„Autostrada electrică” a Moldovei: ziua a doua ne-a adus primele emoții între Focșani, Bacău, Iași și Suceava

Ziua a doua a periplului nostru electric prin Moldova a adus și primele emoții legate de autonomie, dar și prima ieșire curajoasă din zona de confort. Undeva pe traseul Iași-Suceava.

După prima zi petrecută la bordul lui Volkswagen iD.5, în care am alimentat de mai multe ori fără să fie neapărată nevoie, a doua zi din aventura noastră moldovenească avea să schimbe foarte mult lucrurile. De data aceasta, am riscat ceva mai mult, cu scopul de a ajunge la destinația noastră finală, Suceava, fix la apus, pentru a trage câteva cadre de excepție. 

Zis și făcut. Dimineață, în jurul orei 9, am plecat cu surle și trâmbițe (mai silențioase, ca să nu trezim clienții hotelului) din Focșani spre prima noastră oprire: Bacău. De ce Bacău? Păi cum să treci prin Moldova noastră și să nu conduci pe singurul ciot de autostradă făcut aici? După ce că am avut nevoie de 30 de ani să-l construim, acum îl ignorăm cu totul?

La plecarea din Focșani, iD.5 indica un nivel de încărcare al bateriei de 95%, cu o autonomie estimată la 326 de kilometri. Din moment ce traseul nostru avea, cu totul, un pic peste 360 de kilometri, probabil am fi putut ajunge la destinația finală fără mari bătăi de cap, dar eram datori cu niște vizite. Astfel, am setat navigația pe dealerul Cybernet Volkswagen din Bacău și ne-am pornit la drum.

DE VEGHE PE E85

Rugăciunile noastre din ziua precedentă nu au fost ascultate. La plecare, parcă toate zeitățile cunoscute și necunoscute omului și-au unit forțele să ne arunce în cale o ceață și mai densă, o pâclă bună de pus în dicționar. Nici drumul nu era mai bun, celebrul E85 fiind acolo, la postul său, la pachet cu maniacii care nu au auzit în viața lor de cuvinte precum „acostament” sau „limită de viteză”. Am fost depășit, în localitate, de un camion, pe acostament, cu o viteză de cel puțin 80 de km/h. Dar sunt sigur că și voi aveți povești similare.

iD.5 însă ne-a dat curaj. Suita de sisteme de siguranță a funcționat impecabil și nici consumul nu și-a modificat comportamentul față de ziua precedentă. Ba chiar am putea spune că a ieșit un pic mai bine, deși temperatura exterioară a fost mai apropiată de 0 grade, de data aceasta. La Bacău, după parcurgerea a 125 de kilometri, cam într-o oră și 43 de minute, am ajuns cu un consum de 24.2 kWh/100 km. Viteza medie de 72 km/h, precum și rularea la viteze de autostradă pe ultima secțiune de drum, explică destul de clar cum am ajuns la acest număr.

Nicio problemă, pentru că aveam la dispoziție o stație de încărcare Moon chiar în curtea dealerului, care era liberă. De altfel, am observat că oriunde am mers, stațiile au fost tot timpul libere. Desigur, dacă vorbim de stațiile gratuite, oferite de municipalități sau alte entități, lucrurile se schimbă, dar dacă ești dispus să plătești, alternative există.

Aici însă, din cauza rețelei electrice învechite, puterea de încărcare a stației a fost limitată la 55 de kW, deși, tehnic, aceasta putea livra 75 kW. Nu a fost neapărat o problemă. Bateria avea un nivel de încărcare de 55% la sosire, iar după 37 de minute ajunsesem din nou la 80% (adăugasem aproximativ 20 kWh în baterie).

SURPRIZE PE DRUMUL CĂTRE IAȘI

Drumul de la Bacău la Iași a fost și mai bun. Iar aici mă refer la calitatea asfaltului în primul rând, nu la condițiile atmosferice, care au continuat să ne dea impresia că îl vom vedea pe Jack the Ripper ieșind subit dintr-un tufiș de pe marginea drumului. Pe acest segment, E85 este asfaltat impecabil, marcajele rutiere sunt ușor vizibile. Doar inconștiența șoferilor duce la numărul uriaș de victime raportat în fiecare an aici. Nu mi-a fost niciodată atât de teamă pe un drum cu linie discontinuă la mijloc.

