Interior
Habitaclul lui Tiguan amintește destul de mult de cel al lui Golf 6. Nici nu avea cum să nu se întâmple asta, având în vedere înrudirea puternică dintre Tiguan și hatchback-ul compact din aceeași gamă. Spre deosebire de Golf, Tiguan are însă o poziție la volan mai înaltă și un bord modificat semnificativ.
Interiorul lui Tiguan este sobru și simplu, cu toate comenzile amplasate ergonomic. Nu are niciun element care să sară în ochi sau să-ți fure privirea, e pur și simplu forma decisă de funcție și finisată ca să respecte un anumit standard. Apropo de finisaje, acestea par să fie atente, iar materialul plastic folosit pentru elementele de la bord este de calitate pentru segmentul din care face parte Tiguan.
Versiunea CityScape vine cu elemente suplimentare, precum plafon și montanți îmbrăcați în negru, tapițerie cusută cu fir albastru și îmbrăcată în piele întoarsă și cu mici ornamente adiţionale. Volanul sport este îmbrăcat în piele perforată cusută tot cu fir albastru și are o formă inspirată din motorsport. Chiar dacă forma este inutilă pentru un SUV compact, volanul se simte ca un produs de calitate atunci când îl ții în mână.
În ceea ce privește spațiul de la bord, pasagerii din față sunt răsfățați, iar în spate pot sta confortabil doi adulți de constituţie medie. Al cincilea adult de la bord va sta deja ceva mai înghesuit, dar va putea suporta călătoria pe câteva sute de kilometri fără să aibă nevoie de intervenția unui kinetoterapeut.
Portbagajul pare mic atunci când îl privești, din cauza fundului dublu, dar are un volum de 470 de litri. Este mai mare decât cele ale lui Qashqai şi Kuga, dar mai mic decât al lui Mazda CX-5, CR-V şi RAV4, de exemplu, modele care au peste 100 de litri în plus la acest capitol.
Frumoasa cabana...unde este situata?