Mini va avea încă un pilot privat în sezonul 2011 al WRC
Mini a anunţat că portughezul Armindo Araujo va concura ca pilot privat cu un Mini WRC în opt dintre etapele sezonului 2011 al Campionatului Mondial de Raliuri.
Constructorul Mini a semnat un contract cu portughezul Armindo Araujo, care va deveni astfel al patrulea pilot care va concura cu Mini WRC în sezonul 2011 al Campionatului Mondial de Raliuri.
Programul acestuia va începe la Raliul Portugaliei, când Araujo va urca la volanul unui Mini dedicat clasei Super 2000, înainte de a face trecerea la clasa WRC începând cu Raliul Italiei din luna mai. Chiar dacă este un nume mai puţin cunoscut în lumea raliurilor, Araujo a concurat pentru Mitsubishi la clasa N, dar a avut o prezenţă şi în clasa WRC în Raliul Portugaliei din sezonul 2007.
"Am vorbit cu Armindo ceva timp despre un program cu Mini şi este o veste grozavă ca totul s-a confirmat. A demonstrat cât de rapid este în PWRC cu două titluri consecutive. Acum, cu noul Mini, va fi capabil să se alăture celor mai buni piloţi de raliuri din lume", a declarat Graham Prew, managerul de vânzări al Prodrive Motorsport, compania care gestionează programul Mini în WRC.
Araujo va testa pentru Mini în acest weekend împreună cu cei doi piloţi ai echipei de uzină a constructorului britanic, Dani Sordo şi Kris Meeke. Celălalt pilot privat care va concura pentru Mini în acest sezon este brazilianul Daniel Oliveira.
Via | Mini