OFICIAL: Ford 1.0 EcoBoost este Motorul Anului 2012

Publicat miercuri, 13.06.2012 20:55 de Sebastian Toma

Ford a câştigat în premieră titlul "Motorul Anului". Unitatea câştigătoare este propulsorul 1.0 EcoBoost, care a câştigat trei categorii: "Motorul Anului", "Cel mai bun motor nou" şi "Cel mai bun motor mai mic de un litru".

Ford 1.0 EcoBoost, cel mai mic motor din gama Ford, este câştigătorul titlului Motorul Anului 2012. Acesta a reuşit să surclaseze câştigătorul din 2011, Fiat 0.9 TwinAir, marcând prima victorie pentru Ford la Motorul Anului în cei 13 ani de existenţă ai acestei competiţii. Pe lângă faptul că a câştigat Motorul Anului, Ford 1.0 EcoBoost a obţinut locul întâi la categoriile "Cel mai bun motor mai mic de un litru" şi "Cel mai bun motor nou".

Premiul pentru ”Cel mai ecologic motor” i-a revenit sistemului de propulsie al lui Opel Ampera/Chevrolet Volt, în timp ce motorul cel mai performant al anului 2012 rămâne V8-ul lui Ferrari 458 Italia, unitatea care a câştigat şi anul trecut.

Cel mai performant motor din categoria 1.0 – 1.4 litri a fost unitatea 1.4 TSI din Grupul Volkswagen, în timp ce parteneriatul BMW Group/ PSA Peugeot-Citroen a obţinut premiul la categoria 1.4 – 1.8 litri cu unitatea sa 1.6 Turbo. Cei de la BMW au primit încă trei titluri, cucerind categoriile 1.8 – 2.0 litri, 2.5 – 3.0 litri şi 3.0 – 4.0 litri. Categoria 2.0 – 2.5 litri a fost câştigată de motorul turbo cu cinci cilindri în linie construit de cei de la Audi.

 

 

INTERNATIONAL ENGINE OF THE YEAR

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 Ford 999 cmc trei cilindri turbo
(Ford Focus)  
401
2 Volkswagen 1.4-litri TSI Twincharger
(VW Polo, Beetle, Golf, Golf Plus, Golf Cabriolet, Scirocco, Eos, Jetta, Tiguan, Sharan, Touran/Cross Touran, Touran/Cross Touran, Audi A1, Audi A3, Seat Ibiza FR, Alhambra, Cupra, Skoda Fabia RS) 
288
3 Ferrari V8 4.5 litri
(Ferrari 458 Italia, 458 Spider)  
224
4 General Motors 1.4 litri hibrid paralel
(Chevrolet Volt, Opel Ampera)  
212
5 BMW 2.0 litri turbo benzină
(BMW 125i, 320i, 328i, 520i, 528i, Z4 20i, Z4 sDrive 28i, X1 20i, X3 20i, X1 28i)  
199
6 BMW/PSA 1.6 litri turbo
(Mini Cooper S, Clubman Cooper S, Countryman Cooper S, Coupe/Roadster Cooper S, Mini Cooper Works, Clubman Cooper Works, Coupe/Roadster Cooper Works, Peugeot 207, 207cc, 208, 308, 308cc, 3008, 508, 5008, 308 GTI, RCZ, Citroen DS3, C4 Picasso/Grand Picasso, C5, DS5, DS5, DS3 Racing, DS4, DS4 Racing)  
162
7 BMW 3.0 litri turbo benzină
(BMW 1 Series, M Coupe, 335is, Z4 35is) 
160
8 BMW M V8 4.0 litri 
(BMW M3 Coupe, M3 Cabrio)  
128
9 Audi 2.5 litri turbo
(Audi TT RS, RS3 Sportback)  
126

 

 BEST NEW ENGINE

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1. Ford 999cmc trei cilindri turbo
(Ford Focus)
257
2. BMW 3.0 litri Twin Power Turbo diesel
(BMW M550d xDrive sedan, M550d xDrive touring)
154
3. Mazda 2.2 litri SkyActiv diesel
(Mazda CX-5)
143
4. BMW 4.4 litri V8 Twin-Turbo 
(BMW M5, M6 Coupe, M6 Cabrio)
139
5. General Motors 1.4 litri hibrid paralel
(Chevrolet Volt, Opel Ampera)
119
6. McLaren 3.8 litri V8
(McLaren MP4-12C)
112

 

