Indienii de la Mahindra se interesează de soarta Saab

Publicat miercuri, 04.01.2012 11:19 de Bogdan Mirică

Un consorţiu turc, sprijinit de indienii de la Mahindra, este interesat de achiziţionarea brandului suedez, aflat în faliment. Zvonurile nu au fost momentan confirmate.

Sfârşitul anului trecut a fost marcat de moartea subită a unui brand auto cu zeci de ani de experienţă, după ce GM s-a opus vânzării sale către chinezi. Saab este marea pierdere a lui 2011, însă are mari şanse de a fi marele câştig al noului an. Administratorul delegat de autorităţile scandinave să se ocupe de valorificarea eficientă a uzinei din Trollhatan şi nu numai, a declarat zilele acestea că mai multe companii s-au arătat interesate de Saab.

Un consorţiu turc şi-a manifestat interesul de a cumpăra Saab, sprijinit fiind de propriul guvern şi de constructorul indian Mahindra. Nici una dintre părţi nu a confirmat însă interesul pentru Saab şi nici intenţia de a cumpăra compania sau doar tehnologia şi liniile de asamblare. Acestea au fost scoase la vânzare pentru a achita datoriile faţă de creditori.

Este totodată prematur să vorbim despre atitudinea GM în faţa unei noi încercări de achiziţionare a constructorului suedez, în condiţiile în care americanii vor să limiteze accesul la propria tehnologie, oferită sub licenţă scandinavilor.

via | autocar

  • Tabacarul Cornel, miercuri, 04.01.2012 13:28

    Mi se pare normal.Atata timp cat platformele sunt concepute de GM care intre timp le foloseste SAAB mi se pare aberant ca niste chinezi ordinari ,care nu stiu decat sa copieze, sa aiba acces pe bani putini la tehnologie GM.Si eu daca as fi in locul GM nu as fi de acord cu vanzarea SAAB si numai acelei tehnologii care fabricate de exclusiv de SAAB sa fie pusa la vanzare.Cand a dat faliment Rover nimeni nu a plans ca dupa SAAB o marca de ce nu sa recunoastem care nu ofera multe modele in gama.Rover mai avea o masina sport sau ba mai mult Rover 75 un automobil de lux care concura relaxat cu orice Jaguar.Vedeti interiorul uni 75 full option, arata mai bine decat un Mercedes!

  • SaabCuantic, miercuri, 04.01.2012 15:25

    Iarasi, se perpetueaza ca un virus in vant aceeasi meteahna veche, sacaitoare: care o fi marea tehnologie GM folosita de SAAB? Doar atunci cand se va risipi in eter aceasta mistificare crunta va fi liniste pentru SAAB si sustinatorii sai din toata lumea...Oare cand se va pricepe omnilateral ca, pana in 2002, constructorul suedez a uzat de marea tehnologie de origine...SAAB-Scania, corporatie care, desi radiata oficial in 1995, a continuat dintr-o fericita inertie sa existe inca sapte ani, purtarea siglei sale pe masinile SAAB dupa 1995 fiind perfect indreptatita...Ce s-a intamplat dupa aceea se traduce prin livrarea de platforme si motoare de catre GM Europe, care deserveste si Opel, desi, in realitate, formele lui Vectra Seria B sunt preluate de la...900 NG (dar si dimensiunile sunt proxima aceleasi - a se vedea pe Wiki!), iar motoarele Ecotec am mai dezbatut noi cine le-a initiat...Ma vad nevoit sa repet aceste truisme stiute pana si de tancii de gradinita doar fiindca unii, in loc sa se rezume la cojoacele lor, se indarjesc sa se pronunte despre automobilism :D :P Ca daca ar fi sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, atunci "marea" tehnologie GM se reflecta in ambitia sefilor de la Renaissance Center de a adapta cumva interioarele si consumul noilor conceptii din portofoliul conglomeratului la interioarele si consumul creatiilor rivalei si totodata viitoarei partenere VAG, dar se regaseste si in capacitatea constanta a lui Opel de a inspira evolutia lui Chevrolet si Buick, la saltul de performanta al acestuia din urma contribuind si turbosuflantele lui SAAB Powertrain...bla bla bla. Referitor la subiectul Mahindra, am inserat pozitia mea in topicul precedent. Noua situatie aparuta de curand parca ne-ar imbia sa investim mai multa incredere in indieni decat in chinezi, nu?

