ELECTRIC ZEN - Test drive cu Mitsubishi i-MiEV

Publicat vineri, 05.11.2010 12:10 de Mircea Meșter

Automarket a testat la Paris primul model 100% electric care va fi lansat şi vândut în România. Nu-i aşa că oricare dintre noi şi-ar dori o maşină care înseamnă mai puţină bătaie de cap în oraş?

Acum patru ani, discuţiile despre maşinile electrice aveau loc exclusiv la nivel ipotetic. Tot ceea ce puteam să vedem şi să auzim erau promisiuni şi concepte care prefigurau modele de serie despre care nu spuneam decât că este imposibil să apară pe piaţă. Mai mult, acum o lună de zile, la o vizită pe care am făcut-o la fabrica de baterii Rombat de la Bistriţa, oficialii companiei spuneau că nu îi interesează subiectul şi că preferă să se concentreze pe ce este nevoie, nu pe ce va fi nevoie peste 20 de ani. 

Peisajul auto electric este, iată, încă învăluit în ceaţă. De la conceptele văzute doar în poze la modelele de serie pare cale lungă, iar faptul că unii constructori ne tot ameninţă de ceva vreme cu maşini care te vor face să uiţi unde se află benzinăriile nu face decât să încarce şi mai mult scepticismul publicului. Le vrem pe stradă, vrem să le vedem, vrem să le conducem. Vrem să existe pentru a le putea analiza şi adopta.

CUM MI-A SCHIMBAT i-MiEV CONCEPŢIA DESPRE MAŞINILE ELECTRICE

Până acum două zile, aceasta era percepţia mea legată de modelele electrice. În două zile, însă, întregul sistem de valori mi s-a întors pe dos. De ce a fost nevoie?

De un simplu test în lumea reală cu primul model electric care va călca pe şoselele româneşti: Mitsubishi i-MiEV.


Paradoxal, este vorba de un producător care a mers mai degrabă low-profile pe acest subiect până acum (deşi modelul s-a vândut deja în 40.000 de exemplare în Japonia în doi ani), dar care are o logică atât de bine definită în domeniu, încât cei de la PSA Peugeot-Citroen nu s-au putut abţine şi au semnat contracte prin care i-MiEV a devenit, ulterior, Peugeot iOn şi Citroen C-Zero. Aceeaşi maşină, dar cu sigle diferite. Mitsubishi a făcut această concesie pentru ca volumul să crească, iar preţul să scadă. Chestiune de logică.

Testul cu i-MiEV a avut loc în Paris. În centrul Parisului, ca să fiu mai exact. Pe o distanţă de circa 15-20 de kilometri. Traseul era predefinit, îl ştiam dinainte şi urma să mă ducă prin faţa celor mai importante obiective turistice ale capitalei Franţei. Un test care avea să-mi schimbe total percepţia despre ce înseamnă o maşină electrică şi mai ales despre greutatea cu care ea se poate încadra în peisajul contemporan al unei metropole.

O MAŞINĂ NORMALĂ. CU CEVA ÎN PLUS

Am urcat la volan circumspect. Ce-mi poate oferi o maşină electrică de serie şi nu o face una normală? Te aşezi pe scaun, îţi aranjezi oglinzile, volanul, locul, spaţiul. Porneşti motorul şi îţi dai seama că auzi degeaba. Într-o maşină electrică trebuie să vezi. Motivul: clasicul huruit de motor este înlocuit de un martor luminos care te anunţă pe bord, verde pe negru, că maşina e gata de plecare. READY. Laşi frâna de mână, bagi levierul în clasicul D şi ai pornit. Cel mai zgomotos moment în această înlănţuire de evenimente este cel în care frâna de mână deblochează roţile.

Apropo de levierul cutiei de viteze, el este pus în maşină tocmai pentru ca cel de la volan să nu se simtă într-un soi de concept tangibil iar sentimentul familiar să dispară înainte să apară. Asta pentru că o maşină electrică nu are nevoie decât de o treaptă pentru înainte, iar acest lucru s-ar putea rezolva uşor prin apariţia unor butoane pe bord. Practic, i-MiEV e o maşină cu ceva în plus, nu un mijloc de transport ciudat.

