Loeb a câştigat Raliul Spaniei, Ogier a abandonat!

Publicat duminică, 23.10.2011 16:28 de Daniel Popescu

Sebastien Loeb a câştigat fără emoţii Raliul Spaniei, în timp ce Sebastien Ogier a ieşit din lupta pentru titlu după un abandon din motive tehnice.

Sebastien Loeb a avut de îndeplinit o simplă formalitate în ultima zi a Raliului Spaniei pentru a-şi adjudeca victoria care îl apropie de un nou titlu mondial.

Francezul a avut un parcurs fără greşeală pe tot parcursul weekendului şi va avea un avans de opt puncte în faţa lui Mikko Hirvonen înaintea etapei decisive din Marea Britanie.

Finlandezul a avut o evoluţie modestă în Spania şi a terminat pe locul doi graţie ordinelor de echipa impuse de Ford, prin care Jari Matti Latvala a acceptat o penalizare de două minute pentru a-i creşte şansele la titlu coechipierului său. Latvala a fost singurul care a ameninţat victoria lui Loeb, însă în ultima zi a devenit clar că îi va ceda poziţia a doua lui Hirvonen.

Între timp, Sebastien Ogier a ieşit matematic din luptă pentru titlul mondial la capătul unui raliu presărat cu numeroase probleme. După cele două pene suferite vineri şi sâmbătă, francezul a fost nevoit să abandoneze în penultima proba specială din cauza unei defecţiuni la motor.

Retragerea fracezului le-a permis celor de la Mini să termine Raliul Spaniei pe locurile patru şi cinci prin Dani Sordo şi Kris Meeke. Cei doi au fost cei mai rapizi şi în Power Stage, terminând însă în ordine inversă, în timp ce punctul aferent locului trei i-a revenit lui Loeb.

Clasamentul a fost completat de Mads Ostberg (Ford), Evgeny Novikov (Citroen), Henning Solberg (Ford) şi Dennis Kuipers (Ford), în timp ce Matthew Wilson a ieşit din calculele pentru puncte după PS 17. Poziţia a 10-a în clasamentul general i-a revenit lui Juno Hanninen, care cu această ocazie şi-a adjudecat titlul la clasa S2000.

Raliul Spaniei - Clasament final

 1.  Sebastien Loeb        Citroen                 4h05m39.3s
 2.  Mikko Hirvonen        Ford                     + 2m06.9s
 3.  Jari-Matti Latvala    Ford                     + 2m32.4s
 4.  Dani Sordo            Mini                     + 3m24.1s
 5.  Kris Meeke            Mini                     + 5m15.0s
 6.  Mads Ostberg          Stobart Ford             + 5m54.2s
 7.  Evgeny Novikov        CRT Citroen              + 9m31.8s
 8.  Henning Solberg       Stobart Ford             + 9m40.1s
 9.  Dennis Kuipers        FERM Ford               + 11m13.8s
10.  Juho Hanninen         Red Bull Skoda          + 13m49.2s

Other WRC finishers:

12.  Khalid Al-Qassimi     Ford                    + 14m39.0s
16.  Federico Villagra     Munchi's Ford           + 17m36.6s
17.  Peter van Merksteijn  Van Merksteijn Citroen  + 18m45.7s
25.  Daniel Oliveira       Brazil Mini             + 38m50.0s

WRC retirements:

     Sebastien Ogier       Citroen                       SS17
     Matthew Wilson        Stobart Ford                  SS17
     Ken Block             Monster Ford                  SS13
     Armindo Araujo        Italia Mini                   SS13
     Kimi Raikkonen        Ice 1 Citroen                  SS3
     Petter Solberg        Solberg Citroen                SS1

Leading power stage times:

 1.  Kris Meeke            Mini                       2m45.7s
 2.  Dani Sordo            Mini                        + 0.2s
 3.  Sebastien Loeb        Citroen                     + 4.9s
 4.  Daniel Oliveira       Brazil Mini                 + 8.0s
 5.  Juho Hanninen         Red Bull Skoda              + 8.9s

  • florin8, duminică, 23.10.2011 16:53

    Ma bucur pentru Leob...sper sa aiba aceeasi prestatie si in Marea Britanie pentru a-si adjudeca titlul mondial. Abia astept...