BEST GREEN ENGINE

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 General Motors 1.4 litri hibrid paralel
(Chevrolet Volt, Opel Ampera)
197
2 Ford 999cmc trei cilindri turbo
(Ford Focus)
159
3 Nissan - Tren de propulsie electric
(Nissan Leaf)
145
4 Toyota 1.8 litri benzină hibrid HSD 
(Toyota Prius, Auris Hybrid, Lexus CT 200h)  
133
5 Fiat 875 cmc turbo
(Fiat 500, 500C, Panda, Lancia/Chrysler Ypsilon, Alfa Romeo Mito)
128
6 PSA Peugeot Citroen 2.0 litri diesel hibrid
(Peugeot 3008, 508 RHX, Citroen DS5 HDI-Hybrid)
105

 

BEST PERFORMANCE ENGINE

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 Ferrari 4.5 litri V8
(Ferrari 458 Italia, 458 Spider)  
171
2 McLaren 3.8 litri V8
(McLaren MP4-12C)  
147
3 BMW 4.4 litri TwinTurbo V8
(BMW M5, M6 Coupe, M6 Cabrio)
127
4 Porsche 3.8 litri Boxer injecţie directă
(Porsche 911 (991) Carrera S)  
111
5 Ferrari 6.3 litri V12
(Ferrari FF)  
103
6 BMW 3.0 litri Twin Power Turbo diesel
(BMW M550d xDrive sedan, M550d xDrive touring)
100

 

CATEGORIA < 1.0 LITRI

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 Ford 999cmc trei cilindri turbo
(Ford Focus)  
371
2 Fiat 875 cmc turbo
(Fiat 500, 500C, Panda, Lancia/Chrysler Ypsilon, Alfa Romeo Mito)  
310
3 Volkswagen 999 cmc trei cilindri
(Volkswagen Up, SEAT Mii, Skoda Citigo)  
262
4 Toyota 998 cmc trei cilindri
(Toyota Aygo, IQ, Yaris, Peugeot 107, Citroen C1) 
122
5 Hyundai/Kia 998cc trei cilindri
(Kia Picanto) 
104
6 Mitsubishi 999 cmc trei cilindri turbo
(Smart Fortwo, Fortwo Brabus)  
64

 

CATEGORIA 1.0 - 1.4 LITRI

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 Volkswagen 1.4 litri TSI Twincharger
(VW Polo, Beetle, Golf, Golf Plus, Golf Cabriolet, Scirocco, Eos, Jetta, Tiguan, Sharan, Touran/Cross Touran, Passat CNG, Touran/Cross Touran CNG, Audi A1, Audi A3, SEAT Ibiza FR, Alhambra, Cupra, Skoda Fabia RS)  
337
2 Volkswagen 1.2 litri TSI
(VW Polo, Beetle, Jetta, Touran, Golf, Golf Plus, Golf Cabriolet, Touran/Cross Touran, Audi A1, A3, SEAT Ibiza, Leon, Altea/XL/Freetrack, Skoda Fabia, Roomster, Octavia, Yeti)  
179
3 Fiat 1.4 litri MultiAir turbo
(Fiat Abarth Punto Evo, Fiat Bravo, Alfa Romeo Mito, Giulietta, Lancia Delta) 
160
4 Volkswagen 1.4 litri TSI
(VW Golf, Golf Plus, Golf Cabriolet, Scirocco, Eos, Jetta, Tiguan, Passat, Tiguan, Audi A1, A3, SEAT Leon, Altea/XL/Freetrack, Skoda Octavia, Yeti, Superb)  
95
5 General Motors 1.4 litri hibrid paralel
(Chevrolet Volt, Opel Ampera)  
90
6 Nissan 1.2 litri
(Nissan Micra/March)  
85

 

CATEGORIA 1.4 - 1.8 LITRI

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 BMW/PSA 1.6 litri turbo
(Mini Cooper S, Clubman Cooper S, Countryman Cooper S, Coupe/Roadster Cooper S, Mini Cooper Works, Clubman Cooper Works, Coupe/Roadster Cooper Works, Peugeot 207, 207cc, 208, 308, 308cc, 3008, 508, 5008, 308 GTI, RCZ, Citroen DS3, C4 Picasso/Grand Picasso, C5, DS5, DS5, DS3 Racing, DS4, DS4 Racing)
321
2 Audi 1.8 litri TFSI
(Audi A3, A4, TT, A5, SEAT Leon, Altea/XL/Freetrack, Exeo, Skoda Octavia, Superb, Yeti, VW Passat, CC)  
204
3 Toyota 1.8 litri benzină hibrid HSD
(Toyota Prius, Auris Hybrid, Lexus CT 200h)
149
4 Mercedes-Benz 1.8 litri DI Turbo
(Mercedes-Benz C, SLK, E)  
110
5 Alfa Romeo 1.75 litri turbo DI Turbo
(Alfa Romeo Giulietta, Lancia Delta, Chrysler 300, Jeep Grand Cherokee)  
102
6 Ford 1.6 litri turbo EcoBoost
(Focus, C-Max/Grand C-Max, Mondeo, S-Max, Galaxy, Fusion, Volvo V40, S60, V60, V70/XC70, S80, S80 E85)  
101

