Loeb: "Victoria de la Monte Carlo, decisă de strategia pneurilor"

Publicat luni, 23.01.2012 17:43 de Daniel Popescu

Sebastien Loeb susţine că alegerea pneurilor potrivite a reprezentat principalul avantaj care l-a propulsat spre o victorie uşoară în Raliul Monte Carlo.

Sebastien Loeb a câştigat duminică pentru a şasea oară în carieră Raliul Monte Carlo, adjudecându-şi şi cele trei puncte acordate pentru învingătorul din Power Stage.

Pilotul echipei Citroen a avut un avans de peste două minute şi jumătate în faţa fostului său coechipier Dani Sordo, parţial şi ca urmare a abandonului suferit de Jari Matti Latvala la finalul primei zile. Francezul consideră că victoria categorică a fost uşurată de alegerea optimă a pneurilor dintre cele cinci tipuri disponibile pe parcursul raliului.

"Pe lângă punctele câştigate, sunt fericit că am câştigat un raliu care înseamnă mult pentru mine. Diferenţa faţă de locul doi este mare, dar nu aş spune că a fost o victorie uşoară. A trebuit să ne confruntăm cu tot felul de condiţii, iar avansul meu a fost construit în primul rând pe alegerea mai bună a pneurilor, lucru care se datorează muncii echipei tehnice Citroen şi a partenerilor de la Michelin."

"Pentru prima oară după mult timp, am putut alege între cinci tipuri de pneuri, iar noi le-am ales întotdeauna pe cele potrivite circumstanţelor. Citroen DS3 WRC a fost de vis. M-am simţit confortabil de la începutul raliului şi am intrat într-un ritm bun. Este cu siguranţă o metodă plăcută să începi sezonul", a declarat el în cadrul unui comunicat de presă.

Loeb şi-a construit un avans de peste un minut la finalul primei zile de competiţie după ce a ales să concureze cu două pneuri de iarnă cu ventuze şi două pneuri slick dispuse în diagonală pe un traseu de 2 km cu zăpadă, chiar dacă pe restul de câteva zeci de km asfaltul era doar umed.

Via | Citroen

  • no-name, miercuri, 25.01.2012 23:31
    Incredibil

    Are 8 titluri merge spre al noualea si spune ca victoria se datoreaza echipei. Cati oameni ar putea avea modestia lui?