Campania Dacia Duster din Franţa "induce publicul în eroare"
Comisia care se ocupă cu analiza corectitudinii mesajelor publicitare din Franţa i-a obligat pe cei de la Renault să nu mai promoveze Dacia Duster ca pe o maşină "prietenoasă cu mediul".
Comisia de deontologie publicitară din Franţa (JDP) i-a anunţat pe cei de la Renault că vor fi nevoiţi să retragă mesajele unei campanii de promovare pentru Dacia Duster de pe piaţă din cauza faptului că acestea induc în eroare publicul. Motivul: SUV-ul românesc este prezentat ca o maşina "respectoasă cu mediul", deşi emisiile de CO2 ale primului model de teren Dacia se ridică cu mult peste media maşinilor vândute în Hexagon.
Plângerea a fost realizată de asociaţia Acţiunea pentru mediu, care susţinea că mesajul "Noul Dacia 4x4: respectuos cu mediul la un preţ nemaivăzut" induce în eroare opinia publică. Textul apărea pe site-ul oficial francez al celor de la Dacia şi Renault, iar problema asociaţiei era faptul că, deşi Dacia Duster are emisii acceptabile în versiunea 2x4, varianta 4x4 - promovată împreună cu respectivul text - are emisii mai mari.
Concret, emisiile medii ale versiunilor Duster 2x4 sunt 159 de grame CO2/km, în timp ce emisiile medii ale versiunilor Duster 4x4 sunt 172 de grame CO2/km. Aceste valori sunt superioare mediei actuale din Franţa (133 de grame CO2/km), astfel că decizia comisiei a fost ca mesajul care îl înfăţişa pe Duster 4x4 ca pe un model respectuos cu mediul să dispară din campaniile actuale.
Analiza comisiei a clarificat şi poziţionarea lui Duster în segmentul său, membrii acesteia anunţând că "având în vedere raportul calitate/preţ, Duster rămâne un 4x4 Diesel de familie bine poziţionat în termenii emisiilor de dioxid de carbon, emisiile de CO2 ale versiunilor diesel ieşind în evidenţă prin valorile scăzute pentru un 4x4 de aceste dimensiuni". Altfel spus, deşi Duster are emisii mai mici decăt ale concurenţei, SUV-ul Dacia nu poate fi considerat o maşină ecologică, aşa cum era prezentat ăn campania Dacia şi Renault din Franţa.
via | JDP
-
Excomunicatorul, vineri, 18.06.2010 13:24:)
Povesti cu pesti.
-
C-G-C, vineri, 18.06.2010 14:01Francezii exagereaza
Este prietenos cu mediul comparativ cu alte SUV-uri de pe piata, cred ca asta vroia sa spuna. Este evident ca un SUV nu poate emite CO2 la fel ca un Citroen C1,
-
Guest, vineri, 18.06.2010 14:08Emisii
Nu inteleg de ce nu ar putea sa aiba emisii de masina normala. Are aceeasi greutate cu o masina normala, argument des folosit de Dacia cand se zice ca sunt submotorizate deci practic doar forma caroseriei este de SUV. Oricum publicitatea negativa tot publicitate e...
-
crick, vineri, 18.06.2010 14:24Dar de restul poluarii nu zice nimeni nimic?
Ei ca sa vezi. Uite de ce nu mai ploua, ca Duster in varianta 4x4 are emisii cu 40g CO2/km mai mult decat media din Franta. Acolo, ca si celelalte tari, circula si masini care nu sunt Euro 4. Au si ei camioane si tot asa. Ce frumos e cum se agita toti pentru cateva grame de CO2 dar conducta sparta prin care iese petrol nu o poate opri nimeni, camioanele Euro -10 merg zi lumina si furnalele fabricilor arunca in atmosfera kilograme de CO2/km. Sa se ia de chestii de genul asta cand cele de mai sus vor fi rezolvate. Si apropo, de ce nu se face o lista cu emisiile SUV-urilor, chiar si cele mici Suzuky Jimny, SX4, ca sa nu mai vorbim de Range Rover-uri, Q7 si Cayenne.
