Ford va lansa 15 modele noi cu cel mai bun consum din segment în acest an
Ford promite să lanseze pe piaţa din Europa în decursul anului 15 modele noi, toate urmând să fie ofere cel mai bun consum din segmentul de care aparţin.
Ford promite să lanseze 15 modele noi cu cea mai bună economie de carburant din segment până la sfârşitul anului curent. Dintre cele 15 modele, şase vor oferi emisii de CO2 de sub 100 de grame pe kilometru, grupul incluzând două versiuni diesel ale lui Focus şi şase versiuni de motorizare ale lui Fiesta
"Lansarea noilor motoare EcoBoost ne-a ajutat să ne reducem emisiile de CO2 la nivel de flotă, în timp ce oferă în continuare performanţe bune şi o dinamică potrivită. Alături de noile motoare EcoBoost, avem şi gama de motoare diesel şi tehnologiile ECOnetic, care sunt introduse pe din ce în ce mai multe modele, gama noastră include un portofoliu complet de lideri de eficienţă pentru clienţii europeni.", a declarat Sherif Marakby, directorul de dezvoltare a trenurilor de propulsie al Ford of Europe.
Unitatea 1.0 EcoBoost a fost premiată recent cu titlul "Motorul Anului 2012", iar anunţul celor de la Ford a relevat faptul că motorul respectiv va fi introdus şi în gamele C-Max şi Grand C-Max. O surpriză în cadrul gamei de motoare economice este prezenta unităţii 2.0 EcoBoost a lui Ford Focus ST, care dezvoltă 250 CP. Lista mai include şi B-Max 1.6 TDCi, B-Max 1.0 EcoBoost în două versiuni de motorizare, Focus 1.6 ECOnetic Technology, Transit 2.2 TDCi, Transit Tourneo Custom 2.2 TDCi şi Ranger 2.2 TDCi 125 CP.
Via | Carscoop
Daca tot vrea Ford sa ofere cel mai bun consum din segment, oare nu vrea sa ofere si cele mai bune preturi? :P Nu de alta, dar o cutiuta de B-Max costa totusi bani grei. In schimb, la revanzare se cer bani putini. Unii samsari spun ca un Ford merita din plin ca investitie second hand (3-5 ani), insa nu ca masina noua.