BMW va folosi piese din plase de pescuit reciclate la viitoarele modele Neue Klasse
Viitoarele modele electrice BMW din seria Neue Klasse vor beneficia de o serie de piese confecționate din materiale ecologice. Printre acestea se numără și piese care vor conține bucăți de plase de pescuit reciclate. Astfel, mai multe ornamente prezente la exterior și la interior vor conține astfel de materiale reciclate.
BMW se pregătește să introducă o nouă generație de modele pur electrice. Acestea vor face parte din seria Neue Klasse, iar primul astfel de model va fi lansat în 2025.
Știm deja că noile modele vor fi bazate pe o platformă nouă, dedicată mașinilor electrice, iar acestea vor beneficia și de baterii care promit să fie mai eficiente și care să ofere o autonomie
Bineînțeles, nu vor lipsi nici materialele ecologice din ecuație. Pentru viitoarele modele electrice, cele mai multe piese vor fi confecționate din materiale mai prietenoase cu mediul. Unele dintre aceste piese vor avea în compoziția lor bucăți din plase de pescuit reciclate și frânghii reciclate.
Mai exact, ornamentele exterioare și interioare ale viitoarelor modele Neue Klasse vor fi confecționate dintr-un tip de plastic mai ecologic, care conține bucăți din plase de pescuit reciclate în proporție de 30%. BMW spune că utilizarea plaselor de pescuit reciclate în procesul de fabricare a componentelor va reduce amprenta de carbon cu până la 25%.
Pentru aceasta, constructorul bavarez colaborează cu o companie din Danemarca, numită Plastix. Astfel, plasele de pescuit, precum și frânghiile sunt transformate în granule de plastic, care vor putea fi injectate în piese.
La final, BMW a precizat că dorește să mărească proporția de materiale reciclate folosite pentru prelucrarea pieselor de plastic de la 20% în prezent la 40% până în 2030.
via BMW
Au mai avut reciclate... Eu am avut un 730 D, la care la fiecare 60.000 km trebuia sa-i reciclezi galeria de admisie, pentru ca scapa ulei...