Cinci mari fotbalişti europeni promovează Hyundai la Euro 2012
Iker Casillas, Karim Benzema, Lukas Podolski, Daniel Sturridge şi Giuseppe Rossi intră în "Echipa Hyundai", urmând să promoveze marca sud-coreeană în acest an şi la Euro 2012.
Cinci fotbalişti de top ai Europei au semnat un parteneriat de imagine cu Hyundai, aceştia urmând să reprezinte marca sud-coreeană în campanii şi evenimente speciale înaintea şi în timpul Campionatului European de Fotbal care va avea loc în vara acestui an. Cei cinci fotbalişti sunt
Formarea "Echipei Hyundai" nu este singura implicare a mărcii în fotbal cu prilejul Campionatului European din Ucraina şi Polonia, Hyundai fiind, de altfel, unul dintre partenerii principali ai turneului final.
"Cei cinci jucători vor activa ca rivali pe durata competiţiei, dar vor fi uniţi de pasiunea lor pentru fotbal. Este o mare plăcere să îi reunim în cadrul Echipei Hyundai. Determinarea şi talentul îi recomandă pe teren, fiecare membru având potenţialul de a schimba cursul jocului în favoarea echipei din care face parte în competiţie", spune Allan Rushforth, senior vicepreşedinte al Hyundai Motor Europe.
Cu ocazia implicării celor trei nume mari din fotbal în campania Hyundai, constructorul asiatic lansează şi o campanie umanitară pe Facebook. pentru fiecare like primit pe pagina oficială Hyundai, producătorul va dona un euro unor cazuri speciale. Obiectivul principal este atingerea sumei de 250.000 de euro.
Aici vad reprezentantii celor mai puternice cinci campionate ale Europei...Sa inteleg ca oficialii Hyundai prevad ca una dintre cele cinci natiuni invocate va deveni noua campioana europeana? Adica Olanda nu este luata in calcul?! Hm, dimpotriva, eu presimt ca batavii vor castiga fara probleme, iar Huntelaar se va plasa in fruntea golgeterilor...Ceea ce s-a intamplat in fata Rusiei la precedenta editie a insemnat doar un accident, mituri vii precum Cruyff sau Van Basten neparand haraziti unor parabole sublime (si) ca selectioneri...Revenind la tema principala: cum sa nu-l incluzi in reclama macar pe unul dintre urmatorii "monstri sacri": Van Persie, Kuyt, Robben, Sneijder, Van der Vaart? Poate ca Spania n-ar mai fi cules laurii mondiali daca Robben n-ar fi irosit de doua ori sansa vietii lui, singur cu Casillas, la 0-0, remember? Ma rog, dpdv teoretic, orice este posibil, dar ma indoiesc ca Spania (cam blazata din cauza unei generatii prea solicitate la cluburi), Germania (deficitara mental exact in meciurile cheie), Italia (Serie A nu mai excita simturile microbistilor ca in secolul trecut, cand isi putea adjudeca simultan toate cele trei competitii europene intercluburi), Anglia (niciodata campioana europeana, de cativa ani fiind tributara unor jucatori de tip play-boy, imaturi pentru exigentele unei asemenea faze valorice) sau Franta (vorba aceea: daca Zidane nu e...nimic nu e!) vor reusi marea cu sarea...Cat priveste vreo eventuala bomba neprevazuta gen Grecia 2004, sansele reale de a se petrece sunt prea reduse... Deci, v-ati prins, nu? Telegrafic: Olanda la pupitrul de comanda, Huntelaar la perforat plasele adverse. Om trai si om vide!