Europenii iau atitudine în scandalul emisiilor: francezii ar putea ancheta și alți constructori, germanii vor să interzică unele modele Fiat

Publicat luni, 16.01.2017 12:12 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Autoritățile franceze au confirmat că și alți constructori sunt vizați în scandalul emisiilor izbucnit săptămâna trecută, în timp ce Germania solicită interzicerea de la vânzare a modelelor Fiat suspecte de depășirea normelor de poluare.

Procurorii din Paris au lansat la sfârșitul săptămânii trecute o anchetă judiciară împotriva celor de la Renault, ca urmare a unor evaluări care au evidențiat că unele modele ale producătorului francez depășesc normele de emisii.

Informațiile au fost acum confirmate și de Segolene Royal, ministrul Mediului din Franța, care a anunțat că și alți constructori ar putea fi anchetați în perioada următoare, fără să dezvăluie numele acestora.

"Au fost observate o serie de anomalii pe modele Renault. Controalele realizate au depășit cu mult standardele. Într-o anumită măsură, este și cazul altor constructori, așa că ar putea exista și alte investigații. Dar nu am niciun motiv să cred că Renault a trișat precum Volkswagen", a declarat el, referindu-se la scandalul Dieselgate recent încheiat în SUA.

Renault a avut deja o replică la adresa investigației lansate de autorități și a anunțat într-un comunicat de presă că respectă regulile europene și franceze, că toate modele au fost omologate conform legii și că mașinile nu sunt echipate cu software care să permită păcălirea testelor de emisii.

Războiul dintre Germania și Italia s-a reluat

Între timp, Germania a solicitat Comisiei Europene să interzică comercializarea modelelor Fiat care au încălcat testele de emisii. Noua cerință vine la mai bine de 4 luni de la prima solicitare făcută în acest sens, modelul vizat la vremea respectivă fiind Fiat500X, însă anunțul se potrivește cu cel făcut de Agenția pentru Mediu din Statele Unite (EPA), care a anunțat săptămâna trecută că Alianța Fiat-Chrysler folosește un software care ar putea păcăli testele de emisii.

"Autoritățile italiene știu de câteva luni că, în opinia experților noștri, Fiat folosește dispozitive ilegale. Până acum, Fiat a refuzat să clarifice situația", afirmă Alexander Dobrindt, ministrul Transporturilor din Germania.

Investigația germană a relevat că, în cazul unor modele Fiat, sistemul de emisii pornește abia la 22 de minute după startul testelor, în condițiile în care durata evaluărilor este de circa 20 de minute.

Via Automotive News, Automotive News, Renault

  • G, luni, 16.01.2017 12:24

    Francezii n-au fost în stare să-i ancheteze pe cei de la vw, dar vor să-i ancheteze pe alții... friții n-au fost în stare să înterzică vw, dar vor să interzică alte mărci auto... Astea sunt țigănii de presă.

  • Edik, luni, 16.01.2017 14:19

    - Germanii deja prinsi cu mata-n sac vor sa prinda si altii, ca sa zica, uite ca fura si altii, poate fura toti Germanii sunt niste MARSAVI, niste JIGODII, si nu merita cumparate masini din grupul VAG ! Au mintit, au incercat sa acopere minciuna, dupa nici nu s-au scuzat in Europa desi in SUA platesc miliarde si acum vor sa dea vina pe Fiat ! Nu mai cumpar in viata mea VW - VAG ! Niciodata ! Oricum vin masinile electrice-termice precum Nissan Note e-power 2017, care deja din 1 ianuarie 2017 se vinde FOARTE BINE in Japonia ! Si motoarele diesel sunt EXIT exact datorita motorului simplu (nu e nou conceptul ci chiar vechi) e-power dar extraordinar de bine implementat de Nissan !!!

  • vw s-a apucat de făcut cârnați, luni, 16.01.2017 16:47

    @Edik E bine că ai început să realizezi...Cât despre japoneze îți pot spune că toate sunt bune și frumoase în Ro. până ,,le cade,, o piesă. După aceea, aștept opinia ta.

  • AndreiF1, luni, 16.01.2017 17:14

    Un scandal urat, care a inceput cu cei de la VW si cei de la Mitsubishi. Primii au de platit o amenda mare, urmata de multi bani pentru reparatii, schimbari si altele pe tema asta in timp ce Mitsubish a fost cumparat de fratii de la Nissan pentru ca... era in "deep shit". Evident ca acuma dupa ce au aparut niste probleme cu masinile Renault (care are ca actionar statul francez, parca 20% sau asa ceva), evident ca germanii nu puteau sa stea degeaba decat sa dea in "strainii" FIAT, pentru ca le sunt competitori directi. Si problema in sine nu este neparat cantitatea de noxe emisa ci ce particule si in ce procent sunt in aceste noxe.