Brawn confirmă că va lua un an de pauză în 2014

Publicat marţi, 03.12.2013 10:53 de Daniel Popescu

Ross Brawn a anunţat că nu va fi prezent în Formula 1 în sezonul 2014, însă în vara anului viitor va lua o decizie în privinţa unei potenţiale reveniri în Marele Circ.

Ross Brawn a confirmat recent că va părăsi Mercedes la sfârşitul acestui an, iar presa internaţională speculează că acesta negociază o posibilă revenire la Ferrari ca înlocuitor pentru şeful Stefano Domenicali.

Totuşi, Niki Lauda, preşedintele celor de la Mercedes, şi-a exprimat luni opinia că

britanicul se va retrage din Formula 1, iar Brawn a confirmat ulterior că va lua un an de pauză în Marele Circ. El a admis însă că în vara anului viitor va analiza posibilitatea de a reveni în Formula 1 la o altă echipă, în funcţie de situaţia de la momentul respectiv.

"Voi lua o pauză şi voi reflecta la anumite lucruri, pentru a vedea dacă îmi va reveni pofta. Vara viitoare voi lua o decizie dacă există orice oportunităţi, dacă există lucruri pe care vreau să le fac sau dacă oamenii îmi oferă ceva de făcut", a declarat el citat de agenţia de presă Reuters.

În plus, Brawn a confirmat că a plecat de la Mercedes ca urmare a diferenţelor de opinie în privinţa modului în care echipa ar trebui condusă.

"Am avut o opinie în privinţa modului în care lucrurile ar trebui făcute şi o opinie uşor diferită de cea a altor persoane din management. Cred că pentru mine era oricum finalul unei perioade", a adăugat el.

Brawn a fost înlocuit în funcţia de conducere de două persoane: Paddy Lowe se va ocupa de aspectele sportive şi tehnice, în timp ce Toto Wolff va fi responsabil de latura financiară a echipei.

Via Reuters

  • 91Schumi06, marţi, 03.12.2013 13:28

    Cred ca Brawn a fost cel care l-a convins pe Schumacher sa revina si nu i-a picat deloc bine cand acesta a fost inlaturat de la echipa. Amintiti-va ca a fost cam la fel si la Ferrari.

  • Soxy, marţi, 03.12.2013 14:16

    pacat ... era mai mult decat binevenit la Ferrari

  • Cyrus, marţi, 03.12.2013 16:12

    Vrea si el o pauza, care cred ca prinde foarte bine cand merge vorba de Formula 1, care este foarte solicitanta pentru toti cei implicati in acest sport.

  • unul, miercuri, 04.12.2013 09:13

    Sunt ferm convins ca anul in care sta *retras* din F1 ii costa mult pe cei de la Mercedes ... nu le-a convenit sa plece la alta echipa ducand cu el multe secrete tehnice pentru noul monopost ce va intra in scena de anul viitor !