12 luni în familie cu Volkswagen Tiguan
Începem astăzi un test pe termen lung cu unul dintre cele mai populare SUV-uri de pe piață. Volkswagen Tiguan ne va fi alături timp de 12 luni în care vom încerca să-i descoperim latura de familie.
Finalul acestui an aduce un nou test pe termen lung pe Automarket. Timp de 12 luni vom analiza părțile pozitive și negative ale lui Volkswagen Tiguan, SUV-ul compact prin excelență în gama mărcii germane.
De altfel, acest test vine cum nu se poate mai bine pentru modelul german: aflat în ultimii ani pe locul al doilea în în clasamentul vânzărilor din segment la nivel european, Tiguan
Cifrele sunt foarte interesante, iar creșterea de 40% este imensă, drept pentru care profităm de moment și urcăm la bordul unui Tiguan 2.0 TDI cu transmisie automată DSG cu 7 rapoarte și tracțiune integrală pentru a analiza motivele pentru care din ce în ce mai mulți europeni aleg acest model. În acest an, Tiguan a fost preferat de 199.245 de clienți europeni (statistică valabilă în perioada ianuarie-octombrie), ceea ce înseamnă că există șanse reale ca numărul total să depășească 250.000 de unități în 2017.
Un test de familie
Recunosc că momentul vine cum nu se poate mai bine pentru nevoile pe care le am. Pentru că în familia mea a apărut de câteva luni un nou membru, Robert, voi utiliza oportunitatea acestui test pentru a analiza caracterul lui Tiguan ca mașină de familie. Vom vorbi, mai mult decât până acum în testele noastre, despre spațiul interior, despre confortul pe care îl au toți pasagerii, despre spațiul dedicat bagajelor și despre alte "elemente" de care te lovești doar atunci când apare un copil: de la scaunele speciale dedicate acestora la calitatea și rezistența materialelor din tapițeria mașinii.
Va fi, deci, un test de familie, în care veți face cunoștință cu Tiguan în special dintr-o perspectivă practică.
Nu vom uita nici referințele la comportamentul dinamic al mașinii. Vom discuta împreună despre motor - un TDI de 150 de cai putere și 340 Nm care promite un consum de 5.1 litri în regim extraurban și de 6.8 litri în oraș, despre utilitatea și performanțele cutiei automate DSG cu 7 rapoarte care începe să devină din ce în ce mai populară la nivel european și nu numai, dar și despre utilitatea sistemului 4Motion de tracțiune integrală permanentă. Atât pe asfalt, cât și în afara lui. De altfel, voi profita la maxim de faptul că voi scrie despre mașină timp de 4 anotimpuri și voi face un rezumat al avantajelor și dezavantajelor lui Tiguan pe un segment foarte larg de temperaturi și condiții de rulare.
Prezentarea mașinii
Până una alta, să facem cunoștință cu mașina.
Avem în garaj un VW Tiguan 2.0 TDI care la bază are în configurație echiparea medie Comfortline (mai jos vedeți ce elemente conține aceasta). Însă mașina poate să treacă fără probleme ca un Highline având în vedere armata de sisteme și opțiuni suplimentare de care dispune.
Dacă un Tiguan 2.0 Comfortline cu transmisie manuală are un preț de pornire de 27.500 de euro cu TVA inclus, adăugarea din start a transmisiei automate DSG (2200 de euro) și a tracțiunii integrale 4Motion (1800 de euro) urcă prețul de bază la 31.500 de euro. Evident, ele pot fi comandate și individual.
Apoi începem să adăugăm opțiunile suplimentare, care la final vor crește prețul de achiziție cu aproape 7600 de euro. Cel mai scump dintre ele este pachetul LED Top (1720 de euro), care conține faruri full-LED care ne vor fi de mare ajutor în călătoriile pe timp de noapte. Mai ales că în acest pachet sunt incluse și câteva sisteme care te ajută la volan: reglarea automată a distanței de iluminare, asistent de fază lungă, iluminare dinamică în viraje și lumini de zi LED. Bonus, farurile LED Top îmbunătățesc și estetic mașina față de varianta standard. Și dacă tot vorbim despre tehnologia LED, adunăm la total și stopurile roșu închis LED (360 de euro) care l-au încântat pe Ciprian, fotograful nostru, încă de la prima ședință foto cu mașina.