-
@crick, vineri, 18.06.2010 14:44@crick
Francezii nu s-au legat de nivelul emisiilor Duster-ului ci de publicitatea mincinoasa facuta acestuia. Nu poti sa spui ca e prietenos cu mediul cand emisiile sale sunt mult peste media clasei.
-
ironR, vineri, 18.06.2010 14:59hybrid
pe aici parca am citit ca un hybrid elimina mai multe noxe decat o masina din clasa mini/super-mini si vedeti voi...e hybrid. Asca ca fiecare cu clasa lui, daca s-ar face un standard sa se spuna clar: masina eco = sub 100 unitati de masura, atunci nu ar mai fi atatea discutii.
-
Kap, vineri, 18.06.2010 15:19Campanie Duster
Reclama e inselatoare doar daca nu iti dai seama ca e subinteleasa raportarea la clasa 4x4. Mie unul mi se pare o dovada de bun simt lipsa unui atac la concurenta de genul "mai respectuos cu mediul DECIT CELELALTE 4x4". Paradoxal insa, completarea asta le-a adus beleaua pe cap.
-
Flaviu C, vineri, 18.06.2010 16:04mda
try as they may......they cannot stop the second Dacia Invasion. Duster-ul va fi cel care va popula de-acum.....strazile, drumurile express , autostrazile europeene, si....hartoapele de la noi :)
-
Gerula, vineri, 18.06.2010 16:33Care mediu?
Eu cred ca mai prietenos cu mediul ca vulcanul Eyjafjallajokull din Islanda nu exista. A aruncat la emisii Co2 si cate si mai cate gaze toxice cat toate masinile planetei la un loc si astia mai stau sa masoare miligramele. Cea mai mare aroganta a omului e sa creada ca poate ajuta natura.
-
mowgli, vineri, 18.06.2010 17:14@Gerula
Da, mai si strang miliarde de euro prin taxe ridicate la nivel european cel putin , bani care se duc nu se stie unde ca eu nu am vazut nici macar o papadie de banii aia.Povesti de 2 lei la care din pacate majoritatea pun botu.De ce? pentru ca o domnisoara cu un microfon zice la stiri intr-o zi "uitati cum mor oamenii pe strada si cad pasarile din cer" si apoi vine ministerul mediului si zice "DAAAA, VOI!!!! astia cu motoarele mari sunteti criminalii planetei, masinile voastre sunt armele Satanei".Eu unul abia astept era glaciara, cand o sa puna taxa pe frigiderele cu o capacitate mai mare de 150L.
-
Alex, vineri, 18.06.2010 20:03Dacia va inceta sa mai vanda Logan sedan in Germania din cauza cererii foarte reduse
Din cauza cererii reduse pentru modelul Logan sedan, Dacia va inceta sa mai importe aceasta masina in Germania, punand accent pe Sandero, Duster si Logan MCV . http://www.autohaus.de/dacia-stellt-logan-verkauf-in-deutschland-ein-949840.html si http://www.thetruthaboutcars.com/auf-wiedersehen-dacia-logan/
-
traian, vineri, 18.06.2010 21:11poluare
dar despre poluarea mediului cu slapi ,sau cu galeti de apa ,sau cu ochelari de soare, sau cu triciclete din plastic dintra-celea pentru copii,sau cu covorase de cauciuc pentru mouse, sau cu rigle scolare de ce nu spune nimeni ,nimic? Este ca suntem nebuni de legat?
-
x, sâmbătă, 19.06.2010 19:28x
Duster.......shit car! :)))))))))))
-
Carlos, duminică, 20.06.2010 12:33Mare atentie!
