Solberg şi Al-Attiyah ar putea concura pentru VW în WRC
Petter Solberg şi Nasser Al-Attiyah vor forma linia de piloţi a constructorului Volkswagen în sezonul 2012 al WRC, potrivit publicaţiei Autosport.
Planurile celor de la Volskwagen pentru debutul în Campionatul Mondial de Raliuri, programat pentru anul viitor, prind tot mai mult contur.
Deşi iniţial se vehicula că unul dintre piloţii echipei de uzina va fi Juno Hannien, actualul campion din IRC Series, publicaţia britanică Autosport susţine în ediţia tipărită din această săptămână că germanii vor miza pe Petter Solberg şi Nasser Al-Attiyah.
Alegerea făcută de VW este logică în contextul în care Solberg, fost campion mondial în 2003, este unul dintre cei mai apreciaţi piloţi din WRC şi concurează cu propria echipă pentru al treilea an consecutiv, după retragerea celor de la Subaru. Norvegianul a refuzat însă să comenteze speculaţiile apărute în presă. "În acest an sunt alături de Citroen şi acesta este singurul lucru despre care pot discuta", a precizat el.
Al-Attiyah a fost însă mult mai deschis să discute despre o astfel de oportunitate, în special pentru că pilotul din Qatar colaborează de mai mult timp cu VW şi a câştigat ultima ediţie a Raliului Dakar la volanul unui Touareg. "Cred că Volkswagen va anunţa în Portugalia dacă vom face în continuare cross-country sau un alt program. Evident, mi-ar plăcea să concurez în WRC. Este visul meu să fac parte dintr-o echipă de uzina alături de VW dacă ei decid să intre în raliuri. VW este mulţumit de mine şi cred că echipa vrea să mă păstreze pentru teste şi dezvoltare, pentru că am experienţa", a precizat el.
Înainte de a-i alege pe Solberg şi Al-Attiyah, VW a încercat să dea lovitura prin aducerea lui Sebastien Loeb cu o ofertă de 15 milioane de euro, însă septuplul campion mondial a negat orice contact cu oficialii constructorului german. "Pe bune? 15 milioane! Daţi-le numărul meu de telefon!", a replicat râzând septuplul campion mondial când a fost întrebat dacă oferta vehiculată de presă este reală.
Se anticipează că VW va anunţa la Raliul Portugaliei din 24-27 martie primele detalii oficiale despre programul pentru WRC.
Via | Autosport (ediţia print)
asta chiar ar fi interesant! Solberg ar conduce mult mai relaxat daca ar fi pilot de uzina si nu ar mai duce lipsa de sponsori!