 

CATEGORIA 1.8 - 2.0 LITRI

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 BMW 2.0 litri turbo benzină
(BMW 125i, 320i, 328i, 520i, 528i, Z4 20i, Z4 sDrive 28i, X1 20i, X3 20i, X1 28i)
278
2 Audi 2.0 litri TFSI
(Audi A3, S3, TT, TTS, A4, A5, A6, Q3, Q5, SEAT Leon FR/Cupra, Altea XL/Freetrack, Exeo, Alhambra, Skoda Octavia vRS, Superb, VW Golf GTi, Golf Cabriolet, Golf R, Scirocco, Scirocco R, Eos, Jetta, Passat, Passat CC, Touran/Cross Touran, Sharan, Tiguan)  
246
3 BMW 2 litri twin–turbo diesel
(BMW 116d, 118d, 120d, 123d, 125d, 316d, 318d, 320d, 520d, 525d, X1 18d, X1 20d, X3 20d, Mini Cooper SD, Clubman Cooper SD, Countryman Cooper SD, Coupe/Roadster)  
243
4 Mazda 2 litri Skyactiv benzină
(Mazda 3, CX-5)  
178
5 Ford 2 litri EcoBoost
(Ford Focus ST)  
127
6 PSA Peugeot Citroen 2.0 litri diesel hibrid
(Peugeot 3008, 508 RHX, Citroen DS5 HDI-Hybrid)
96

 

CATEGORIA 2.0 - 2.5 LITRI

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 Audi 2.5 litri turbo
(Audi TT RS, RS3 Sportback)  
380
2 Mercedes-Benz CDI 2.1 litri
(Mercedes-Benz C, E, CLS, S, SLK, GLK)  
260
3 Mazda 2.2 litri Skyactiv diesel
(Mazda CX-5)  
245
4 PSA Peugeot Citroen/Ford 2.2 litri diesel
(Citroën C5, C-Crosser, Land Rover Freelander2, Range Rover Evoque, Peugeot 508, Ford Mondeo, S-Max, Galaxy)  
170
5 Subaru 2.5 litri turbo
(Subaru Forester, Impreza WRX, Legacy, Exiga) 
145
6 Honda 2.2 litri i-DTEC
(Honda Civic, Accord)  
69

 

CATEGORIA 2.5 - 3.0 LITRI

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 BMW 3 litri bi-turbo six-cilindri benzină
(BMW 1 Series M Coupe, 335is, Z4 35is)  
257
2 BMW 3 litri twin-power turbo diesel şase cilindri
(BMW M550d xDrive sedan, M550d xDrive touring)  
234
3 BMW 3 litri twin-power turbo diesel şase cilindri
(BMW 330d, 335d, 530d, 535d, 530d GT, 535d GT, 640d, 730d, 740d, X3 30d, X3 35d, X5 30d, X5 40d, X6 30d, X6 40d)  
191
4 Porsche 2.7 litri boxer injecţie directă
(Porsche Boxster)  
186
5 BMW 3 litri twin-power turbo şase cilindri benzină
(BMW 135i Coupé, 335i, Z4 35i, 535i, 535i GT, X3 35i, X5 35i, 640i, 740i)  
163
6 Audi/VW 3 litri V6 TDI
(Audi A4, A5, Q7, A6, A7, Q5, A8, VW Touareg, Phaeton, Porsche Panamera, Cayenne)  
158

 

CATEGORIA 3.0 - 4.0 LITRI

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 BMW M 4 litri V8
(BMW M3 Coupe, M3 Cabrio)  
292
2 McLaren 3.8 litri V8
(McLaren MP4-12C)  
276
3 Porsche 3.8 litri Boxer injecţie directă
(Porsche 911 (991) Carrera S)  
220
4 Audi 4.0 litri TFSI
(Audi S6, S7, S8, Bentley Continental GT)
168
5 Nissan 3.8 litri Bi-turbo
(Nissan GT-R)
166
6 Porsche 3.8 litri Boxer Turbo
(Porsche 911 (997) Turbo)
157

 