Un plus tehnologic care face toți banii este Active Info Display, adică instrumentarul de bord complet digital (620 de euro). O opțiune despre care nu știi cât de mult schimbă interacțiunea pe care o ai cu mașina până atunci când o ai în față. Un element care nu doar că îți dă impresia pregnantă că te afli într-un model demn de anul 2017, dar care te și ajută major dacă ești adeptul personalizării mașinii până-n măduva oaselor. Probabil că-i voi dedica un episod întreg al testului nostru acestui display.
Obișnuit să utilizez mai ales Google Maps sau Waze ca să mă orientez prin oraș și nu numai, sunt extrem de curios cât de mult voi utiliza sistemul de navigație Discover Media cu VW Media Control (700 de euro). Mai ales că mașina este dotată și cu pachetul Radio CD Composition Media (360 de euro), care include ecranul central TFT cu diagonala de 20.3 centimetri și serviciile Android Auto și Apple CarPlay. Adică Apple CarPlay în cazul meu, utilizator de iPhone. Sunt curios dacă voi rezista tentației de a-mi cumpăra un telefon cu Android special pentru mașină, ca să pot utiliza liniștit Google Maps și Waze prin Android Auto.
Apropo de sprijinul tehnologic pentru telefonie, mașina îmi permite să încarc telefonul mobil wireless pe consola centrală (pachetul costă 420 de euro). Sau mi-ar permite, mai exact, pentru că un iPhone de generație 7 nu te lasă să faci asta.
Mai avem pe mașina de test o armată de pachete care se învârt în jurul sumei de 300-400 de euro: Frânare automată cu Cruise Control Adaptiv (400 de euro), Hayon cu acționare electrică (370 de euro), cameră de marșarier (290 de euro), acces fără cheie cu buton de pornire (355 de euro) sau lumini ambientale (280 de euro). Pentru că vine sezonul rece, voi fi fericit că pe mașina de test am inclus pachetul de iarnă care conține duze de stropire încălzite și scaune față încălzite (290 de euro), dar și volan multifuncțional încălzit (122 de euro).
În sfârșit, completăm exteriorul cu o nuanță de culoare superbă - Ruby Red Metallic, un vișiniu care arată excelent pe șosea (461 de euro), cu oglinzi laterale cu rabatabile electric (175 de euro), bare de plafon argintii (170 de euro) și jantele de 17 inch Tulsa din aliaj ușor (146 de euro) încălțate cu anvelope de vară Michelin. Vom rămâne în familie la trecerea la anvelopele de iarnă și vom încerca un set de Michelin-uri Alpin 5 despre care vom vorbi în episodul următor, dedicat pregătirii de iarnă.
Până atunci, aștept întrebările voastre și voi încerca, așa cum fac de obicei, să răspund la cât mai multe dintre acestea.
Volkswagen Tiguan 2.0 TDI Comfortline DSG7 4Motion |
Echipare de bază COMFORTLINE |
4 Motion Active Control cu Selectarea Modului de Conducere (Confort, Normal, Sport, Eco) |
Faruri cu activare automată cu funcție Leaving/Coming Home |
Sistem de climatizare Climatronic cu reglaj pe 3 zone și comenzi în spate |
Airbag-uri față, laterale, cortină, genunchi șofer |
Centuri de siguranță cu prindere în 3 puncte reglaj pe verticală |
Puncte de ancorare ISOFIX pe locurile laterale spate |
Anvelope 215/65 R17 |
Bare de plafon negre |
Bare de protecție în culoarea caroseriei, cu partea inferioară neagră |
Centuri de siguranță |
Computer de bord Premium cu display color |
Cotieră centrală față, cotieră centrală spate |
Cruise control cu limitator de viteză |
Decor Titanium Silver pentru planșa de bord și uși |
Detector de oboseală |
Proiectoare de ceață cu funcție cornering |
Frână de mână electronică cu funcție Auto Hold |
Front Assist cu City Emergency Brake |
Geamuri laterale și lunetă fumurii |
Hill Descent Control |
Închidere centralizată cu telecomandă |
