BMW-Sauber, multumiti de rezultat

Publicat luni, 12.05.2008 10:18 de Daniel Popescu

Pilotii echipei BMW-Sauber, Robert Kubica si Nick Heidfeld, spun ca nu puteau obtine un rezultat mai bun in cursa din Turcia, dupa ce au terminat pe locurile 4 si, respectiv, 5.

Dupa ce a luat startul de pe locul 5, Kubica a reusit sa termine cu un loc mai sus si a admis ca nu putea face mai mult.

"Masina a fost mult mai buna decat in ultima parte a calificarilor de sambata. Am fost multumit de stabilitate", a precizat polonezul. "Am avut un start foarte bun si am reusit sa urc doua pozitii. Apoi am luptat cu Kimi Raikkonen, dar a oprit mai tarziu la boxe si a reusit sa ma depaseasca la standuri. Apoi, am fost ceva mai lent decat cei trei piloti din frunte, dar mai rapid decat restul pachetului. Asta a fost cel mai bun rezultat posibil pentru mine"

.

La randul sau, Nick Heidfeld a fost multumit ca a terminat in spatele coechipierului sau, mai ales ca a plecat in cursa doar de pe locul 9. "Asta am speram dupa ce am plecat de pe locul 9. Sa termin pe locul 5 a fost cel mai bun rezultat posibil", a precizat germanul. "Am vrut sa-l depasesc pe Jarno Trulli la start si a functionat, apoi am mai castigat doua pozitii pe parcursul opririlor la boxe. Dupa primul stint am avut mai mult o cursa singuratica".