LINIŞTE ŞI RELAXARE ÎN ORAŞUL AGOMERAT

Există unele diferenţe între modul de rulare al unei maşini de oraş electrice şi cel al uneia cu motor termic. În primul rând, cu i-MiEV pleci primul de la semafor. E o senzaţie ciudată să ai la dispoziţie toţi cei 180 Nm încă de la primul milimetru al cursei pedalei de acceleraţie. Apoi, la o maşină electrică nu contează autonomia afişată, pentru că aceasta poate varia în sus sau în jos, în funcţie de cum conduci. Da, aţi citit bine. bateriile se pot încărca prin frânare, astfel că, dacă ai norocul de a avea o bună parte din drumul de acasă la birou sau invers în pantă, vei avea surpriza de a vedea că bateria maşinii tale se umple. În rest, diferenţele sunt minime. i-MiEV poate duce fără probleme patru ocupanţi, are patru uşi iar portbagajul este în linia modelelor de segment mini. Adică nu te lasă de izbelişte dacă treci pe la supermarket înainte de a ajunge acasă. 

AUTONOMIA: O PROBLEMĂ ŞI NU PREA

Ciudat, nu am stat cu ochii pe indicatorul nivelului bateriei ca pe butelie. E adevărat, eram relaxat pentru că inginerii Mitsubishi erau la distanţă de un telefon, însă ritmul în care au dispărut liniile indicatorului nu mi-a dat nici el vreo emoţie. Cum să te îngrijorezi dacă, după o plimbare de o oră prin centrul Parisului, din indicatorul digital al nivelului bateriei au dispărut doar două liniuţe din 16? Adică o jumătate de sfert. Şi am încercat să merg cât se poate de normal, să frânez cât se poate de normal. Ba, uneori, chiar mai mult decât atât, pentru că - şi aici simt nevoia să mă repet - este foarte interesant să vezi cum maşina ta de trei metri se depărtează de ceilalţi la semafor.

În total, Mitsubishi i-MiEV îţi oferă 150 de kilometri de autonomie. Altfel spus, dacă stai într-o parte a Bucureştiului şi ai locul de muncă în cealaltă parte, o încărcare a bateriei îţi ajunge pentru minimum două-trei zile. Cu doi euro la fiecare încărcare, 20 de euro pe lună pentru a-ţi umple maşina cu ceea ce odată era benzină nu e rău deloc. De încărcat, maşina se umple în şase ore la o priză normală. O laşi seara în garaj şi treaba e terminată până înspre dimineaţă. E adevărat, trebuie să ai garaj, iar asta e o problemă la noi. Selecţia clienţilor nu e una naturală.

PREŢUL, CĂLCÂIUL LUI AHILE

E adevărat că aceste sentimente de pace, puritate şi linişte acustică te costă. În România, maşina vine în primăvară. Nu ştim încă preţul de la noi, dar - conform oficialilor Mitsubishi - i-MiEV va costa între 30.000 şi 35.000 de euro pe continent. Din acesta scădem eventualele bonusuri guvernamentale, dar sumele rămân mari. Cel puţin la prima vedere.

  • vxf, vineri, 05.11.2010 12:53
    Final

    Jos palaria , solutie curata care trebuia sa fie pe piata de multi ani dar ignoranta umana a tinut-o departe. Ati stricat articolul la final cu siroposenii hollywoodiene "investitia in planeta e una infinit mai importanta" , nu sunt carcotas dar spre uimirea voastra din tot CO2 produs anual pe planeta masinile(autoturismele) reprezinta undeva sub 5% , asa ca nu inghititi gogoasa asta care trebuie sa ne faca sa ne simtim vinovati ca distrugem planeta . O distrugem insa nu cu masina , ci prin consum , consum care pentru a fi satisfacut se produce CO2 , de la paine pana la apa care curge in baie , curentul care ramane aprins aiurea pe scara .

  • Autogreen, vineri, 05.11.2010 14:11
    Pretul prea mare

    Masina electrica o poti folosi ca o a doua masina de oras, daca vrei sa faci un drum mai lung (pana la mare sa zicem) nu te ajuta prea mult. Pretul ramane o problema mare ca si schimbarea bateriilor care sunt jumate din pretul masinii. Nu cred ca e dispus cineva sa plateasca pretul unui Mercedes C-classe pt un Matiz electric, impractic pe distante lungi. Asta e realitatea din pacate.

