BMW iX este SUV-ul electric derivat din conceptul futurist iNext: peste 500 CP și autonomie mai mare de 600 de kilometri

Publicat miercuri, 11.11.2020 15:09 de Cornel Șocariciu

BMW a publicat primele imagini cu viitorul SUV electric iX. Modelul va fi produs începând cu a doua jumătate a anului viitor și va fi echipat cu un sistem de propulsie care dezvoltă peste 500 CP. Autonomia anunțată de nemți va fi de peste 600 de kilometri.

În septembrie 2018, BMW a publicat primele imagini și detalii referitoare la Vision iNext. În acel moment, producătorul german descria conceptul drept un prototip care va sta la baza unui model de serie electric. Totodată, Vision iNext anticipa nu doar filozofia de design a companiei, ci și ideile generale cu privire la posibilitățile pe care industria le poate debloca atunci când aducem în discuție interiorul mașinilor cu tehnologii autonome avansate.

În tot acest timp, inginerii, tehnicienii și designerii BMW au continuat proiectul, iar astăzi, Vision iNext devine iX. Noul SUV de serie pregătit de constructorul german va fi produs începând cu a doua jumătate a anului viitor la uzina din Dingolfing.

În acest moment, BMW iX încă se află în faza de testare, însă oficialii germani ne oferă și informații referitoare la modelul de serie.

Noul BMW iX va fi produs pe o arhitectură care îmbină structura Carbon Cage (o evoluție a versiunii Carbon Core folosită pe Seria 7) cu aluminiul și cu panourile de caroserie din material termoplastic, astfel încât SUV-ul să aibă o masă totală cât mai mică.

Modelul pregătit de BMW va fi echipat cu a cincea generație a sistemului eDrive. Sistemul electric de propulsie va livra o putere maximă de peste 500 de cai putere, iar nemții spun că în producția motoarelor electrice sincron nu vor folosi materiale rare.

Energia necesară funcționării sistemului de propulsie va fi oferită de un pachet de baterii cu o capacitate de peste 100 kWh, iar autonomia anunțată de constructorul german va fi mai mare de 600 de kilometri (conform WLTP). BMW anticipează un consum mediu mai mic de 21 kWh/100 de kilometri, în timp ce accelerația de la 0 la 100 km/h se va desfășura în mai puțin de 5 secunde.

Bateriile lui BMW iX vor putea fi încărcate la prize cu o putere de până la 200 kW. În acest caz, pentru o reîncărcare de la 10 la 80%, clienții vor avea de așteptat doar 40 de minute. De asemenea, BMW menționează zece minute petrecute la o astfel de priză asigură încă 120 de kilometri de autonomie. La un Wallbox cu o putere de 11 kW, reîncărcarea completă ar urma să dureze mai puțin de 11 ore. Bateriile sunt realizate printr-un proces neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2.

Lungimea și lățimea lui BMW iX vor fi similare cu cele ale lui X5, în timp ce înălțimea va avea aceeași valoare cu cea trecută în dreptul lui X6. Ampatamentul noului SUV măsoară 3.000 de mm, iar pentru a scoate și mai mult în evidență noile trăsături, nemții au optat pentru jantele Air Performance în versiuni de 21 și 22 de inch. Coeficientul aerodinamic al lui iX va fi de 0.25.

Conform oficialilor germani, elementele aerodinamice folosite la nivelul caroseriei au făcut ca autonomia finală a SUV-ului să fie mai mare cu 65 de kilometri (25 de kilometri în plus au fost obținuți datorită elementelor active de la nivelul prizelor de aer și al grilei frontale).

Partea frontală a lui iX va fi dominată de grila specifică BMW și de noile faruri (SUV-ul va avea cele mai subțiri faruri de până acum și vor fi echipate cu funcție matrix). În spatele grilei, BMW a ascuns senzorii și radarul folosiți de sistemele de siguranță și asistare. De asemea, pe suprafața grilei a fost aplicat un strat special de poliuretan capabil să se "vindece" de zgârieturile superficiale (24 de ore la temperatura camerei sau 5 minute atunci când se folosește un aparat cu jet cu aer cald).

Designul lui iX este conturat și de portierele cu mânere ascunse, dar și de geamurile fără rame. Totodată, nemții au ales ca anumite elemente de caroserie să fie vopsite în alte nuanțe, astfel încât acestea să fie scoase și mai mult în evidență.

Pentru partea din spate, BMW a pregătit stopuri cu un design nou, iar în spatele logo-ului mărcii a fost ascunsă camera pentru mersul cu spatele. Aceasta va fi curățată permanent mulțumită unui sistem de spălare dezvoltat de inginerii producătorului german.

