Actualul Fiat Panda a ajuns la 2 milioane de unităţi produse

Publicat marţi, 05.07.2011 12:52 de Bogdan Mirică

Fiat a anunţat că a reuşit să producă exemplarul cu numărul 2.000.000 al modelului Panda, la uzina sa poloneză din Tychy.

Deşi mai sunt doar câteva luni până când producţia actualului Panda va fi transferată de la uzina poloneză din Tychy la cea italiană din Pomigliano D'Arco, modelul Fiat sărbătoreşte o cifră istorică. A doua generaţie a mignonului a reuşit să totalizeze două milioane de exemplare produse, o cifră nu foarte greu de atins de către un model atât de iubit în Europa. Privind în urmă, Fiat Panda se poate lăuda cu peste 6 milioane de unităţi produse de-a lungul timpului.

Potrivit ultimelor estimări, Panda se dovedeşte a fi modelul de segment A cel mai bine vândut în Italia, dar şi în Europa, în primele cinci ale lui 2011. Pe teren propriu, micul Fiat a reuşit să obţină o cotă de piaţă de 35.3%, în timp ce la nivel european valoarea a fost de 16.6 procente.

Exemplarul cu numărul 2 milioane al actualei generaţii este un Panda vopsit în culoarea roşie, echipat cu propulsorul diesel Multijet 1.3 litri, care oferă 75 de cai putere. 

via | autoblog

  • mda, marţi, 05.07.2011 15:58
    panda > clasa mini

    2 mil de exemplare in cat timp?? ca daca luam anul de introducere 1980, nu vad nimic extraordinar in stirea asta... si nici daca luam a 2-a generatie din 2003... 2 mil de unitati in 8 ani, inseamna 1 mil la 4 ani, adica exact cat a facut Nissan Qashai din 2007 pana acum... iar Qashqai e SUV si are pret dublu ..

  • Bethurbazal, marţi, 05.07.2011 16:01
    @ mda

    2 milioane din ultima generatie. Scrie clar ca 6 milioane s-au produs in total. Citeste mai atent.

  • DAN_GRC, marţi, 05.07.2011 16:05

    6 milionae din 1980 pana in prezent, iar a 2-a generatie 2 milioane...da, din 2003 nu pare asa mult, 250 de mii pe an in medie e un ritm absolut obisnuit, despre o noua generatie eu zic ca trebuia sa fi fost lansata deja, sunt deja 8 ani de cand este pe piata actualul Panda

  • mda, marţi, 05.07.2011 16:16
    @Bethurbazal

    la fel si tu citeste mai atent restul comentariului meu

  • 2 milioane?, marţi, 05.07.2011 16:18

    pentru un mini de 8000-10 000 euro, nu-i mult deloc

  • ScorpyonVAG, marţi, 05.07.2011 20:21
    @all

    Ce sa zic, Dacia, va trece de performanta obtinuta de Panda!

  • Serd, miercuri, 06.07.2011 08:14
    Profitul!

    Acum sincer ,nu prea conteaza daca e un nr de cartea recordurilor,ci cat profit a realizat Fiat per unitate!