Europa: Înmatriculările Dacia au scăzut cu 3.1% în primele cinci luni
Înmatriculările noi de automobile Dacia în Uniunea Europeană au scăzut cu 3.1% în primele cinci luni ale anului curent în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2010. Piaţa a scăzut cu 0.8 procente în perioada respectivă, anunţă Mediafax.
Înmatriculările de automobile noi din Europa au scăzut cu 0.8 procente în primele cinci luni ale anului, atingând 5.885 milioane de unităţi. În timp ce înmatriculările mărcii Renault au scăzut cu 9.6%, atingând 466.169 de unităţi, înmatriculările de automobile Dacia noi au scăzut cu 3.1% în perioada respectivă.
Cea mai înmatriculată marcă în primele cinci luni ale acestui an este Volkswagen, cu 1.336 milioane de automobile noi, în urcare cu 7.2%. Pe locul doi se află concernul PSA Peugeot-Citroen cu 776.356 unităţi şi o scădere de 6.1%. Locul trei îi aparţine Grupului Renault, urmat de General Motors cu 510.968 de unităţi (plus 4.7%) şi Ford cu 476.851 (-7.8%). Pe locul şase stă Fiat, cu 430.443 de automobile noi înregistrate în primele cinci luni ale lui 2011, în timp ce BMW obţine locul şapte, cu 329.138 de unităţi. BMW marchează o creştere de 12.5%. Rivalii de la Damiler, corporaţia care deţine Mercedes-Benz, au înregistat o creştere de 2.8%, fiind înmatriculate 271.722 unităţi ale acestora.
Înmatriculările de automobile noi în România au scăzut cu 12.1% în primele cinci luni ale lui 2011. Românii au înmatriculat doar 23.152 de unităţi, clasând piaţa mioritică pe locul 20 în topul UE.
Via | Mediafax
din statisticile prezentate mai sus se vede o crestere pentru marcile premium, asta inseamna ca bancile la ei au inceput sa dea iarasi credite mai usor? se simte o redresare economica?