CATEGORIA > 4.0 LITRI

  MOTOR / MODELE PE CARE E FOLOSIT PCT
1 Ferrari 4.5 litri V8
(Ferrari 458 Italia, 458 Spider)  
206
2 BMW 4.4 litri twin turbo V8
(BMW M5, M6 Coupé, M6 Convertible
190
3 Mercedes-AMG 5.5 litri V8
(Mercedes E AMG, CLS 63 AMG, ML 63 AMG, S AMG, CL 63 AMG, SLK 55 AMG)
118
4 Ferrari 6.3 litri V12
(Ferrari FF)
111
5 Mercedes-AMG 6.2 litri V8
(Mercedes SLS AMG)
103
6 Lamborghini 6.5 litri V12
(Lamborghini Aventador)
91

 

Via | IEOTYA

  • CHUCK NORRIS, miercuri, 13.06.2012 20:59

    CUM? DOAR 1.0?TREBUIA SA FIE UNUL DE CEL PUTIN 6.0

  • men, miercuri, 13.06.2012 21:52

    ba chucky lasa-ne cu posturile tale menite doar sa enerveze, crezi tu ca nu ne ajunge un edi? ne-am obisnuit cu el si ne e bine! hai fugi pe 4tunning si arata-le la baieti ca tu esti cel mai nambar oan

  • men, miercuri, 13.06.2012 21:55

    p.s sunt astia de la vag atat de terminati ca iar au castigat 2 categori (plus cateva "arginturi"), una cu motorul ala de care ziceau unii ca nu e fiabil...si nu e asa de vreo 6 ani de cand tot e in fruntea categoriei ...

  • chuck norris, miercuri, 13.06.2012 22:06

    SUNTfan:AUDI,BMW,MERCEDES,ASTONMARTIN,MCLAREN,SAAB,LAM-BORGHINI,KOENIGSEGG SUNT IMPOTRIVA:RENAULT,PEUGEOT,CITROEN,KIA,DACIA,FISKER,ETC.

  • Octav72, miercuri, 13.06.2012 22:13

    Un motor capabil de 125 CP/litru. Se pare ca nu este numai compact si economic, dar si foarte silentios pe toata plaja de turatii, pana la 6000 rpm, dupa cum relateaza anumite teste. Sper ca acest motor sa se monteze si pe Ford Fiesta si chiar Ford Ka. Este un motor supraalimentat ce dispune de injectie directa si distributie variabila pentru admisie si evacuare. Ramane de vazut fiabilitatea in timp, insa la cum realizeaza Ford motoarele pe benzina, nu mi-as face griji in acest sens. Ma astept sa fie un motor bine elaborat care sa se comporte bine in timp, daca este exploatat corespunzator. Pe data de 10 mai 2012 a fost produs primul motor EcoBoost de 1 litru, la fabrica Ford de la Craiova. Este de salutat curajul de a monta un motor in 3 cilindri pe un model compact, respectiv pe Ford Focus. Iar in viitor, pe B-Max si C-Max, dupa cum relateaza un articol. Felicitari pentru premiul obtinut si la cat mai multe realizari importante!

  • edi80, miercuri, 13.06.2012 22:30

    acum vreau sa vad toti fanii care se bateau cu pumnii in piept ca ce e cu rasnita asta de 1 l asta e motor?ca nu e fiabil ca nush ce..insa a dat clasa!! bravo ford! si cand te mai gandesti ca e facut si in romania...

  • dan_grc, miercuri, 13.06.2012 22:54

    Ca si anul trecut, este premiat un motor de cilindree f mica cu putere mare pt marimea lui, despre fiabilitate inca nu se stie dar sa presupunem ca va fi fiabil, felicitari Ford si bineinteles Bmw, care pe langa V8-ul de 4 litri ce are deja 5 ani, a obtinut premii si la 2 litri benzina si diesel , V8-ul de pe M5 si bineinteles la cel de 3 litri tri-turbo diesel

  • unckle, miercuri, 13.06.2012 23:31

    toate motorasele astea isi arata limitele de putere reale cand te dai un pic la ele ... niciodata nu o sa se poata comporta ca un motor mare indiferent de premiile primite. ... la 122.5cp/litru puteau sa dea premiul motorului de doi litri de la BMW, motor care sunt convins ca are un feeling mult mai bun ... dar cum majoritatea cumpara masini mici li se pune in fata si cate un "titlu" pentru a spori vanzarile.

  • AndreiRN, miercuri, 13.06.2012 23:32

    Fiabilitatea se va reflecta in garantia pe care o vor oferi din fabrica. Nissan ofera acuma 7 ani la masinile SH vandute de ei in unele parti ale lumi. Ford nu prea e cunoscut pt motoare fiabile in ultimi 20 de ani dar .....

