Citroen a publicat imagini teaser care anunță două concepte noi: prototipurile vor fi prezentate în 2019 cu ocazia centenarului mărcii
În 2019, Citroen aniversează 100 de ani de la înființare. Francezii pregătesc o serie de ediții speciale, evenimente care vor readuce în prim-plan istoria constructorului, dar și două concepte speciale. Primele teasere care anunță noile prototipuri au fost publicate cu ocazia Salonului Auto de la Paris.
În 2019, Citroen aniversează 100 de ani de la înființare, iar pentru a sărbători cum se cuvine frumoasa vârstă, francezii anunță o serie de evenimente speciale. Cu ocazia Salonului Auto de la Paris, Citroen a publicat două imagini teaser care anticipează două concepte noi.
Unul dintre prototipurile pregătite de francezi pentru aniversarea centenarului mărcii va fi prezentat oficial în luna martie în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Francezii spun că acesta exprimă viziunea companiei în ceea ce privește mobilitatea în mediul urban. În imaginea teaser publicată de Citroen vedem o curea care înlocuiește tradiționalele mânere pentru deschiderea portierelor.
Cel de-al doilea concept pregătit de francezi va fi prezentat în luna aprilie în cadrul Salonului Auto de la Shanghai și anunță un vehicul gândit pentru a oferi confort. Cel mai probabil, francezii pregătesc un prototip care integrează tehnologii de conducere autonomă.
În luna februarie, Citroen ar urma să participe cu o serie de modele clasice în cadrul Salonului Retromobile de la Paris, iar în luna iulie, oficialii constructorului pregătesc o întâlnire specială cu posesorii de vehicule istorice. Pe tot parcursul anului viitor, Citroen ar urma să lanseze și o gamă variată de versiuni speciale pentru modelele prezente în gamă.
"cutiile de pantofi" pentru LIDAR :))