Înmatriculări în România: 95.000 de mașini noi în 2016. Topul mărcilor auto este condus de Dacia, Skoda și Volkswagen
Românii au înmatriculat aproape 95.000 de autoturisme noi în 2016, dintre care peste 27.000 au purtat sigla Dacia, în timp ce Skoda rămâne principala marcă de import din țara noastră.
Înmatriculările de autoturisme noi au continuat să crească într-un ritm susținut și pe parcursul anului 2016, potrivit unui raport al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Statisticile arată că, pe parcursul anului trecut, românii au înmatriculat 94.919 autoturisme noi, în creștere cu 16.95% comparativ cu 2015.
Dacia este în continuare marca cu cele mai multe înmatriculări, însă brandul românesc a crescut cu mult sub potențialul pieței. Astfel, înmatriculările Dacia au ajuns în 2016 la 27.597 de unități, în creștere cu numai 2.86% comparativ cu 2015, astfel că producătorul de la Mioveni deține circa 29% din piața românească de mașini noi. Ritmul mai lent de creștere ar putea fi explicat și de îmbătrânirea gamei, care a fost însă actualizată la finalul anului cu Dacia Logan facelift și Dacia Sandero facelift.
Între timp, Skoda se menține pe locul doi cu 8.677 de unități, corespunzătoare unei creșteri de peste 15%, însă avansul față de Volkswagen este unul mic, întrucât principala marcă a Grupului german a înmatriculat 8.339 de unități în țara noastră.
Creștere spectaculoasă pentru Renault
Renault a câștigat la mustață duelul cu Ford pentru locul 4, diferența dintre cei doi constructori fiind de numai 76 de unități în favoarea producătorului francez, care a avut parte de o creștere spectaculoasă cu peste 40% a înmatriculărilor, mult peste cea a constructorului american (19%).
Cea mai mare creștere procentuală din rândul mărcilor din top 10 a aparținut însă celor de la Opel, care au înmatriculat cu 54% mai multe unități și au ajuns astfel pe poziția a șasea. La polul opus, Toyota a crescut cu aproape 8%, sub media pieței, și ocupă locul 9 în clasament. Ierarhia include 19 mărci care au reușit să comercializeze în România cel puțin 1.000 de unități. Printre ele se numără Peugeot (2.515 unități), Kia (2.11) sau Suzuki (1.995), japonezii ieșind în evidență printr-o creștere de 75%.
Mercedes, lider în segmentul premium
Interesant este faptul că topul primelor 10 mărci din România include și două branduri premium. Mercedes și-a spulberat concurența cu cele 3.695 de unități înmatriculate, în timp ce rivalii de la BMW s-au oprit la pragul de 2.771 unități. Între timp, Audi a înmatriculat doar 1.834 de unități, iar cei trei granzi germani se pot lăuda cu creșteri de peste 30% ale înmatriculărilor anuale. Podiumul din România pentru mărcile premium este similar cu cel de la nivel global, cu mențiunea că avansul celor de la Mercedes este mai pronunțat. Dintre mărcile premium se remarcă și ascensiunea celor de la Jaguar, care au înmatriculat 169 de unități, cu 145% mai multe decât în anul anterior.
Loc | Marcă | Vânzări 2016 | Vânzări 2015 | Variaţie |
1 | Dacia | 27.597 | 26.840 | 2.82% |
2 | Skoda | 8.677 | 7.514 | 15.48% |
3 | Volkswagen | 8.339 | 7.184 | 16.08% |
4 | Renault | 6.910 | 4.900 | 41.02% |
5 | Ford | 6.834 | 5.749 | 18.87% |
6 | Opel | 5.103 | 3.310 | 54.17% |
7 | Mercedes-Benz | 3.695 | 2.742 | 34.76% |
8 | Hyundai | 3.345 | 2.742 | 21.99% |
9 | Toyota | 3.089 | 2.863 | 7.89% |
10 | BMW | 2.771 | 1.973 | 40.45% |
Chiar dacă înmatriculările au crescut constant în ultimii ani, piața din România este încă departe de vârful atins în 2007, atunci când pe teritoriul țării noastre s-au înmatriculat 312.000 de unități, adică de peste 3 ori mai multe decât în 2016.
Via DRPCIV
Pana in 2007 era interzis sa introduci in tara, mașini mai vechi de 8 ani.