Cartierul general BYD Europa va fi construit în Germania
BYD îşi va stabili sediul european în Germania. Locul ales de oficialii companiei va fi anunţat în decursul acestui an.
Constructorul chinez de automobile BYD își va stabili sediul european în Germania și dorește ca acesta să fie construit în apropierea unui aeroport mare. Oficialii producătorului chinez au declarat că locul va fi stabilit și anunțat în cursul acestui an. Odată cu intrarea pe piața auto europeană, BYD va introduce în 2011 modelul electric e6, dar și sedanul hibrid care poate fi încărcat de la priză F3DM.
Punctul de plecare în dezvoltarea europeană a BYD vor fi țările și orașele care oferă subvenții pentru achiziționarea modelelor electrice. În ceea ce privește viitorul companiei, BYD dorește să devină cel mai mare constructor din China până în anul 2015. În prezent, BYD ocupă locul șase pe piața auto din China, cu 415.000 de unități vândute în 2009.
În 2010, compania se așteaptă ca vânzările să crească până la 800.000 de unități, iar target-ul pentru Europa nu a fost anunțat. Pe de altă parte, Volkswagen și Daimler au semnat separat un contract de cooperare cu BYD pentru a dezvolta baterii, propulsoare și vehicule electrice.
Via | BYD