Franta sprijina industria auto cu 6 miliarde de euro
Guvernul francez ofera un ajutor financiar substantial producatorilor auto si de componente auto din tara.
Primul ministrul francez, Francois Fillon, a anuntat ieri ca guvernul pe care il conduce va sprijini industria auto din Hexagon cu 6 miliarde de euro, pentru a putea supravietui crizei economice mondiale.
Francois Fillon a facut acest anunt dupa o intalnire cu directorii producatorilor auto, a producatorilor de componente auto si liderii sindicatelor din industrie.
“Cred ca toate guvernele europene impartasesc aceasta opinie. Noi nu vom mai astepta. Este o urgenta si trebuie sa raspundem substantial crizei de pe piata auto”, a declarat premierul francez.
Christian Streiff, CEO Peugeot Citroen, cel mai mare producator din Franta, a declarat la inceputul acestui an ca nu poate garanta ca va exista profit in 2009, dar a specificat ca riscul ca un mare producator auto european sa dea faliment este egal cu zero.
Guvernul francez a fost foarte clar cu producatorii dupa anuntarea deciziei. Executivul de la Paris le-a transmis ca in conditiile in care sunt folositi banii contribuabililor francezi, productia trebuie sa ramana in Franta.
Via | Just-Auto