Ford va construi o uzina in China special pentru viitorul Focus

Publicat duminică, 27.09.2009 12:57 de Cornel Șocariciu

Ford va construi o noua uzina in China. Aceasta va deveni functionala in anul 2012 si va produce viitoarea generatie a modelului Focus.

Ford a investit 490 de milioane de dolari pentru construirea unei noi fabrici in China. Conform planurilor facute de americani, cea de-a patra uzina din China isi va deschide portile in anul 2012. Pentru inceput, aceasta va produce 150.000 de unitati pe an, urmand ca pana in 2016 numarul masinilor fabricate anual sa ajunga la 600.000.

Aceasta reprezinta cea de-a doua uzina din orasul Chongqing, americanii urmand sa fabrice aici viitoarea generatie a lui Focus. Cele trei fabrici Ford de pe teritoriul Chinei produc modele pentru piata locala. Actualele generatii ale lui Focus, Mondeo si S-Max se produc tot la Chongqing, in timp ce Fiesta, Tranzit si propulsoarele Ford sunt fabricate in Nanjing si Nanchang.

“Pe plan mondial, suntem obligati sa producem masini Ford de o calitate superioara, cu un consum eficient de carburant si sisteme de siguranta pe care clientii nostri le apreciaza. Odata cu viitoarea uzina din China vom putea satisface aceasta crestere continua a cererilor venite din partea clientilor locali.", a spus directorul executiv Ford, Alan Mulally.

via | Ford

  • steli_, miercuri, 07.10.2009 09:59
    NUUUUUU

    Nu Chinaaaaaa, pls nuuuuu !!! Financiar sigur e o miscare desteapta, dar ca imagine era mai bine (cred) daca faceau focusul sub alta denumire.