  • Vlad, vineri, 05.11.2010 14:42
    @Autogreen

    Salut, da-mi voie sa te contrazic un pic... masina asta este destinata unei anumite clase sociale, vezi pret + garaj.. Suntem inca la inceput cu aceasta tehnologie si cu implementarea ei in viata de zi cu zi... in viitorul apropiat vor aparea baterii mai performante si mai ales, timpul de incarcase va scadea simtitor. Nu uita ca la fel a fost vazut si Toyota Prius cand a aparut si uite ce succes are... Numai bine!

  • hrares, vineri, 05.11.2010 14:44
    flote

    Probabil unele companii de telefonie sau unele banci (firme de genul acesta) vor achizitiona flote pentru angajatii care trebuie sa se deplaseze in timpul serviciului si noaptea le parcheaza in parcarea cu alimentare a firmei. Oricum, asta arata cat de aproape sunt electricile de a f pe strada. Acum e 150 km....peste un an va fi 400km . Chestia e ca tot nu rezolva problema traficului si a parcarilor...din pacate.

  • liviuiorgu, vineri, 05.11.2010 14:46
    auto

    un touareg electric,peste cati ani?

  • vsz, vineri, 05.11.2010 15:00
    :)

    unele chestii sunt aberatii de exemplu in 5 ani costul unei masini pe benzina cu revizii si reparatii se ridica la 75% din pretul masini. eu am de 2 ani, am platit la revizie pana acuma 5.5*2=11 bulioane si mai am inca 5 ani garantie pe el. si o masina din asta normala costa pana in 15 mii de euro, adica la jumate de pret ne una electrica. si sa nu-mi spuina ca reviziile si reparatiile costa 5 mii de euroi in primele 5 ani cand inca masina este in garantie.

  • MariusG, vineri, 05.11.2010 15:08
    Marketingul ne omoara..

    Pentru ca mi se pare clar ca datorita lui pretul este asa mare. Se pare ca interesele materiale pe termen scurt inca primeaza pe acesta planeta din ce in ce mai poluata si populata. Si apropos de populare, problema locurilor de parcare nu va fi rezolvata niciodata. E simplu. Sa zicem ca intr-o sala de cinema unde ti-ai cumparat un bilet vrei sa stai cu inca doua sau trei persoane pe acelasi loc. Nu e posibil. La fel cum orice oras are o anumita capacitate de persoane si vehicule.

  • unckle, vineri, 05.11.2010 16:04

    poti construi in sus.. si in jos = mai mult loc pentru persoane si masini :) sisteme de parcare automate = mai putin spatiu risipit pentru parcari ( ca ai fac masinile stiva, si nu au nevoie de loc ca sa coboare soferul din ele.. ) masini electrice ... = bullshit de marketing pentru a scoate bani din buzunarul clientului - vor mai trece cativa ani pana cand costurile de detinere a unei masini electrice vor fi in apropierea unei masini normale ( lucru la care vom ajunge cu ajutorul guvernelor care vor pune taxe din ce in ce mai mari pe masinile clasice )

  • tomita3007, vineri, 05.11.2010 16:25

    exceptand greselile de tastare are dreptate colegul de mai sus. revizii de consumabile in 10 ani ar fi 7000 lei pt o masina de 15k euro apoi vine kitul de distributie care la 100-150k km tre schimbat. nu am avut inca o ocazia. apoi vin placutele si discurile la vreo 60-90k km sa zici ca ai 20k euro care din 35k euro este prea putin. daca vorbim de o masina de oras care costa sub 10k euro, si la care reviziile sunt si mai ieftine, deja cred ca de fapt una obisnuita e sub jumate de cat costa miev momentan.... dar la cum se vede, preturile nu prea scad. adica prius si-a mentinut mereu pretul. ca au introdus ei nustucate noi tehnologii, pt a justifica la noua generatie mentienrea pretului e altceva. abia daca honda a scazut sub 20k euro. se menti prohibitve preturile special sa mai protejeze magnatii petrolieri. daca au facut sandero hibrid la facultatea din pitesti o gasca de studenti, ce sa mai zicem. ca nu au aia acces la tehnici ultramoderne.

  • Florentin, vineri, 05.11.2010 17:53
    Valul german

    Atata vreme cat presa va tot promova masini electrice altele decat cele germane, acestea nu vor avea succes si nu vor fi credibile.

  • Ovidiu, vineri, 05.11.2010 18:49
    viitorul electric...

