Fostul presedinte Ssangyong: "Regret falimentul"

Publicat joi, 15.01.2009 16:27 de Mircea Meșter

Choi Hyung-tak, fostul presedinte al marcii coreene falimentare Ssangyong, isi cere scuze tuturor angajatilor printr-o scrisoare publica.

Fostul presedinte al companiei coreene Ssangyong - care si anuntat iminentul faliment - isi cere scuze fata de toti angajatii sai printr-o scrisoare deschisa publicata de presa din Coreea. Saptamana trecuta, Ssangyong a cerut statului coreean intrarea in procedurile de faliment, legea din statul asiatic permitandu-i in continuare companiei sa faca tranzactii, insa doar cu acordul unei Curti judecatoresti. Totusi, singura uzina care producea modele ale marcii s-a inchis pe perioada nedeterminata.

"Vreau sa imi arat cele mai adanci sentimente de regret fata de angajati si familiile lor pentru initierea procedurii de faliment. Imi asum intreaga responsabilitate pentru decizia pe care am luat-o intr-un moment in care compania trecea printr-o criza acuta de lichiditati. Cred insa ca Ssangyong are puterea de a trece peste aceasta criza", spune in epistola Choi Hyung-tak, ex-presedintele producatorului asiatic.

Compania Ssangyong este vazuta in presa internationala ca fiind prima victima  a crizei financiare din industria auto mondiala. O veste buna pentru iubitorii marcii vine din Rusia, o companie aratandu-se interesata de cumpararea brandului si de continuarea productiei unor modele de teren Ssangyong exclusiv pentru piata interna.