Alonso – Sultan in Bahrain

Publicat duminică, 12.03.2006 00:00 de Mircea Meșter

Spaniolul Fernando Alonso (Renault) a reusit sa confirme titlul castigat in 2005, invingandu-l pe Michael Schumacher in Bahrain, intr-o cursa plina de spectacol.

Cursa a inceput sub dominatia masinilor Ferrari, Michael Schumacher pornind foarte bine, ajutat fiind si de noul sau coechipier, Felippe Massa. Acesta a reusit sa il blocheze pe Alonso, care a profitat de startul slab al lui Jenson Button. Tanarul Massa a gresit insa inca in turul 7, iesind in decor la capatul liniei drepte, dupa un tete-a-queue in care era foarte aproape sa se acroseze cu Alonso.

Acesta a fost momentul in care cursa a ramas o afecere in doi, intre Schumacher, care se distantase la 5 secunde, si campionul mondial en-titre. De aici, tot ceea ce a contat a fost strategia de cursa a celor doi. Echipa de mecanici a celor de la Renault s-a dovedit foarte rapida, fapt ce a facut ca dupa a doua intrare la boxe a lui Alonso sa asistam la un duel care a adus aminte de vremurile bune ale Marelui Circ: un duel roata la roata, un viraj parcurs in paralel de cele doua monoposturi, timp in care cei doi piloti au oferit o imagine magnifica, privindu-se reciproc prin vizierele castilor. Alonso a reusit sa se instaleze in frunte, ultimele 19 tururi fiind pline de suspans. Momentul culminant s-a petrecut cu 3 tururi inainte de final, cand diferenta dintre cei doi s-a redus la 0.5 secunde si Schumacher a incercat un atac – fara rezultat – la Alonso.

Spectacolul oferit de cei doi a reusit sa eclipseze atat duelurile din pluton (cele doua depasiri ale lui Button asupra lui David Coulthard fiind edificatoare in acest sens) cat si revenirea de mare clasa a lui Kimi Raikkonen, care, ajutat de strategia excelenta a echipei McLaren, a terminat pe ultima pozitie a podiumului, desi a inceput cursa in coada grilei de start.

Cea mai mare surpriza a cursei din Bahrain este reprezentata insa de locul 7 ocupat la final de debutantul Nico Rosberg (Williams), cel care promite sa fie una din senzatiile anilor urmatori in Marele Circ. Germanul a reusit in ultimele 10 tururi sa recupereze distanta care il separa de experimentatul David Coulthard si de colegul acestuia, Christian Klien (ambii Red Bull), adjudecandu-si doua puncte la final. In plus, cursa sa de debut este una speciala, Nico reusind cel mai rapid tur cursa din Bahrein: 1:32.406.

Pe a patra pozitie s-a clasat Jenson Button (Honda), urmat de Juan Pablo Montoya, columbianul aducand alte 4 puncte pentru McLaren (pe langa cele 6 stranse de Kimi Raikkonen). Finalul cursei i-a gasit pe cei doi coechipieri de la Williams, Mark Webber si Nico Rosberg, pe pozitiile 6 si 7, in timp ce ultimul loc in puncte a fost ocupat de Christian Klien (Red Bull).

La capitolul dezamagiri intra David Coulthard (depasit de Felippe Massa – brazilianul de la Ferrari ocupand primul loc in afara punctelor), Rubens Barrichello (locul 15 la final), Giancarlo Fisichella (seria de ghinioane de anul trecut a continuat pentru italian, de aceasta data motorul fiind cel care i-a facut probleme), dar si cei doi piloti de la Toyota, Ralf Schumacher si Jarno Trulli. De fapt, Toyota a dezamagit crunt, nefiind exclus ca pana la cursa din Malaysia, de peste o saptamana, sa cada capete importante la echipa nipona.

CLASAMENT FINAL BAHRAIN

1. F. ALONSO (Renault)                     1h 29:46.205
2. M. Schumacher
(Ferrari)               + 1.2 secunde
3. K. Raikkonen (McLaren)                + 19.3 secunde
4. J. Button (Honda)                           +19.9 secunde
5. J.P. Montoya (McLaren)                + 37.0 secunde
6. M. Webber (Williams)                    + 41.9 secunde
7. N. Rosberg (Williams)                   + 63.0 secunde
8. C. Klien (Red Bull)                          + 66.7 secunde

CLASAMENT GENERAL PILOTI

1. F. Alonso (Renault)                  10 p.    
2. M. Schumacher
(Ferrari)          8 p.   
3. K. Raikkonen (McLaren)           6 p.    
4. J. Button (Honda)                      5 p. 
5. J.P. Montoya (McLaren)           4 p. 
6. M. Webber (Williams)               3 p.    
7. N. Rosberg (Williams)               2 p.  
8. C. Klien (Red Bull)                     1 p.

CLASAMENT GENERAL CONSTRUCTORI

1. Renault                     10 p.
2. McLaren                   10 p.
3. Ferrari                         8 p.
4. Honda                          5 p.
5. Williams                     5 p.
6. Red Bull                      1 p.