  • LauCalin, miercuri, 13.06.2012 23:52

    Da, interesant. Recunosc ca nu ma asteptam tocmai motorul asta sa castige. E drept ca l-am privit cu reticenta mereu. Ramane de vazut cum se va comporta peste 5-6 ani. Ca o concluzie: PSA (in parteneriat cu BMW) sunt singurii francezi care au luat ceva. 1.0 de la Toyota, motor care timp de 9 anila rand a luat premium 1 e tot in top. Sincer ma asteptam la mai mult de la Honda. Nu stiu ce se intampla cu ei dar de vreo 2-3 ani, parca iau tot mai putine premii. Singurul constructor (mare") pe care nu-l vad nicaieri e Renault.

  • Thor, joi, 14.06.2012 00:22

    Sunt cateva ciudatenii care ma deranjeaza la 1.0 ecoboost, prea multe compromisuri si posibile probleme. 1.Are distributia pe curea si cica nu se schimba niciodata deoarece cureaua se afla in baie de ulei.?! 2.Motorul functioneaza doar cu un ulei special creat de Ford impreuna cu BP, 5W20, care cica e scump. 3.Pentru diminua vibratiile specifice unui 3 cilindrii in loc sa se aleaga solutia unui arbore de echilibrare au ales sa dezechilibreze intentionat volanta si fulia arborelui cotit. 4.Volanta are masa dubla. Eu zic ca e de lasat cel putin 2 ani inainte sa cumperi asa ceva. Care se pricepe rog sa vina cu comentarii, pfaristii rog sa se abtina.

  • ., joi, 14.06.2012 00:42

    Vreau sa intreb un singur lucru. Unde este Renault? Sper ca posesorii de Renault Laguna dCi care iti lasa impresia ca ar fi un sac de piese (atat de nelegata e), cei cu Megane si materiale care se exfoliaza la 40k km, sau cei cu Clio Symbol si greierasi din fabrica sa ne raspunda la intrebare, la fel cum lauda aceste cotete ordinare ca nu pot sa le zic altfel in alte articole in care nu se vorbeste despre Renault. UNDE ESTE RENAULT??? Vedem marcile de volum Ford,Fiat,Opel,PSA,vw,toyota,mazda dar Renault unde este??????

  • unckle, joi, 14.06.2012 09:08

    @AndreiRN - cunosc niste masini cu motoare Ford 1.6 16v 100CP care au depasit fara probleme 200.000km. "Norocul" il faci nu mana ta cand vine vorba de motor, ii dai "dragostea" ta si te rasplateste prin lipsa problemelor ... ii schimbi uleiul ca taranu' cu d'ala eftin de 10lei/4litri si te rasplateste cu niste facturi babane :) @LauCalin - si mie mi se pare un pic ciudat ca 1.6diesel si 1.2Tce de la renault nu apar pe nicaieri ... sunt totusi motoare laudate.

  • God Bless America, joi, 14.06.2012 09:57

    Cati americani sau pupinc*uristi americani au fost in juriu? Doar o observatie rapida. Urmariti clasamentul la BEST GREEN ENGINE -GM cu un hibrid care nu e mai ecologic decat un Nissan Leaf 100% electric -FORD 1.0 EcoBoost cu emisii intre 109-114 g/km CO2 care nu-i mai ecologic decat Fiat 0.9 Turbo sau Renault 0.9 TCe 90 care au emisii ~90 g/km CO2. Daca nici asta nu e subiectivism...

  • George, joi, 14.06.2012 10:20

    Americanii fac jocurile ca si in NATO, FMI, Banca mondiala etc. Trist, dar adevarat

  • octav71, joi, 14.06.2012 10:21

    @Thor: nu am pretentia ca ma pricep, dar imi exprim parerea, asta vis-a-vis de postul tau. 1. Distributia pe curea: in mod clar este un material care sa reziste solicitarilor, "ceva" scos de Ford! 2. Uleiul, depinde de parametrii acestuia, nu exista ceva inventat numai pentru un anumit tip de motor(motor normal, nu supersport, editii limitate, Veyron, etc), 5W20 exista de la mai multi producatori; 3. Motorul de Tico (remember?) avea tot 3 cilindri, fara arbore de echilibrare si statea bine la capitolul vibratii. E drept ca nu avea turbo. Si era un motor din anii '90. 4. Nu cred ca este aceaiasi conceptie de volanta cu masa dubla ce a dat probleme la Mondeo, in mod clar au mai venit cu ceva in plus. Dintre toate motoarele de mai sus, cel in 5 cilindri cu turbo de la Audi mi se pare cel mai interesant. SPor!