  • LEE, miercuri, 04.01.2012 18:32
    vesti bune

    http://www.autoblog.com/2012/01/04/saab-to-start-producing-cars-again/

  • BaditzaEx, miercuri, 04.01.2012 19:47
    @Tabacarul Cornel

    TRE SA FII T (TARE PROST ( DUS CU PLUTA ) SA CREZI DOAR,DARAMITE SA MAI SI CA SAAB SAU ALTA MARCA EUROPEANA AR PRELUA TEHNOLOGIE DE LA GM, UITA-TE NAIBA UN PIC LA MODELELE AMERICANE ( EXCEPTAND FORD ) , BUICK PAR EXAMPLE CA ESTE SI UN ARTICOL MAI SUS, UNDE BUICK VA PRODUCE ACEL MOKKA DEZVOLTAT DE OPEL , DECI : CINE DUPA CINE PREIA ?! DAR DUPA UN NICKNAME DE GENUL: tabacarul cornel , E DEJA EVIDENT CA DOBITOCUL SUNT EU , CA TI-AM DAT ATENTIE, DOAR CA UNEORI ....OFFFFFFFFF !!!

  • SaabCuantic, miercuri, 04.01.2012 22:15

    @Baditza, nu trebuie sa-l contesti chiar asa de dur pe cojocar :) Se pare totusi ca SAAB este victima unui santaj ordinar al lui GM, care intrase in panica la gandul prohibitiv ca o revenire in forta a suedezilor pe baza masivelor infuzii financiare chinezesti i-ar ameninta puternic pozitiile de piata din SUA si mai ales din China, adica i-a sugerat fostei sale subsidiare ca, daca va accepta proprietatea lui Youngman, atunci nu-i va mai furniza Ecotec-urile obisnuite, nu-i va mai fabrica SUV-ul (9-4X) si nu-i va mai permite legal sa utilizeze platforma (schitele tehnice) pentru 9-5, cvasi-identica cu cea a Insigniei. Mai mult ca sigur asa a reactionat GM in realitate, dincolo de informatiile din mass-media, ceea ce intareste suspiciunea ca a vrut sa distruga SAAB inca inainte de 1990, cand micuta marca scandinava incepuse sa placa tot mai mult poporului american, spre stupoarea si ingrijorarea maharilor colosului din Detroit, care nu s-au descurajat si au pus ulterior la cale planul ideal de anihilare a spinului din coaste: achizitia acestuia...20 de ani i-au trebuit ca sa-l scoata din functiune si sa-i pateze imaginea cvasi-serafica pe care o capatase in peste 40 de ani de ingeniozitate, munca si sacrificii...Pe GM o cred capabila de orice marsavie, indiferent ce declara public! Bag mana in foc ca n-ar fi exclus teoretic sa fi urmarit s-o puna pe butuci pe rivala locala Chrysler, probabil din invidie ca Jeep se bucura de un succes pe plan european mai mare decat toate SUV-urile de la GM laolalta! Altfel nu-mi explic de ce un fost partener al lui GM, in speta Grupul Fiat, a tinut mortis sa devina actionar majoritar la Grupul Chrysler, straniu fiind ca cele doua entitati nu avusesera nimic in comun si nici o interactiune in toata istoria lor, dar acum a rezultat o struto-camila care intriga pe toata lumea, iar pe fanii celor doua corporatii ii mahneste...Poate ca GM ar tanji sa scape si de Ford, dar i-ar veni mult mai greu in acest caz, tinand cont de pozitia foarte solida din Europa a acesteia si de reticenta ei persistenta fata de ideea de asociere cu alt constructor de talie, plus ca chiar si in SUA Transit-ul se vinde mai consistent decat orice rahat de duba Chevy sau GMC. Deci sa nu mai aud in veci de General Motors co.! O sa dau cu agheazma pe monitorul PC-ului meu daca mai vad vreo pomenire a acestui nume frustrant pe topicul dedicat lui SAAB :D

  • lorinczi.thomas, miercuri, 04.01.2012 23:08

    Greu, domne, greu cu telenovela asta!...

  • AndreiRN, joi, 19.01.2012 20:17
    Chinezarii

    S-au chinezarit si romanii. Hahahahaha De fapt ei sunt mult sub technologia chineza.