Întâlnire între tată și fiu: legendarele BMW M3 CSL și M4 CSL, față în față pe drumuri spectaculoase din Elveția
BMW M4 CSL, cea mai puternică versiune a modelului de performanță bavarez, este urmașul legendarului M3 CSL din 2003. La 19 ani distanță, cele două modele au fost aduse pe drumurile spectaculoase din munții Elveției pentru o reuniune între tată și fiu.
Mai devreme în acest an, BMW a lansat noul M4 CSL, cea mai puternică versiune a coupe-ului german de performanță. Noul model este urmașul direct al legendarului BMW M3 CSL, lansat în 2003 și care face furori printre fanii mărcii bavareze chiar și astăzi.
Pentru a sărbători lansarea noului membru al familiei de modele de performanță CSL, BMW a adus cele două modele pe drumurile spectaculoase din munții Elveției. Un loc perfect pentru o primă întâlnire între tatăl și fiul familiei CSL.
"TATĂL": BMW M3 CSL (2003)
BMW M3 CSL a fost lansat în 2003 și este una dintre cele mai rare versiuni ale modelului de performanță din generația cu numele de cod E46. La baza lui M3 CSL stă, în mod evident, un M3 obișnuit, lansat în anul 2000. Prin modelul exclusivist CSL, BMW a lansat o evoluție specială a lui M3 E46.
Acest lucru este evident la masa proprie a lui M3 CSL, care este mai ușoară cu 110 kilograme față de un M3 standard. Ca o comparație, un M3 E46 obișnuit cântărește 1495 de kilograme, fiind o mașină foarte ușoară la acea vreme. "Dieta" lui CSL constă într-o lunetă extrem de subțire, un difuzor spate și un spoiler față din material compozit, iar în locul scaunelor reglabile electric avem scaune fixe de tip scoică.
Modificările nu se termină aici. Motorul și transmisia sunt confecționate din materiale mai ușoare, la fel și sistemul de evacuare. Însă, M3 CSL a adus o premieră pentru marca bavareză: modelul de înaltă performanță a fost primul model de serie al mărcii care a folosit componente din fibră de carbon.
De altfel, plafonul a fost realizat integral din acest material foarte ușor. Acesta a contribuit nu doar la reducerea greutății, ci și la un centru de greutate coborât. De asemenea, M3 CSL a fost primul model de serie al constructorului bavarez echipat cu anvelope speciale de performanță.
Aerodinamica lui M3 CSL a fost amplificată de către mici elemente aerodinamice la spoilerul față și la capota portbagajului. Forța de apăsare a crescut, iar priza de aer rotundă pe partea șoferului este unul dintre multele detalii care l-a făcut pe M3 CSL să fie o adevărată legendă printre fanii mărcii.
Motorul de 3.2 litri cu 6 cilindri în linie, aspirat natural, dezvolta 360 de cai putere. Adică un plus de 17 cai putere față de un M3 obișnuit. Creșterea în putere se datorează unei inovații inspirate chiar din motorsport. Canalul de admisie este realizat din fibră de carbon, iar aerul este direcționat către supapele de accelerație individuale printr-o admisie deschisă.
Dacă doreai să profiți la maxim de performanțele motorului, trebuia să urci până la turația maximă de 8000 rpm și, totodată, să aprinzi indicatoarele portocalii de schimbare a treptei de viteză.
"FIUL": BMW M4 CSL (2022)
Urmașul lui M3 CSL este construit pe aceleași principii de performanță înaltă și de tehnologie de ultimă generație. Chiar și așa, noul M4 CSL oferă o experiență diferită față de predecesorul său.
Cea mai mare schimbare este la motor, care încorporează nu una, ci două turbocompresoare. Propulsorul de 3.0 litri păstrează configurația de 6 cilindri în linie și dezvoltă 550 de cai putere și un cuplu maxim de 650 Nm – disponibil deja de la 2750 rpm. Chiar dacă limita de turații se oprește la puțin peste 7000 rpm, motorul lui M4 CSL oferă o forță mult mai mare la turațiile joase.
"Dieta" lui M4 CSL este chiar mai radicală față de cea a predecesorului său. Dacă M3 CSL păstrează bancheta din spate, noul M4 CSL trebuie să se mulțumească doar cu două scaune de tip scoică: pentru șofer și doar un singur pasager. În locul banchetei găsești o plasă pentru căști.
Evacuarea din titaniu amplifică sunetul motorului, iar capotele motorului și portbagajului, precum și plafonul sunt confecționate din fibră de carbon și contribuie, la rândul lor, la o greutate redusă. De aceea, M4 CSL a slăbit cu 100 de kilograme față de un M4 obișnuit. Mai mult, sprintul de la 0 la 100 de km/h este gata în 3.7 secunde – cu 1.2 secunde mai rapid decât vechiul M3 CSL.
Evident, puterea este transmisă exclusiv pe puntea spate la ambele modele, iar distribuția acesteia este reglată de către un diferențial variabil. Pe partea cutiei de viteze, lucrurile au avansat semnificativ de la o generație la alta.
Vechiul M3 CSL beneficiază de celebra transmisie SMG, o cutie de viteze manuală automată care schimbă treptele extrem de rapid. Nu la fel de rapid ca la noul M4 CSL, în schimb, care beneficiază de o cutie de viteze automată și cu un sistem DSC extrem de precis și de rapid.
Noul BMW M4 CSL are și opțiunea de a utiliza un control al tracțiunii în 10 trepte și care dozează puterea motorului. Inclusiv frânele pot fi reglate în două trepte. Cel mai mare atu al noului model este reprezentat de amortizoarele adaptive, care oferă un nivel de confort înalt, față de suspensia rigidă a vechiului M3 CSL.
Chiar dacă cele două modele au fost lansate la 19 ani distanță, nu există un învingător în acest sens. Fie că este vorba de drumurile spectaculoase din munții Elveției sau de autostrăzile fără limite de viteză din Germania, atât M3 CSL, "tatăl", cât și M4 CSL, "fiul", sunt legende în lumea auto. Fiecare model BMW, CSL sau nu, există pentru a oferi un singur lucru: plăcerea de a conduce.
via BMW
Tare mult as vrea sa o vad si pe mama. Nu de alta, dar fiul nu seamana deloc cu tatal. PS: Ce varsta avea mama cand a dat nastere copilului? Ca tatal nu avea mai mult de 19 ani, potrivit acestui articol magnific.