    Avem tehnologie de aproape 100 de ani, avem solutii pentru captarea energiei libere, albe, cum vreti...astept ziua in care se vor desecretiza lucrarile si inventiile fabuloase ale lui Nikola Tesla, de exemplu, si atunci masinile electrice vor costa cateva mii de euro( nu radeti Tesla a inventat un motor, printre altele, care capta energie din aer...EXACT, DIN AER!!!) si asta prin anii '30 secolul trecut...o masinuta electrica dotata cu un receptor istet de energie nu are nevoie de NICIUN FEL DE BATERIE!!! doar de sasiu, caroserie, roti, sistem de franare, directie tot electrica si cam ce mai stiti si voi. Atunci vom asista la moartea hidrocarburilor si a "tehnologiilor" invechite pe care le utilizam azi pentru ca asa vor cateva sute de "stapani" ai lumii de azi! Potentialul energetic e imens si nefolosit pe Pamant!

  • ovinic, vineri, 05.11.2010 19:50
    emisii de CO2

    La nivelul continentului European ,masinile sunt responsabile cu aprox.15% din cantitatea de CO2 nu 5% cum spunea cineva mai sus,deci orice reducere cat de mica este benefica.De fapt important este trendul care treptat obliga de voie de nevoie,pe toti marii poluatori sa-si reduca emisiile(vezi avantul pe care il i-au energiile nepoluante eoliana, solara etc.)

  • Autogreen, vineri, 05.11.2010 22:14
    @Vlad

    Sunt destui de putini cei care subventioneaza productia de masini electrice platind un pret mare. Eu sper sa le scada pretul in cativa ani astfel incat sa o poti cumpara la aceiasi bani si sa ai un avantaj din costul mai mic pe kilometru. In momentul de fata se construiesc fabrici de miliarde de dolari pt acumulatori. In 2012-2013 aceste fabrici vor trece la productia de serie, atunci s-ar putea sa vorbim de acumulatori mai ieftini. Oricum motorul electric e mai simplu de construit si ar trebui ca masina sa fie mai ieftina.

  • Koss, sâmbătă, 06.11.2010 01:00

    DUpa cum zicea Ovidiu mai sus sa nu uitam nici de pila electrica Karpen care sta ascunsa de public de zeci de ani.. oare de ce. Surse de energie exista.. dar nu se vrea exploatate... statele magnate care detin monopolul modial stiu de ce. Pana nu or sa dea magnatii frau liber inventiilor pe baza de energii alternative poa sa scoata astia 1000 de masini electrice tot nu vor avea succes. Ba vor fi prea scumpe, ba vor fi prea urate, ba bateriile se vor duce dupa 100k de km si va trebuii sa dai pe ele pretul a jumate din masina.. etc

  • CODRIN, duminică, 07.11.2010 11:11
    Parerea mea....

    Eu cred ca viitorul unui autovehicol prietenos cu mediul nu este cel electric ci bazat pe alte tehnologii printre care si alimentarea cu hidrogen. Pentru a nu mai induce in eroare lumea ca electric inseamna verde, va comunic ca producerea curentului electric (cu mici exceptii) este mare daunatoare planetei. Cu un vehicol electric nu faci altceva decat sa muti poluarea din oras in afara lui. Surse de producere a curentului cunoscute ca fiind mai putin poluante sunt cele eoliene si solare - destul de slab raspandite. Oricum ar trebui sa va ganditi ca renuntarea la petrol ar duce la dezechilibre financiare uriase la nivel planetar -- majoritatea statelor accizeaza combustibilii care sunt o sursa importanta de venit. Acum va puteti face o idee de ce nu iese pe piata o inventie mai buna ?.....

  • verde, luni, 08.11.2010 02:37
    @vsz & @tomita3007

    ati luat in calcul si cati bani dati pe benzina in 5 ani? autorul articolului a mentionat ca a obtinut cifra asta de 75% facand un calcul sumar, poate la un calcul mai exact ar iesi 70%, sau 65% chiar si asa, daca eu as avea banii astia, mi-as cumpara un i-Miev pana la urma, totul se rezuma la bani, exact cum a spus si autorul

