Elektron Truva: hypercar electric cu 1.400 de cai putere creat în Germania

Publicat vineri, 17.09.2021 10:26 de Alexandru Monenciu

Un startup german, Elektron Motors, a publicat primele imagini și informații despre un viitor hypercar electric, denumit Truva. Acesta ar urma să dispună de 1.400 CP și să coste mai puțin de 600.000 de euro.

La finalul lunii aprilie, Elektron Motors (startup german înființat de un om de afaceri turc) publica primele imagini digitale cu un viitor hypercar electric, denumit Quasar.

Acum, cei de la Elektron revin cu o nouă invenție, tot sub forma unor imagini digitale și tot pur electrică. Numele său este Truva și, potrivit companiei, va ajunge în producție cu 1.400 de cai putere și un preț mai mic de 600.000 de euro.

Reprezentanții startup-ului german susțin că pandemia de coronavirus le-a dat puțin planurile peste cap, dar acum sunt pregătiți să continue dezvoltarea celor două modele: Quasar și Truva.

Nu știm când va evolua vreunul dintre ele într-un prototip funcțional, dar germanii de la Elektron Motors ne asigură că au mai mulți parteneri importanți care îi vor ajuta să producă cele două hypercar-uri cu zero emisii.

via Elektron Motors