În momentul prezentării prototipului Vision iNext, BMW a lansat și Shy Tech, un concept care pune accent pe tehnologiile moderne atent ascunse în detalii (în cazul lui iX, avem radarul și senzorii ascunși în spatele grilei, butoanele amplasate la nivelul portierelor și camera video pentru mersul cu spatele).

BMW iX este un model dezvoltat cu ajutorul BMW i, iar albastrul specific diviziei se regăsește la nivelul caroserie noului SUV. Nuanța va fi utilizată pe logo-ul mărcii, în partea inferioară a spoilerelor și la nivelul pragurilor laterale.

Noul SUV electric al mărcii germane va fi disponibil atât cu un pachet Sport, cât și cu o linie exterioară de echipare Titanium Bronze dezvotată de BMW Individual.

Interiorul noului iX a fost gândit pentru a genera noi legături între ocupanți și vehicul. Ca partea a noii generații BMW Operating System, nemții introduc pe SUV-ul electric un ecran curbat orientat către șofer. Acesta include acum atât funcțiile instrumentarului de bord, cât și sistemul de infotainment.

De asemenea, BMW a pregătit un nou centru de comandă pentru controlul funcțiilor afișate pe ecran, în timp ce volanul are o formă hexagonală și va fi echipat cu un sistem de încălzire în trei trepte. Totodată, sistemul Head-up Display dispune de un proiector fără ramă, iar sistemul audio de top va fi unul semnat de Bowers & Wilkins și va fi echipat cu tehnologia 4D Audio.

BMW spune că iX va oferi o atmosferă specifică unui lounge. Bancheta din spate a fost desenată pentru a putea găzdui trei pasageri, iar lipsa tunelului median face ca spațiul pentru pasagerul aflat la mijloc să crească. În plus, bancheta va putea fi comandată cu un sistem de încălzire, iar pachetul Travel&Comfort propune porturi USB-C și suporturi dedicate pentru atașarea unor tablete.

  • Tavi.p, miercuri, 11.11.2020 15:25

    Daca tehnic nu cred ca i se poate reprosa ceva la momentul actual, pe parte de design mi-e greu sa cred ca o poate considera cineva frumoasa. Muchiile alea din fata parca nu au nimic fluid si musculos in ele, parca au vrut sa concureze cybertruck-ul de la tesla doar ca nu asa exagerat

  • ds, miercuri, 11.11.2020 15:26

    Când au decis să introducă grilă aia mare cât un wc turcesc cred că au luat cea mai proastă decizie. Au înlocuit caloriferul ăla cu cinșpe elemenți cu ceva care se potrivește ca nuca-n perete. În rest pare absolut banală și din spate și din profil, iricum ai privi-o. Interiorul ce o mai scoate la lumina. Au designerii nemți o imaginație de te doare mintea...

  • Marius, miercuri, 11.11.2020 15:34

    Cum sa pui placa de înmatriculare peste grila aia... arată ca naiba, puteau să o pună sub măcar, designul este foarte slăbuț, păcat, pe partea tehnica pare ok

  • ds, miercuri, 11.11.2020 15:44

    Oh, acum văd pe un clip al lui Supercar Blondie, că reglajul scaunelor și clapeta de deschidere a ușii imită cristalul :)))))) Vai, ce cocalareala...!

  • Tatraurs, miercuri, 11.11.2020 15:47

    Mie mi se parea DS 9 hidos,de acum stiu ce e mai bocciu.Arata ca un chinez care a primit un sut intre picioare dupa ce-a muscat din greseala dintr-un ardei iute,oare astia sunt normali la cap cand scot pe piata asa ceva?

  • nume, miercuri, 11.11.2020 15:54

    Foarte frumoasa masina asta. E desenata cumva de roboti cu suflet?

  • ds, miercuri, 11.11.2020 16:01

    @Tatraurs Exact! Dar cred că i-a apucat strechea cu măștile astea hidoase pe aproape toți. La fel și Audi Q3 model 2021 un ditamai caloriferul.

  • someone23, miercuri, 11.11.2020 16:22

    grilele uriase de radiator ( impropriu spus la EV-uri ) devin obisnuinte: vezi audi, lexus, hyundai si mai sant cativa. si macar de ar raci ceva. desi foarte simplu si sec, designul tesla fara grila mi se pare mai potrivit electricelor. si cred ca si ajuta la coeficientul aerodinamic...doar cred, nu sant sigur e interesanta afirmatia bmw cum ca fabricarea bateriilor ( f mari de altfel ) e neutra din pct de vedere al emisiilor CO2. interesanta constructia motoarelor fara a folosi metale rare: acest fapt cu cat ieftineste masina oare? aveam o intrebare, cat cantareste? am gasit raspunsul pe un alt site, strain: aproape 2,5 tone. deci exact ar fi 2489 kg.

