Cumpărătorii germani ai maşinilor electrice nu vor plăti taxă de drum timp de 10 ani
Deşi producătorii germani sunt în spatele francezilor şi japonezilor în domeniul maşinilor electrice, Germania vrea să devină prima piaţă de desfacere a acestui tip de autoturisme.
Cancelarul german Angela Merkel a anunţat ieri că Germania vizează atingerea unei ţinte de 6 milioane de maşini electrice până în 2030, această cifră urmând să transforme această ţară în cea mai importantă piaţă de desfacere pentru automobilele cu emisii zero din zonă.
"Dorim să ajungem la un milion de maşini electrice până în 2020 şi la şase milioane în 2030. Germania trebuie să devină unul dintre principalii comercianţi şi una dintre primele pieţe mondiale pentru vehiculele electrice"
Planul autorităţilor germane este diferit faţă de cel adoptat de celelalte pieţe europene. Astfel, nemţii nu vor primi bonusuri guvernamentale la cumpărarea maşinilor electrice (în Franţa, acest bonus merge până la 5000 de euro, iar în România ajunge la 3700 de euro), viitorii cumpărători germani ai unor astfel de modele urmând să fie însă scutiţi de plata taxelor de drum în Germania pentru o perioadă de 10 ani.
Germania va schimba, de asemenea, legile fiscale legate de impozitele pe maşinile companiilor, singurul criteriu care stă astăzi la baza calculului acestuia, preţul de achiziţie, fiind considerat un dezavantaj pentru maşinile electrice.
GERMANIA, ÎN URMA CELORLALŢI
Planul prezentat ieri de Angela Merkel este unul care contrazice situaţia actuală din piaţă. Constructorii germani de automobile se află mult în spatele francezilor sau japonezilor în ceea ce priveşte dezvoltarea vehiculelor cu emisii zero, primul model german de acest tip care va fi produs în serie şi va fi destinat vânzării în masă urmând să apară pe piaţă abia în 2012-2013. Între timp, Nissan Leaf - prima electrică a japonezilor - şi-a acontat deja cele mai importante distincţii ale lumii auto (European Car of the Year şi World Car of the Year), în timp ce Mitsubishi iMiEV, Citroen C-Zero şi Peugeot iOn sunt comercializate pe toate pieţele europene. Nu în ultimul rând, această toamnă va aduce lansarea la nivel european a unei game complete de vehicule electrice din partea celor de la Renault, Fluence Z.E. şi Kangoo Z.E. fiind primii reprezentanţi ai acesteia. Preţurile modelelor electrice disponibile la această oră în România pot fi consultate AICI.
de ce se sustine ca ar fi in urma francezilor si a japonezilor , doar pentru faptul ca nu fac masini care sa mearga electric 100 km si dupa care sa tragi pe dreapta pentru urmatoarele ore bune pana ti se incarca bateria? dar sa faci 2000 de km cu 45 de litri de motorina, oare e mai scump decat sa fac cu o masina electrica cu care i-as parcurge intr-un timp de 10-15 ori mai mare (zile) , nemtii se axeaza pe dezvoltarea unei tehnologii descoperite cu mult timp in urma(motor cu ardere interna) si care pot sa o perfectioneze fara sa faca compromisuri in ceea ce priveste puterea si consumul si sa nu uitam de noul trend ECO emisiile care le reduc cu fiecare model nou aparut.