Ce spectacol! Ce pilot!
Fernando Alonso a castigat Marele Premiu al Australiei. A fost o cursa plina de incidente si neprevazut, pe care spaniolul de la Renault a dominat-o fara drept de apel.
Daca ceea ce s-a intamplat in calificarile de sambata a insemnat spectacol si neprevazut, cursa de duminica din Australia a tinut neaparat sa ne demonstreze ca se poate si mai mult decat atat. Chiar in turul de incalzire, Juan Pablo Montoya (al cincilea timp in calificari) s-a rasucit pe pista in timpul manevrelor de incalzire a franelor. Insa nu a fost tot: la cateva momente dupa aceasta,
In primul tur dupa start, seria de evenimente neprevazute continua: Jarno Trulli (Toyota) s-a asezat si el perpendicular pe pista iar Felippe Massa s-a lovit de Nico Rosberg si ambii si-au imprastiat masinile prin Albert Park. Singura solutie gasita de organizatorii Marelui Premiu al Australiei pentru a tempera aceasta nebunie de start fiind Safety Car-ul. Principalii beneficiari ai acestor rasturnari de situatie au fost Michael Schumacher (care s-a trezit pe pozitia a opta fara sa faca nimic senzational in acest sens) si mai ales Fernando Alonso, pilotul de la Renault depasindu-l pe detinatorul pole-position-ului, Jenson Button, imediat dupa ce masina de siguranta a iesit de pe pista.
Christian Klien a tinut insa neaparat sa nu lipseasca din tabloul dementei din Marele Premiu al Australiei, reusind “performanta” de a razui pe o lungime de cateva sute de metri un zid de beton de pe marginea circuitului. Concluzia? Avand in vedere ca partea stanga a monopostului lui Klien a fost pulverizata pe pista, Safety Car-ul si-a intrat din nou in rol. In acel moment, toate strategiile de cursa era bulversate definitiv, ramanand de vazut cine se va adapta mai bine in acest sens.
Un lucru este clar: Jenson Button o sa urasca mult timp de acum inainte aceste intrari ale Safety Car-ului, Raikkonen furandu-i si el locul britanicului la iesirea de pe pista a masinii de siguranta. Michael Schumacher se juca de-a pozitiile, Vitantonio Liuzzi depasindu-l pe german pentru pozitia a opta, pilotului de la Ferrari ramanandu-i doar sa se dueleze cu Scott Speed pentru cea de-a noua. In acest timp, Fisichella incerca - si reusea - sa revina in calculele cursei, postandu-se in spatele lui Schumacher, care dupa o greseala si o franare violenta si-a deteriorat serios pneul din dreapta fata.
Tot acum a inceput agitatia la standuri, unde avea loc prima serie de alimentari si schimburi de cauciucuri. In urma acestora, Jenson Button a fost depasit pentru a treia oara in Australia, de aceasta data de Montoya. Liderul plutonului era, cel putin temporar, Mark Webber, care reusea astfel cateva tururi in frunte in fata publicului din tara natala. Cursa din Melbourne i-a jucat insa si lui feste, pilotul celor de la Williams oprind pe dreapta dupa probleme tehnice.
Insa cursa nu se incheiase: Michael Schumacher mai facea un pas spre retragere, distrugandu-si masina la intrarea pe linia dreapta dupa o eroare de pilotaj demna de un incepator si determinand intrarea – pentru a treia oara astazi – a masinii de siguranta. Pentru a ne descreti fruntile, au urmat momente vesele cu masinile McLaren la standuri, Montoya si Raikkonen intrand la alimentare in aceasi timp dupa o eroare de comunicare a echipei. Un lucru este cert: daca se luau in calcul la final tururile in care o masina a condus plutonul, pilotul Safety Car-ul trebuia sa fie pe podium, pentru ca, dupa ce Liuzzi a muscat si el dintr-un perete, masina de siguranta si-a facut din nou aparitia pe pista.
A urmat o perioada de letargie, cand masinile nu s-au mai atacat, insa aici nu luam in calcul caderea libera a lui Button, pentru care contorizarea pozitiilor pierdute a fost un adevarat cosmar. Lista abandonurilor a continuat cu cel al lui Juan Pablo Montoya, care a gresit in acelasi loc ca Michael Schumacher.
De aici incolo, Fernando Alonso a facut o cursa perfecta, distantandu-se pe prima pozitie si dovedind faptul ca sezonul 2006 este la discretia masinilor Renault. Pe al doilea loc a terminat Kimi Raikkonen, care desi a primit 8 puncte nu a reusit mai mult decat sa stea in umbra campionului mondial en-titre. Ralf Schumacher a reusit sa sparga ghinioanele de pana acum, terminand si el pe podium. Marele Premiu al Australiei s-a terminat insa asa cum a inceput, motorul lui Jenson Button explodand in penultimul viraj al circuitului, britanicul fiind nevoit sa isi opreasca masina acoperita de flacari la 20 de metri de linia de sosire. Cel care a beneficiat de acest abandon a fost Giancarlo Fisichella, care a terminat astfel pe locul al cincilea.
La cateva ore dupa cursa, oficialii australieni au anuntat ca Scott Speed, pilotul care s-a clasat la final pe locul al optulea, va fi penalizat cu 25 de secunde pentru depasire in timpul fluturarii steagurilor galbene. Pilotul american este privat astfel de un primul sau punct in campionat, la fel ca echipa sa, Toro Rosso, care pierde astfel primul rezultat notabil din istoria sa.
Urmatoarea cursa va avea loc peste trei saptamani, la Imola, pe circuitul de casa al celor de la Ferrari. Va fi ultima sansa de revenire pentru team-ul italian.
CLASAMENT FINAL AUSTRALIA
1. F. ALONSO (Renault) 1h 34min 27.870
2. K. Raikkonen (McLaren) + 1.8 secunde
3. R. Schumacher(Toyota) + 24.8 secunde
4. N. Heidfeld (Sauber-BMW) + 31.0 secunde
5. G. Fisichella (Renault) + 38.4 secunde
6. J. Villeneuve (Sauber-BMW) + 49.5 secunde
7. R. Barrichello (Honda) + 51.9 secunde
8. D.Coulthard (Red Bull) + 53.9 secunde
CLASAMENT GENERAL PILOTI
1. F. Alonso (Renault) 28 p.
2. G. Fisichella (Renault) 14 p
3. K. Raikkonen (McLaren) 14 p.
4. M. Schumacher (Ferrari) 11 p.
5. J. Button (Honda) 11 p.
6. J.P. Montoya (McLaren) 9 p.
7. R. Schumacher(Toyota) 7 p.
8. N. Heidfeld (Sauber-BMW) 5 p.
CLASAMENT GENERAL CONSTRUCTORI
1. Renault 42 p.
2. McLaren 23 p.
3. Ferrari 15 p.
4. Honda 13 p.
5. Sauber-BMW 10 p.
6. Toyota 7 p.