BMW pregăteşte cinci locuri opţionale pentru X6

Publicat luni, 17.05.2010 11:47 de Mircea Meșter

După ce clienţii şi presa s-au plâns de faptul că X6 nu poate găzdui la bord decât patru persoane, bavarezii vor introduce între dotările opţionale ale lui X6 o banchetă posterioară cu trei locuri individuale.

Prietenii noştri de la BMWBlog susţin, citând surse din interiorul mărcii bavareze, că germanii vor "repara" în scurt timp unul dintre neajunsurile majore ale lui X6. Dacă la această oră dispune de doar 4 locuri, cele doua scaune individuale din spate iscând multe discuţii între potenţialii clienţi şi nu numai, X6 ar putea fi pus la vânzare în scurt timp împreună cu o banchetă spate opţională care găzduieşte trei locuri separate.

Actuala configuraţie a scaunelor posterioare ale lui BMW X6 iese în evidenţă prin consola centrală care desparte cele două locuri disponibile pentru clienţi. Aceasta este amovibilă, fiind unul dintre elementele prin care BMW spera să îi imprime modelului său o imagine de SUV ultra confortabil.

BMW nu este primul producător care a decis să schimbe din mers configuraţia banchetei posterioare a unui model al său. Volkswagen a anunţat acelaşi lucru la începutul acestui an, modelul care trecea de la două la trei locuri pe spate fiind Passat CC. Între timp, Volkswagen a decis să renunţe complet la configuraţia cu două locuri de pe modelul său, acesta fiind disponibil de câteva luni exclusiv în versiune cu cinci locuri.

via | BMWBlog

  • McLaren, luni, 17.05.2010 12:24
    wow..

    La o masinuta asa de mica ca X6 chiar ma mir cum au reusit sa gaseasca spatiu sa mai faca inca un loc.

  • coco, luni, 17.05.2010 12:35

    E putin absurd sa-ti cumperi un airbus 380 si sa poti lua cu tine doar 100 persoane,la marimea x6-lui e penibil sa-ti iei doar 80 % din familie(in cazul in care ai 3 copii),restul ii bagi intr-o rulota legata de masina

  • enoeht, luni, 17.05.2010 12:41
    Come on...

    ce cap de familie cu 3 copii isi cumpara X6, cand isi poate cumpara X5 de tot atatia bani (chiar ceva mai putin)?

  • Victor, luni, 17.05.2010 15:19
    X6

    Va dat seama ce mai realizare..o sa incapa un cocalar in plus:)

  • Mihai, luni, 17.05.2010 16:21
    @Victor

    Da, dar e unu' in minus pe strada. Asa cel putin nu-l vezi, poate doar sa il auzi. =))

  • Octavian, luni, 17.05.2010 17:33

    invidia asta roade pe unii. Daca isi permit, de ce nu. Bravo lor