Loeb se simte sub presiune după înfrângerea din Australia
Sebastien Loeb susţine că este sub presiune după accidentul suferit în Raliul Australiei, în urma căruia Mikko Hirvonen s-a apropiat la numai 15 puncte în clasamentul general.
Sebastien Loeb era creditat cu mari şanse să lupte pentru victorie în Raliul Australiei alături de coechipierul său Sebastien Ogier, însă un accident suferit în dimineaţa zilei de vineri l-a împiedicat să-şi îndeplinească obiectivul.
Septuplul campion mondial a admis că nu poate fi mulţumit de cum a decurs etapa, chiar dacă a revenit sâmbătă pe traseu şi a câştigat în cele din urmă patru puncte.
"Nu pot să fiu mulţumit după un astfel de raliu. Cele două maşini ale noastre au avut accidente şi am pierdut mult timp, dar în cele din urmă am făcut singurul lucru pe care-l puteam face şi anume să câştigăm patru puncte, unul în raliu şi alte trei în Power Stage. Nu suntem mulţumiţi, dar este mai bine decât nimic", a declarat el.
Principala problemă pentru Loeb este că avansul de 25 de puncte pe care îl avea în clasamentul general s-a redus la numai 15 puncte în urma victoriei obţinute de Mikko Hirvonen. În acest context, francezul admite că se simte sub presiune înainte de ultimele trei etape ale sezonului.
"Diferenţa ar fi putut fi de opt puncte, aşa că până la urma aşa este mai bine. Dar distanţa mea este mult mai mică decât cea dinaintea raliului, aşa că nu ne putem permite să mai facem greşeli. Acum sunt sub presiune", a adăugat el.
Totuşi, un avantaj pentru Loeb este că diferenţa faţă de Ogier a crescut acum la 29 de puncte, motiv pentru care acesta din urmă va fi cel mai probabil forţat să-l sprijine direct în lupta pentru titlu.
Via | MaxRally