Media actuala de 133 de grame CO2/km in Franta nu poate fi intre SUV-uri ca Duster.... media asta e facuta si cu motorete, scutere si masini mini, ceea ce nu mi se pare corect pt o comparatie. In comparatie cu alte suv-uri, Duster este respectuos cu mediul. Asta e singura idee "indusa" de Dacia. Fiat Sedici 4x4 are emisii medii de 173 g CO2/km, Skoda Yeti 4x4 are cam aceleasi emisii... astea sunt printre putinele SUV-uri compacte care se apropie de Duster la emisii... in rest masini gen Citroen Crosser/ Peugeot 4007 (frantuzesti) au media peste 185 g CO2/km. Campania anti-Duster e clar sponsorizata de concurenta...
-
Carlos, duminică, 20.06.2010 12:45@Guest
Chiar daca au aceeasi masa, nu poti compara emisiile co2 produse de Duster cu o berlina, pentru ca Duster are alta aerodinamica fata de o berlina. Mai ai de invatat.
-
raaul, luni, 21.06.2010 12:31
sa fim seriosi.atata timp cat pe alte meleaguri circula V8 ca la ele acasa...fara taxe si suprataxe...as prefera sa conduc asa ceva decat un suv prietenos cu mediul...asa de prietenos ca pe o autostrada pe care nu o avem ar trebui sa folosesc toate vitezele.vineo curba schimba 4 vine un deal schimba 2...motoare de 2 lei dar care elimina putine noxe...daca n-au de unde..sa elimine..!!
-
Rio, marţi, 22.06.2010 13:16
Mie mi se pare ca prea s-au hazardat astia de la Actiunea. Pentru un SUV are cele mai mici noxe din clasa ei. @raaul De acord cu tine intr-o mica masura. De ce? Uita-te la Americani, cei cu V8-uri, motoare masive, consumuri de camion si emisii de termocentrala. Sunt loviti intr-una de tornade, furtuni, etc. La ei efectul de sera se face simtit din plin, pentru ca ei au ars ani la rand combustibili la discretie. Asa k personal prefer sa schimb a 4-a la o curba si a 2-a la deal prin paduri decat sa merg cu V8 prin desert. Americanii nu mai au verdeata nici in Salt Lake. Se va transforma in a doua Sahara tara aia. Toate cele bune
-
Gaby, marţi, 22.06.2010 16:23pt Raaul
Rio bv foarte bine punctat Raaule cred ca ti-ar place un SUV cu V8 dar cred ca si cu maneaua la maxim
-
raaul, miercuri, 23.06.2010 14:58
gaby...go home. zona desertica nu are nici o legatura cu emisia de noxe. am zis ceva de SUV? ma gandeam la u 540i V8 luat la 1500 d euro..fara taxe si suprataxe de mediu. referitor la tornade si furtuni..zice bine mai sus gerula "Cea mai mare aroganta a omului e sa creada ca poate ajuta natura." in schimb la noi e poluat mediul de oamenii care traiesc in el.. daca tot te-ai bagat gaby- nu eu am nume de manelist.numai bine
-
Rio, joi, 24.06.2010 09:26
Raaul, dar efectul de sera are legatura cu desertificarea, poluarea are legatura cu efectul de sera iar emisiile de noxe au legatura cu poluarea. Suna pompos afirmatia lui Gerula, dar ESTE FALSA. Daca omul poate ajuta in a distruge natura, atunci cu siguranta poate sa ajute si in a o mentine. Personal nu as pune taxa pe masinile gen 540i V8. Nu le-as permite deloc sa circule. Asa am mai scapa un pic de smogul din orase, mai ales ca la noi sunt multi cocalari cu bani cum probabil viseaza raaul sau poate este care circula cu mastodonti din astia in oras. Toate cele bune
-
cosmin, joi, 24.06.2010 23:09duster nu e bun
Duster nu e bun!!! Sint bune rablele second hand aduse de afara. De fapt asta arata ca sintem un popor cu mentalitate second hand. Multi complexati care toata viata lor au fost cei mai prosti din clasa, analfabeti si retardati azi isi cumpara un second hand de regula BMW ca sa le dovedeasca celorlalti ca si ei sint tari la ceva. Ii apreciez foarte tare pe nemti pentru seriozitatea lor pentru felul lor de a face lucrurile dar in Romania urasc masinile astea pentru ca sint conduse de niste cocalari jegosi si niste complexati incapabili sa-si dezvolte personalitatea prin inteligenta si cultura. Nu generalizez.