  • facelift, miercuri, 11.11.2020 16:34

    Doamne, ce urata eeee!!! Electric inseamna si hidos acum?? Caruta asta reciclata va avea numai "succesuri"

  • Alpine77, miercuri, 11.11.2020 16:41

    Cel mai urat BMW facut vreodata in opinia mea. Pare facut intru-un gara din bucati de un adolescent teribilist. Pacat pentru ca din punct de vedere mecanic suna bine tot ce scrie despre el.

  • andrei, miercuri, 11.11.2020 16:54

    poate sa aiba si 1000 de cai, daca sunt tot asa livrati ca la orice electrica, liniar, faci pe ei. feeling zero. sa si-o pastreze.

  • ds, miercuri, 11.11.2020 17:27

    @andrei se poate regla de la plutitorul din carburator si ti-i livreaza in transe.

  • dan_grc, miercuri, 11.11.2020 17:44

    Nu-i asa ca seria 4, M3/M4, X7 si seria 7 face lift sunt mult mai frumoase si potrivite acum ? :).

  • ..., miercuri, 11.11.2020 17:57

    Oare Alfa Romeo ce părere are despre acest design?c5bc

  • Bobo, miercuri, 11.11.2020 18:10

    Are un aspect de harciog constipat. Eu nu stiu ce au inceput sa fumeze majoritatea designerilor auto in ultimul timp.

  • dan_grc, miercuri, 11.11.2020 18:17

    Eu vad lucrurile cam asa, totul este calculat, Bmw arata cu acest model ca nu se grabeste cu electricele, testeaza tehnologia, daca voiau puteau pune toata aceasta tehnologie intr-un X5 modificat pe ici pe colo la aspect, dar nu vor, au lansat de curand si X3 electric, care arata infinit mai bine, dar nu are aceeasi tehnologie, puteau folosi totul de pe acest iX.

  • eu, miercuri, 11.11.2020 18:50

    poate sunt eu fumat, dar mie la exterior mi se pare acceptabil, dar interiorul... OMG ... interiorul ... In primul rand scaunele mi se par cel putin ciudate, volanul rotund sa inteleg ca va fi optional, toate cioburile alea stralucitoare pe post de butoane peste tot imprastiate prin masina cred ca vor reflecta lumina prin tot habitaclu de vei fi nevoit sa conduci doar cu ochelari de soare... Siiii bomboana pe coliva mi se pare suportul ala de la tableta vietii ... wtf, ce e cu propteaua aia infipta in bord?????????

  • tzenu_bmw, miercuri, 11.11.2020 18:51

    Din spate e foarte frumoasa....lateralu neinteresant iar in fata cam lasa de dorit.... Scaunele alea din material textil(cele albastre) mas astepta sa le gasesc intr-un seria 1 standard nu intr-o masina futurista de 100k euro... Puteau sa puna un pedalier 'de aluminiu' sa mai contrasteze un pic interioru care e cam boring.... Zona de sub volan/bord aduce cam mult cu i3....un minus dupa mine Daca BMW crede ca rupe gura targului cu acest model.....se vor insela...

  • auto_fan, miercuri, 11.11.2020 21:22

    Atat: bleah, pacat! :(

  • someone23, joi, 12.11.2020 07:25

    @ dan : cred ca gresesti cand spui ca BMW ( si ceilalti ) nu se grabeste cu electrifucarea. unde sant ei acum, tesla era in urma cu cca 8-10 ani . iar reperul e tesla, care are un avantaj urias. deci daca vrei sa ajungi sau sa bati reperul e gresit sa spui ca doar incerci apele. pe cand bmw cumpara bateriile de la altii si le pune intr-o caroserie facuta de ei, tesla face totul inhouse: baterii, motoare, caroserii, SOFTUL, si in special tableta aia uriasa . :)) just kidding de aceea eu cred ca bmw trage la maxim pe electrice si trebuie luat in calcul pt asta investitita uriasa pe ev facuta la una din fabricile lor principale din europa. si apropo, chiar ieri citeam o stire reuteurs, cum ca , peste tot in lume, se inchid definitiv mari rafinarii de petrol. ei estimeaza ca cererea de petrol / titei post-pandemie nu va mai fi la fel cu cea dinainte, iar daca nici asta nu e un semn ca mergem spre electrificare, atunci nu stiu care e .

  • dan_grc, joi, 12.11.2020 09:38

    Bmw cumpara baterii si pentru hibride, nu doar pentru electrice. Au in plan o ofensiva electrica, dar consider ca tinta lor cu acest model ar fi de cateva mii de exemplare pe an, va fi si foarte scump, peste 100.000 euro, tehnologia de pe acest model va fi folosita la altele, care pun pariu ca vor arata mai bine, de la i4 pana la iX1, cu viitoarea generatie de X1. Cererea de petrol a scazut pentru ca s-au redus calatoriile, daca se mentine acest ritm, lumea va calatori mai mult cu electrice ?

