Solberg: "Aş fi câştigat Raliul Argentinei fără problemele la direcţie"

Publicat marţi, 31.05.2011 12:35 de Daniel Popescu

Petter Solberg susţine că ar fi luptat pentru victorie în Raliul Argentinei dacă nu ar fi avut defecţiuni la direcţie în ultima probă specială de sâmbătă.

La fel ca şi în primele etape ale sezonului 2011 al Campionatului Mondial de Raliuri, Petter Solberg a luptat pentru primele poziţii şi în Argentina şi păstra o diferenţă acceptabilă de puţin peste 21 de secunde în spatele liderului.

Totuşi, în ultima probă specială de sâmbătă, norvegianul a înregistrat o defecţiune la direcţie şi a pierdut aproape un minut, ratând orice şansă la victorie. Ulterior, pilotul privat care concurează cu Citroen DS3 WRC a obţinut victoria în Power Stage-ul de duminică, care i-a asigurat trei puncte suplimentare în clasament, însă admite că ar fi câştigat etapa dacă nu ar fi avut probleme tehnice.

"Sunt foarte fericit că am reuşit în sfârşit să câştig un Power Stage. Lucrurile au decurs foarte bine şi a fost un bonus real pentru mine. Dar bineînţeles că, în acelaşi timp, sunt puţin dezamăgit că nu am fost pe podium. Am avut şansă şi fără problema de sâmbătă sunt sigur că am fi fost în luptă reală pentru victorie", a declarat el.

Victoria obţinută în Power Stage are şi o însemnătate simbolică pentru fostul campion mondial, întrucât a ajuns la 400 de victorii în probele speciale. Pentru această performanţă, el a obţinut premiul Abu Dhabi Spirit of the Rally.

Via | WRC