Grosjean speră să câştige puncte în cursa de debut din Australia

Publicat marţi, 04.03.2014 16:46 de Daniel Popescu

Romain Grosjean şi-a stabilit ca obiectiv pentru prima cursă a sezonului să termine în puncte, întrucât admite că Lotus a avut parte de o perioadă de pregătire dezamăgitoare.

Lotus a fost una dintre marile dezamăgiri ale celor trei sesiuni de teste din această iarnă premergătoare noului sezon. După ce a absentat de la Jerez, echipa a fost prezentă în Bahrain, însă a suferit o lungă serie de defecţiuni tehnice, atât la motorul Renault, cât şi la monopost.

Romain Grosjean, care are potenţialul de a deveni liderul echipei după parcurs bun din a doua jumătate a anului trecut, a admis că situaţia nu este deloc una favorabilă.

"Am făcut tot ce am putut cu timpul limitat pe care l-am avut. Au existat lucruri care au mers în direcţia potrivită, dar este mai complicat decât s-a gândit lumea şi mai este mult de lucru la partea noastră şi la motorul Renault", a declarat francezul pentru postul de televiziune SkySports.

▶ Avancronică F1 2014: Lotus - decimaţi, dar puternici?

În acest context, Grosjean nu-şi propune decât să termine cursa inaugurală din Australia în puncte, element care ar reprezenta o performanţă în condiţiile în care echipa nu ştie încă cu exactitate cum funcţionează monopostul pe o distanţă de peste 300 de kilometri.

"Vom încerca să câştigăm puncte. Este frumos să concurăm acolo, dar nu suntem acolo unde vrem. Nu suntem într-o situaţie plăcută, dar asta nu înseamnă că nu vom recupera. Iar dacă încercăm să câştigăm cât mai multe puncte în debutul sezonului atunci putem recupera. În teste nu am făcut nici măcar o treime din ce ne-am propus, dar ce pot să fac?", se întreabă el.

Via SkySports

  • pablo256r, marţi, 04.03.2014 19:08

    Ce pisici au facut cei de la Renault? Parca stiau sa faca motoare! Cum naiba nu poti face un tur fara sa iti iasa fum din monopost?

  • Alpine77, marţi, 04.03.2014 23:16

    @pablo- Renault STIE sa faca motoare mai bine decat oricine in F1. Au revolutionat de atatea ori acest sport si mai astepta putin si o sa vezi si rezultatele. Au avut un buget mult mai mic si mai putine resurse umane (vreo 250 de ingineri fata de 400 pentru Mercedes) si sunt in urma .Dar nu te grabi, cand o sa il puna la punct mai vorbim. Chiar si pentru fanii celorlalte echipe cred ca este mai interesant cu 3 (4 de anul viitor) constructori puternici macar pentru spectacol.

  • Sebi4fc, marţi, 04.03.2014 23:32

    )))) asta iara fura curent, cred ca vrea pe podium:)))