Ford:"Nu am discutat cu BMW. Nu vindem Volvo"
Ford a negat, printr-o declaratie oficiala, ca a discutat cu BMW sau alta companie vanzarea marcii suedeze Volvo.
„Compania Ford nu se afla in discutii cu BMW sau orice alta companie, pentru vanzarea brandului suedez Volvo. Am tot auzit astfel de speculatii in ultimii ani, dar Ford a continuat sa-si vada de afaceri, alaturi de Volvo”, a declarat un purtator de cuvant al companiei americane.
Acesta a fost raspunsul pe care gigantul american l-a dat zvonurilor incepute de revista Autocar si continuate de cotidianul suedez Goteborgs Posten si de publicatia Financial Times.
Analistii de pe piata financiara sustin ca daca Ford vrea sa vanda Volvo, grupul american ar putea creste pretul companiei suedeze pana la 8 miliarde de dolari. Deocamdata nu se poate spune ca Ford initiaza o strategie de piata pentru a primi cat mai mult pentru Volvo, lucru care ne face sa credem ca gigantul american nu are niciun gand sa vanda grupul suedez.