-
oarecare, duminică, 27.06.2010 04:54@Mester
Mai nou exista masini 2x4???? Sau 4x2????
-
raaul, luni, 28.06.2010 11:54
rio. ai dreptate...ce ziceam eu era un vis la fel de mare ca si al tau...legat de smog si poluare..din pacate cred ca e doar inceputul resimtirii efectelor a ce s-a facut pana acuma...e prea tarziu...dar sa lasam cocalarii la o parte ...o sa ajungi sa zici ca si inginerii care proiecteaza motoare mari si puternice sunt cocalari...care mastodonteaza "curatenia" de bucuresti...oricum scriu in intarziere deja a inceput seria noua de top gear...sau o fi de cocalari..?! numai bine
-
adrian, miercuri, 09.11.2011 12:24informatii emisii CO2?
cum facem, fratele meu, sa stim valoarea oficiala a acestor emisii de CO2 EMISE de o masina , SUV, berlina ce-o fi, dar sa fie, sistematica, sigura si credibila. ! ma duc la RAR ... spune o valoare ma duc la Directia de Finante .... alta valoarea. ma duc la actele originale (vezi masini di SUA, Germania) ... alta valoare pe care primele doua NU le recunosc ?!? si totusi dupa aceasta valoare se calculeaza taxa de prima inmatriculare ... DUPA URECHE . RAR vrea masini ecologice D. F. vrea bani la buget producatorul vrea sa vinda masini eu .... SA AM O MASINA CIT MAI IEFTINA ! restul .... mama masii !
Citeste si
-
GENERAL | joi, 28 iuniePikes Peak: Ediţia 2012 a fost anulată din cauza incendiilor din ColoradoEdiţia din acest an a etapei de viteză în coastă de la Pikes Peak a fost anulată, anunţă organizatorii evenimentului. În 2012, Pikes Peak aniversa 90 de ediţii şi asfaltarea integrală a traseului. Citeste tot
-
GENERAL | miercuri, 27 iuniePrinţul Albert de Monaco vinde la licitaţie 38 de automobile clasice din colecţia tatălui săuPrinţiul Rainer III de Monaco a strâns de-a lungul anilor o colecţie impresionantă de automobile clasice. Însă fiul său, Albert are o altă viziune şi a decis să vândă 38 de exemplare la o licitaţie ce va avea loc pe 26 iulie. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 26 iunieStudiu: Toyota este cel mai ”verde” brand din lumeÎn topul celor mai ”verzi” 100 de companii din lume, Toyota a reuşit să ocupe prima poziţie. Alte trei branduri auto reuşesc să pătrundă în Top 10. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 26 iunieNissan Leaf va alerga la Goodwood în marşarierNissan a anunţat că va alerga la Festivalul Vitezei de la Goodwood cu un Leaf care va parcurge traseul de 1.86 kilometri în marşarier. Citeste tot
-
GENERAL | marţi, 26 iunieBulgaria ridică limita de viteză pe autostrăzile moderne de la 130 la 140 km/hBulgaria devine ţara europeană cu cele mai mari limite de viteză după Germania şi Polonia. Vecinii noştri pot circula cu până la 140 de kilometri pe oră pe porţiunile modernizate ale autostrăzilor. Citeste tot
de ce nu ma mira nimic?credeti ca filmuletele alea de prezentare ca face..drege..rupe muntii in 2 sunt adevarate... basme! sa fie ea sanatoasa sa mearga pe sosele si prin gropile noastre lasa aptitudinile de 4x4..