  • Ovidiu, luni, 08.11.2010 19:20
    parerea ta...nu e si cea care aduce progres

    "Pentru a nu mai induce in eroare lumea ca electric inseamna verde, va comunic ca producerea curentului electric (cu mici exceptii) este mare daunatoare planetei. Cu un vehicol electric nu faci altceva decat sa muti poluarea din oras in afara lui. Surse de producere a curentului cunoscute ca fiind mai putin poluante sunt cele eoliene si solare " 1. electric inseamna verde; 2. electric nu inseamna sa poluezi in afara orasului; 3. sursele alternative de producere a curentului nu sunt mai putin poluante, sunt verzi! 4. renuntarea la petrol ar aduce bunastare pentru Pamant nu "dezechilibre financiare" - poate pentru Rockefeller si Exxon Valdez plus toti "bilderbergii"!!! 5. exista tehnologii de producere si captare a curentului sau energiei pe care tu nu le banuiesti, si sunt 100% eco!!! 6. in anii 30' cel mai mare inventator, Tesla(sarb cu origini romane) a inventat un motor fabulos si l-a montat cu succes pe un auto al acelor vremuri!!!motor electric fara baterii:) 7. Tesla a inventat o groaza de dispozitive de captare si distribuire a energiei "din aer", el este cel care a contribuit decisiv la multe proiecte guvernamentale secrete in SUA - astazi vezi HAARP!!! 8.Tesla avea un proiect grandios, dar nefinalizat( Morgan i-a taiat fondurile) - "electrificarea" planetei gratis, eco, prin captarea si redirectionarea energiei electrice catre toti consumatorii posibili!!! 9. concluzie: exista un potential urias de energie pe planeta si exista tehnologii de utilizare 100% verde, eco-friendly a acesteia!

  • Codrin, luni, 08.11.2010 20:43
    @ Ovidiu

    Curentul electric in sine poate fi considerat "verde" daca vrei tu sa-ti imaginezi o culoare (e-on si-l inchipuie rosu de exemplu) dar nu despre curent vorbeam ca nu ar fi verde ci despre metodele REALE de obtinereale curentului electric. NU contest ca ar fi surse ECO alternative de producere a energiei electrice insa alternativele nu sunt suficiente pentru marea majoritate a planetei. De exemplu: ouale cele mai bune sunt cele de tara produse in gospodaria proprie, insa ele nu ajung pentru un oras intreg asa ca s-a inventat crescatoria unde stau gainile inghesuite si stresate hranite cu tot felul de mizerii nesanatoase. In legatura cu alt capitol foarte daunator al autovehicolelor electrice - BATERIILE. - isi pierd calitatile dupa un numar limitat de cicluri si nu sunt "verzi" ca sa nu mai zic de pret .... Eu mi-am dat cu parerea despre motorul cu hidrogen in cunostinta de cauza - nu mai intru in detalii tehnice dar in mare: se folosesc aceleasi motoare cu ardere interna ce exista pe piata - (nu ne vom arunca cu totii masinile la gunoi ) iar la teava de esapament va iesi doar apa. Scuze daca am ofensat pe cineva cu parerea mea....

  • Ovidiu, marţi, 09.11.2010 18:45
    @Codrin

    Nu ma simt ofensat de parerea ta, e foarte bine sa ai opinii, dar poate nu ai inteles mesajul, il repet: exista inca de la inceputul secolului trecut tehnologie pentru captarea, producerea, inmagazinarea, distribuirea energiei(in speta curentul electric) fara a fi nevoie de utilizarea hidrocarburilor sau altor elemente chimice...pur si simplu luam energie electrica, sa ma exprim pe intelesul tuturor, din AER! Tesla a demonstrat asta, Edison l-a aplaudat, Einstein l-a apreciat si guvernul SUA a secretizat si blocat accesul la inventiile marelui TESLA. Eu despre astfel de tehnologii vorbesc. Deci nu mai avem nevoie sa ardem petrol, simplu(in teorie). PS: 1. cauta pe net despre motorul electric din anii '30...:) 2. alternativele SUNT suficiente pentru producerea curentului electric; nu mai e niciun secret, ca nu se vrea INCA asta e altceva!

  • Mikki, miercuri, 06.04.2011 14:27
    Masina electrica - costuri

    Aparent este super ok. Dar cand te gandesti ca trebuie sa dai 35000E la inceput si dupa achizitie va trebui sa ii faci o asigurare CASCO+RCA (poate nu stiti cat costa) corespunzatoare cu pretul masinii atunci zambetul de pe buze va va deveni RANJET.