Iluminare portbagaj, iluminare spațiu picioare față |
Indicator al nivelului de lichid de parbriz |
Jante de aliaj Montana 17 inch |
Lane Assist - Asistent pentru menținerea benzii de rulare |
Light Assist - activare automată a fazei lungi |
Lumini de citit față și spate |
Schimbător de viteze îmbrăcat în piele |
Mese rabatabile pe spătarele scaunelor din față |
Oglindă retrovizoare centrală cu efect antiorbire |
Oglinzi exterioare laterale reglabile electric și încălzite |
Oglinzi iluminate în parasolare |
Park Pilot cu senzori de parcare față-spate |
Pedestrian Assist |
3 prize 12V: consola centrală față, consola spate, portbagaj |
Radio Composition Colour (display 16.5 cm) |
Roata de rezervă de uz temporar |
Scaune față confort, tapițerie din stofă Rhombus |
Senzori de ploaie cu activare automată a ștergătoarelor |
Sertare sub scaunele din față |
Servodirecție electromecanică cu reglaj automat în funcție de viteză |
Sistem de frânare automată Multi Collision Brake |
ESC cu recomandarea treptei de viteză + ABS, ASR, EDL, EDTC și stablizare remorcă |
Senzori de presiune în anvelope |
Sistem Start-Stop |
Spătare banchetă spate rabatabil |
Suport lombar scaune față |
Scaune cu reglaj manual pe adâncime și înălțime |
Volan multifuncțional cu clapete |
31.436 euro |
OPȚIUNI SUPLIMENTARE pe mașina de test |
1720 euro: Faruri LED TOP (Dynamic Light Assist, reglaj automat, lumini de zi LED) |
693 euro: Navigație Discover Media cu VW Media Control |
617 euro: Active Info Display (afișaj digital instrumentar bord) |
461 euro: Vopsea Ruby Red Metallic |
422 euro: Interfață telefonie Comfort cu încărcare wireless |
396 euro: ACC și Front Assist cu City Emergency Brake, Cruise Control Adaptiv |
377 euro: Security și Service (Parte a pachetul Car-Net, info prin aplicație dedicată) |
370 euro: Acționare electrică hayon |
359 euro: Radio CD Composition Media (display 20.3 cm, interfață Bluetooth, etc) |
358 euro: Lămpi LED spate roșu închis |
355 euro: Keyless Access cu buton de pornire a motorului |
291 euro: Cameră marșarier și Park Assist |
290 euro: Pachet iarnă (duze parbriz încălzite, scaune față încălzite) |
276 euro: Lumini ambientale (praguri față, benzi în portiere, insertii decorative Dark Grid) |
174 euro: Oglinzi exterioare rabatabile electric, iluminare în dreptul ușilor |
172 euro: Bare longitudinale cromate |
146 euro: Jante din aliaj Tulsa 17 inch |
122 euro: Volan încălzit cu padele pentru cutia DSG |
18 euro: 2 interfețe USB pentru iPod/iPhone, priză încărcare USB și AUX |
0 euro: Acces Car-Net "Guide&Inform" și "Security&Service" pe 36 de luni |
0 euro: Navigație Europa SD Card |
0 euro: Interfață telefonie pentru Car-Net |
7625 euro |
TOTAL: 39.061 euro |
@Mircea Mester Grea misiune v-ati asumat! Daca iese bine si la sfarsitul celor 12 luni veti consemna faptul ca masina nu va avea probleme, cei care si-au facut un obicei din a huli grupul VAG, vor sari sa va reproseze, ba ca sunteti platiti de VAG sa-i laudati produsele, ba ca ati avut parte de cine stie ce avantaje din partea dealerului, etc... Daca se intampla invers, veti avea part de reprosuri din partea fanaticilor VW .... Fiind sigur ca v-ati asumat si riscurile ca analiza dumneavoastra sa multumeasca chiar pe toata lumea, eu va doresc succes si. mai ales, obiectivitate! Si, daca imi este permisa o sugestie de cititor (chiar daca uneori critic), as fi curios sa stiu cum se descurca masina asta in afara asfaltului. Desigur, nu in off road extrem, dar pe niste drumuri de tara, prin niste zapezi ceva mai adanci (ca tot vine iarna) parca ar merita sa o bagati. Nu de alta dar cred ca asta ar conferi un plus de culoare testului de anduranta! Bafa!