
Foxconn ar putea produce mașini electrice pentru Nissan
Compania taiwaneză Foxconn va produce în viitorul apropiat mașini electrice pentru două mărci japoneze. Una dintre aceste mărci care ar putea beneficia de producție din partea Foxconn ar urma să fie Nissan.
În curând, mașinile electrice a două mărci japoneze vor fi construite de o companie din Taiwan. Mai exact, este vorba de Foxconn, unul din cei mai mari producători de componente electronice din lume. De curând, compania taiwaneză a început să se gândească serios să lanseze propriile sale mașini pe piața globală.
Potrivit celor mai noi informații din presă, Foxconn va semna un acord cu doi producători japonezi de a automobile, o informație confirmată și de către președintele Foxconn, Young Liu. Una dintre mărcile care ar putea fi implicate în acest acord ar putea fi Nissan. În februarie, la scurt timp după eșuarea negocierilor de fuzionare cu rivalii de la Honda, Nissan a precizat că dorește să lucreze împreună cu companii specializate în tehnologie.
În același timp, Foxconn urmează să lanseze foarte curând primele sale mașini sub numele Foxtron. Acestea vor fi două modele electrice, botezate Model B și Model C. Cel dintâi model va fi un concurent pentru Volkswagen ID.3, în timp ce Foxtron Model C va fi un crossover. Primul model a fost prezentat sub formă de concept în 2022. Producția ambelor modele va începe din a doua jumătate a acestui an.
via Carscoops