  • Bogdan, joi, 14.06.2012 10:42

    Interesant, pana acum au castigat titlurile motoare europene, grupul VAG, BMW, Fiat samd. Acum ca americanii au luat titlul cu un motor reusit au strigat toti intr-un glas "MITA". Sa inteleg ca a fost mult mai cinstit titlul castigat de VW UP... Hmmm traim in Romania ... completati voi restul.

  • Mir, joi, 14.06.2012 10:52

    Mi se pare interesant faptul ca fiecare categorie a fost castigata de motoare care ruleaza pe benzina (complet sau partial in cazul lu GM hibrid). Sa fie asta un semn , ca producatorii se vor orienta mai putin pe diesel in viitor, si mai mult pe benzina/hibride ? Ford au scos recent multe motoare competente sub sigla Ecoboost: 1.0, 1.6, 2.0 si 3.5(piata americana). Sper sa continue trendul asta.

  • Tudor, joi, 14.06.2012 10:58

    Bayerische Motoren Werke AG .

  • chuck norris, joi, 14.06.2012 11:19

    @men io nu o sa devin un edi ca io sunt fan bmw el e anti-bmw

  • @check norris, joi, 14.06.2012 11:28

    cred ca nu pricepi: nu conteaza ce esti fan bmw ...

  • chuck, joi, 14.06.2012 11:33

    da ce conteaza?

  • kumite, joi, 14.06.2012 11:35

    Lasati copilul de 30 de ani in plata domnului.Ma refer la AndreiRN.Asta le stie pe toate.Nissan SH garantie 7 ani?Unde?In Burkina Faso probabil.Andrei,mai tii minte ce ai scris in data de 15/05/2012?Te-am intrebat atunci cum gasesti supapele si axa cu came la un motor in 2 timpi.Ce mi-ai raspuns atunci?Vad ca m-ai trimis pe Wiki ca sa ma documentez despre motorul in 2 timpi.Am sa-ti reproduc ce mi-ai explicat atunci:"nimic mai simplu mos kumite.Desfaci baia de ulei dar nu inainte de a da jos chiulasa.Apoi scoti cuzineti usor de jos si ii pui pe un servetel curat.Te stergi pe maini si iei o bere rece ca ai nevoie de o pauza si mai ai un pic si ai terminat.Apoi impingi pistoanele cu grija in sus si la un moment dat o sa vezi supapele.Mai tragi o bere ca ai facut efort mult pana acuma si oricum mai ai doar putin.Dar e rece si buna berea si cand te apuci iar de lucri vezi scame peste tot in motor.Alege si tu una care iti place".Asta este ce ai scris tu.In afara de prostie si aroganta , greseli de exprimare si greseli gramaticale,nimic nu este acolo.Tot in aceeasi zi,eu ti-am raspuns cum lucreaza motoarele astea in 2 timpi(si benzina si diesel),iar tu acum,ma trimiti sa ma documentez pe wiki?

  • chuck norris, joi, 14.06.2012 11:38

    da de ce un motor asa mic e motorul anului?io nu o sa-mi iau nici o masina cu motor asa mic si de ce motorul la ferrari 458 sa clasat mai sus decat ala de mclaren?

  • @chuck, joi, 14.06.2012 11:54

    conteaza sa ai ceva in cap

  • tom, joi, 14.06.2012 13:03

    Respect pentru Ford!!!

  • antonny, joi, 14.06.2012 15:30

    Bravo Ford !!!!! merita motorul 1.0 primile obtinute .....e super motorul .....iar despre cei de sus care arunca un cuvant " fiabilitate ",oare cei de la Ford au montat motorul asta direct fara sa fie testat......???

  • @chuck norris, joi, 14.06.2012 16:55

    Esti fan BMW si impotriva Fisker ??? Sunt acelasi lucru :)) Mercedes are cateva motoare de Renault si BMW face motoare impreuna cu PSA (peugeot, citroen). Nu ai gram de cultura auto

  • dan_grc, joi, 14.06.2012 17:24

    Care sunt motoarele alea cateva de Renault pe Mercedes? Alea care sunt premiate? Va primi un singur motor pe clasa A si de acum exista impresia ca Mercedes are "cateva motoare", apropo de cultura auto, iar la Bmw se specifica care sunt cu PSA, stii vorba aia domnul fara nume....ce-ti mai place si tie shaorma

  • AndreiRN, joi, 14.06.2012 17:42

    kumite devine din ce in ce mai frustrat si scoate din el aberati din ce in ce mai amuzante. Tu pui intrebari de afon si eu iti raspund practic. Pune mana pe scule si cauta supapele daca esti intradevar interesat. Hahahahaha Cand iti ofer informati teoretice iti creste frustrarea si mai tare. Da, garantia la Nissanurile SH sa ridicat la 7 ani acolo unde protectia consumatorului este importanta. Distractia continua.