Partea bună este că, pe acest drum poti face un popas, care îți va lua doar două minute și merită fiecare secundă. Odată ajuns în Miclăușeni, faci repede dreapta și apoi scurt stânga și ajungi la Castelul Sturdza, o clădire absolut superbă, cu un design neo gotică demnă de coperta unei reviste de arhitectură. A fost construit între anii 1880 și 1904 de către Gheorghe Sturza și se află pe o moșie care a fost atestată încă de pe la 1400.

Bineînțeles, istoria nu a fost blândă cu locul, ca de altfel nici soldații ruși, care au ars sute de cărți în 1945, și nici comuniștii care au transformat castelul chiar și în centru de plasament pentru copiii cu handicap psihic sever. Două incendii au degradat și mai mult castelul, astfel că ceea ce vedem astăzi în fotografiile lui Ciprian este munca de restaurare a unor temerari.

Nu a mai durat mult și am ajuns la Iași, destinația intermediară de astăzi, unde ne așteptau cei de la Sandra Trading. De data aceasta, însă, am schimbat un pic registrul. Verificând jurnalul de bord am observat că mai aveam 46% baterie rămasă și o autonomie de circa 166 de kilometri. Asta după ce am terminat drumul de la Bacău la Iași cu un consum mediu de doar 20.4 kWh/100 km și o viteză medie de 63 km/h. Așa cum am mai spus, lipsa infrastructurii are uneori efecte ciudate.

Din moment ce ne grăbeam să ajungem la Suceava și decisesem deja că am putea să ieșim un pic din zona noastră (și a mașinii) de confort, am plecat fără să mai încărcăm. Curaj sau nebunie? Depinde cum privești lucrurile. Decizia am luat-o după ce am observat că mașina a prezis destul de precis autonomia până în acel moment. Mai aveam 136 de kilometri până la destinația finală și am considerat că un buffer de 30 de kilometri ar fi de ajuns. Ce nu am calculat, însă, a fost diferența de temperatură resimțită pe măsură ce urcam către nordul țării. Nu mai vorbim despre relief.

ÎN AFARA ZONEI DE CONFORT CĂTRE SUCEAVA

Plecarea spre Suceava a implicat și un pic de trafic specific Iașiului, capitala Moldovei fiind chitită să ajungă Bucureștiul din urmă la acest capitol. Bineînțeles, această nouă provocare ne-a ridicat și mai mult pulsul, cu gândul la o eventuală operațiune de salvare a ultimilor electroni rămași în baterie.

Traseul însă a ținut cu noi. Deși temperatura a mai scăzut pe măsură ce urcam spre Bucovina, și viteza medie a făcut același lucru. Am circulat aproape exclusiv pe drumuri cu o singură bandă pe sens și prin localități unde viteza maximă e de 60 de km/h, fix în zona cea mai eficientă pentru un model electric.

Emoțiile apăreau atunci când începeam să urcăm dealuri ceva mai abrupte și trebuia să facem și depășiri. De altfel, în astfel de situații, autonomia estimată scădea chiar și cu 10-20 de kilometri odată, trimițând prompt stropi de sudoare pe ceafa subsemnatului. Cu ochii pe procentajul din bord și pe kilometrii rămași de parcurs, am ajuns în Pașcani, unde am dat de un ambuteiaj care „a turnat sare pe rană”.

Însă, aici s-au terminat veștile proaste. Cu un ultim efort am intrat în Suceava, unde ne aștepta Sofia Vicoveanca. Nu, nu delirez de la stres, așa se numește bulevardul pe care își au sediul cei de la Automitric, dealerul Volkswagen în a cărui curte strălucea stația de încărcare Moon. La momentul parcării, mașina indica o autonomie rămasă de 24 de kilometri, cu 7% din baterie rămasă. Așadar, estimarea mașinii a fost extrem de aproape la sfârșitul zilei.

Computerul de bord spunea povestea acestei călătorii, cu un total de 259 de kilometri parcurși de la Bacău la Suceava, o viteză medie de 61 km/h și un consum de 20.4 kWh/100 km. După patru ore la volan, puteam în sfârșit să ne relaxăm. Și să ascultăm ceva de Sofia Vicoveanca, doar, doar ne-om aclimatiza mai ușor.