PARIS 2014 LIVE: Fiat 500X, crossoverul italian mult-așteptat în segmentul mic
Fiat expune în cadrul Salonului Auto de la Paris un nou derivat din gama popularului 500. Se numeşte Fiat 500X şi este frate cu noul Jeep Renegade.
Fiat a înţeles că trebuie să profite de popularitatea modelului 500 şi a început să construiască o puternică gamă de modele în jurul modelului urban. Aşa au luat naştere Fiat 500C, 500L, 500L Trekking şi, mai nou, Fiat 500X.
Este o variantă crossover a modelului italian, dezvoltată pe aceeaşi platformă cu Jeep Renegade, fratele de concern.
Fiat 500X va fi disponibil împreună cu două pachete estetice, fiecare reprezentând o față diferită a modelului italian: una dedicată rulării pe teren accidentat, cealaltă rulării urbane. Acestea pot fi combinate cu cele 12 culori disponibile pentru exterior și cu jantele de 16, 17 sau 18 inch care există în oferta de lansare a modelului italian.
Motorizările pe care se bazează Fiat 500X încep cu benzina 1.4 Turbo Twinair de 140 de cai putere (tracțiune față, cutie manuală cu șase trepte sau transmisie automată cu șase rapoarte și dublu ambreiaj) și continuă cu trei unități diesel Multijet. Este vorba de 1.6 Mjet de 120 CP (tracțiune față, manuală cu șase trepte), de 2.0 Mjet de 140 CP, motor care poate fi cuplat atât unei transmisii automate cu nouă trepte de ultimă generație, cât și unui sistem de tracțiune integrală, și de motorizarea de bază a gamei, 1.3 Mjet de 95 CP (manuală 5 trepte și tracțiune față).
Fiat 500X sau Jeep Renegade? Acesta este intrebarea.