  • 012, joi, 14.06.2012 18:11

    Fani reno, stiu ca vi s-au urcat greierasii la cap de cand cu motorizarea aia 1.5 dCi cu 40 de componente schimbate pe a-class dar mentalizati-va. Asta e singura motorizare pe un Mercedes. Rivalii (marcile de volum) in schimb chiar au cu ce, si pe benzina si diesel, vezi topul de mai sus.

  • unckle, joi, 14.06.2012 21:10

    nu numai ca este o singura motorizare renault la mercedes, ea este pe cel mai ieftin dintre cele mai ieftine, si a reusit sa ajunga acolo dupa ce inginerii de la mercedes au schimbat tot ce se putea schimba la motorul ala ... poate asta ar trebui sa puna niste semne de intrebare in mintile reduse ale alora de au inceput deja sa se creada in CLS cand se dau cu loganul prin oras

  • LauCalin, joi, 14.06.2012 21:17

    Inca o parere: Faptul ca motoarele astea au iesit in top, trebuie spus ca este vorba si de anumite lucrui care sunt impuse de un constructor. Cam toate motoarele astea care sunt in top sunt mai scumpe decat echivalentul lor de la Renault. Si asta pentru ca, inca o data se dovedeste, ca Renault acorda o foarte mare importanta si pretului de vanzare al masinii (un Megane dotat cu un motorasemanator este mai ieftin decat un Focus, Golf sau 308). Cu siguranta ca 1.2 TCe a lui Renault poate fi un motor foarte competent, dar pentru Renault ar insemna sa cresca pretul. Ori asta e impotriva politicii generale a firmei. Deci intr-un fel nu este chiar o surpriza ca Renault nu e in topul asta. Dar repet, asta nu inseamna ca ofera motoare neaparat inferioare concurentei. Cel putin pana la un punct, gen 150-200000 de km.

  • dan_grc, joi, 14.06.2012 21:19

    @unckle Aici te contrazic putin pt ca pur si simplu nu are logica economica sa zic asa, daca au schimbat tot ce se putea schimba, adica...tot, nu? ce sens mai avea acest parteneriat si dc il mai preiau de la renault, deci eu zic ce-am mai zis, intern nu cred c-au schimbat mare lucru, ci doar ext....compresor, poate o turbina,intercooler, tevi, cabluri, puncte de prindere, altfel nu ar fi reduceri de costuri, dimpotriva chiar.

  • unckle, joi, 14.06.2012 22:57

    @Dan_crc - evident nu schimba tot in afara de blocul motor ... nu-i asa greu sa proiectezi un bloc motor. Dar trebuie sa ai in vedere faptul ca un injector este bun..sau foarte bun, la fel o turbina, la fel un furtun etc. In plus, fata de modificari "evidente" cred ca se umbla si la raspunsul motorului - personal mi se pare un pic fortata livrarea puterii de catre motorul pus pe masinile renault ... poate mercedes vrea o livrare mai liniara, orientata spre confort - de aici apare necesitatea unei alte configuratii a calculatorului, presiunii din admisie etc.

  • Vasilica, vineri, 15.06.2012 09:59

    Ce treaba are o marca LOW cu best engine of the year.Renault nu sunt capabili sa vina cu un motor care sa fie premiat este imposibil deoarece ei scot mult prea tarziu produsul final si nu vine cu nimic nou dacat prosteala pentru dacioti mai exact marketing!!In top este cine trebuie si asa va fi mereu, mai exact sunt doar cei capabili.

  • LauCalin, vineri, 15.06.2012 10:32

    Da mai Vasilica, tehnologia aia de care zici tu si care e pe piata de cativa ani, evident ca e mai ieftina fata de atunci cand a aparut... asta e un lucru general valabil nu numai la masini. Pentru Renault chestia asta renteaza mai mult decat Engine of the Year.