  • sneaker, joi, 12.11.2020 10:25

    Doamne ferește!

  • comentator, joi, 12.11.2020 10:44

    Poate ar tb sa-i anunte si pe cei de la Mazda ca au glumit cu predictia ca vor mai vinde motorina 20 de ani de acum incolo.

  • vali, joi, 12.11.2020 10:51

    Este o vitrina tehnologica, insa care este treaba de putine masini egaleaza pe Zoe la incarcarea AC 22 kw ? In articol se mentioneaza pt ix incarcare la 11 kW AC.

  • someone23, joi, 12.11.2020 10:59

    @ dan : eu de la inceput am zis aici in alte comentarii ca ofensiva electrica nu se poate face cu cateva mii de modele electrice ce costa peste 100k. ( gen liquid, hummer, rivian, evija, pinnifarina batista etc ).ofensiva electrica va avea loc cu modele de 20-40k euro si baterii de 50-60 kw plus o retea de incarcare bine pusa la punct. pentru ca doar astfel de modele accesibile maselor ii vor face pe saraci sa arunce cazanele diesel si benzina si sa cumpere electrice. si da, lumea va calatori mai mult cu electrice daca rafinariile isi inceteaza activitatea, si daca politicienii isi mentin directia si discursurile de dezvoltare dinspre fosil spre electric. pandemia a ajutat: deja au aparut primele avioane electrice de cand cele termice sant tinute la sol de covid. ai vazut cum se schimba benzinariile shell din state? cauta si o sa ai o surpriza majora

  • dan_grc, joi, 12.11.2020 11:37

    Daca lumea calatoreste mai putin de teama virusului, de ce-ar face-o cu electrice ? Asta era observatia. Oricum, Bmw nu va avea preturi de doar cateva zeci de mii de euro la niciun model, oferta este in crestere, dar problema ramane totusi pretul, nu la Bmw, ci si la marcile de volum.

  • Kirotractor, joi, 12.11.2020 13:20

    Rămân pe pozițiile din ultimul comentariu la articolul cu promovarea BMW prin artă, în care lăudam scriitura lui Mircea + eforturile bavarezilor de schimbarea a unor percepții... dar nu și alte tendințe, zicând: ”Decât să finanțeze falsa -- ba chiar nociva --idee a umanizării roboților, BMW făcea poate mai bine să nu-l lase pe Kuka de capul lui și să-l scoată din priză :-) înainte să termine desenatul plafoanelor alea turtite ori a consolelor și portbagajelor interminabile de la știți-voi-care noi modele. (n.b. La mega-grile nu mă bag, că-s mai greu de combătut obiectiv și pot fi acceptate ca schimbare de macaz stilistic.) La iX-ul asta aș rezuma cârcoteala cu antica glumă (răsuflată, știu) ”Ar fi frumoasă, dar o strică fața.” :-) N-am nimic cu grila uriașă, dar parcă i-ar fi greșit conturul designerii (sau Kuka?) și au trebuit să i-o îngroașe în grabă c-o carioca. Cât despre tema discuției voastre ultime (someone & dan_grecu), nu trebuie uitat factorul ”fascinație” jucat en-gros de promotorii taxării și-a expirației (scuze, voiam să zic a BEV-urilor). Fiindcă-i LMC (la-mintea-cocostârcului) că piesele astea scumpe cu ștecher vor rare și rezervate ălora cu biciul. ...Dar normaloșii care le vor admira cu jind de la volanul Daciilor-VW-geot-ult-urilor etc. vor sări la coada pentru fie și doar 45 CP electrici cu iluzia că pot accede și la 500+ CP sclipicioși.

  • joe, joi, 12.11.2020 16:51

    Grila aia e de fapt un colant 3 D?Dar scaunele,,,parca-i salteaua bunicii,,

  • pipo, joi, 12.11.2020 18:26

    Discutabil doar pe alocuri exteriorul ,parerea mea , imi e greu sa inteleg ce anume a provocat atata greata/dezamagire pe aici . Mie interiorul imi pare marea problema ,sincer nu imi place nimic la interior. Cine stie din ce pet-uri reciclate or fi scaunele alea ca altfel nu imi explic de ce sa alegi materialul ala si mai ales in pozele de prezentare. Oricum ,in continuare o sa ne rupem gatu' dupa masinile americane , uitati-va la Rivianu ala...pai i-ar fi dat la vreun "european" prin cap un asa design ?