  • George, vineri, 15.06.2012 10:53

    @@chuck norris Nu-ti pierde vremea cu el, prietene. E o cauza pierduta din start. Nu are nici un fel de sensibilitate pt. logica elementara. La el totul se reduce la VW, BMW si Audi. Ca sa-ti dai seama cu cine ai de-a face am sa-ti spun ca pe alt topic injura de zor masinile Peugeot, dar se lauda ca poseda un Volvo, fara sa stie desigur ca motoarele diesel de pe volvo sunt de provenienta PSA Peugeot-Citroen, provenite pe filiera Ford (in afara de motorul cu 5 cilindri bineinteles). Cand discutam cu un alt comentator de pe acel topic despre colaborarea dintre BMW si PSA in materie de motoare si schimburile de tehnologie, specimenul a venit cu argumentul citez "ce masina germana care se respecta ar pune un motor frantuzesc pe ea?"

  • Tomi, vineri, 15.06.2012 10:57

    Nu înțeleg de unde și până unde polemica în legătură cu Renault... Aceea este o Regie Națională, cu altfel de criterii. Alianța cu Nissan le asigură succesul prin dezvoltarea comună a motoarelor (știu ce vorbesc, am pe mașinuță un motoraș conceput în '90 atât de avansat tehnologic, încât doar astăzi văd echivalente). Cât privește colaborarea cu Merc pentru A Classe, este evident că Daimler nu are experiență în motoarele cu cilindree mică, și după scouting de piață au luat ce-a fost mai ieftin (de la o Regie Națională ;) ). Care sunt argumentele în final? Se tinde spre consumuri tot mai mici, Diesel-ul a căzut definitiv în dizgrație - fiind dovedit sursă de cancerigene, iar piața o fac mașinile normale, nu supercar-urile. Eu am toată încrederea în Ford, chiar dacă o soluție tehnică de genul volantă descentrată îmi displace. Bravo lor, merită premiul. Ca și TwinAir-ul de anul trecut.

  • AndreiRN, vineri, 15.06.2012 18:54

    Un motor extrem de performant dar care va avea zile putine.

  • LauCalin, duminică, 17.06.2012 16:34

    @Tomi "Cât privește colaborarea cu Merc pentru A Classe, este evident că Daimler nu are experiență în motoarele cu cilindree mică" Motoarele de pe Smart cine le-a conceput? Faptul ca pentru Clasa A (care cel mai mic motor il avea de 1.4) sunt motoare si de la Renault se datoreaza acestei colaborari si pentru ca se vor face niste economii financiare. In plus nu uita ca motorul care va fi pe Clasa A nu va fi copy/paste de la Renault. Si inca ceva: Mercedes a avut cele mai mici motoare de 1.4 pentru ca tot de pe-acolo porneau si cele ale concurentei (Seria 1 avea motor de 1.6 si la fel si Audi). Deci in comparatie cu cei 2 Mercedes oferea cel mai mic motor din clasa compacta premium. Asa ca nu prea cred ca se pune problema ca Mercedes nu ar fi fost in stare sa-si faca singur motoarele mici pentru Clasa A, doar ca solutia cu parteneriatul Renault era mai ieftina.

  • real value, luni, 18.06.2012 15:22

    nissan micra 1.2 dig-s turbo 3 cilindri 5 trepte (echipare visia) :95 g CO2 fiat punto twin air 0.9 6 trepte : 98 g CO2 1.2 tsi 105 cp (5 trepte!!!! doar) DSG 7 trepte optional te umfla la pret: 124 g CO2 1l ford 125 cp 6 trepte: 114 g CO2 pai? intr-adevar sunt mai multe criterii dupa care se acorda premiul pt motorul anului in lume, dar..... primii 2 au facut o treaba mai buna, sau fara mita...

  • real value, luni, 18.06.2012 15:23

    cu sau fara mita data cum sustin unii ca au dat fordu

  • mihai, marţi, 19.06.2012 09:21

    Salutari. Nu pot sa zic ca-s specialist, dar am condus Focus 1.0 si din punctul de vedere al sofatului pot sa spun ca motorasul asta e mai mult decit ok. Pentru cine comenteaza ca un motor de 1l nu va avea acelasi "feeling" ca un V8 sau mai mult, asa e. Dar, prieteni, astea-s motoare entry level. Pentru cine-si permite, poate sa-si ia chiar un BigBlock de 6l sau mai mult (vezi Dodge Viper). In ceea ce priveste intretinerea, hai sa fim seriosi. Nu pui ulei in motor la fiecare realimentare. Eu sint adeptul uleiurilor de calitate chiar si pentru motoare mai putin pretentioase, pe principiul ca-s prea sarac sa-mi iau lucruri ieftine. Am un singur dubiu: FIABILITATEA. Sper la capitolul asta sa fie Ford, nu Renault sau Fiat. Personal, astept cu nerabdare sa dispara motorul termc de pe scena, in favoarea celui electric. Dar va mai trece ceva pina atunci...