Interviu cu Tiff Needell (Fifth Gear): "Am visat de când mă ştiu să fiu omul maşinilor"

Publicat luni, 26.03.2012 16:40 de Mircea Meșter

Automarket a stat de vorbă cu Tiff Needell, unul dintre oamenii care au făcut cunoscut show-ul Fifth Gear în întreaga lume. În România, pe Tiff îl puteţi vedea în fiecare sâmbătă de la 10 pe Discovery Channel.

 

În România, când zici emisiune auto adevărată, zici fie Top Gear, fie Fifth Gear. Dacă Top Gear este un nume ultracunoscut la noi, iar oamenii din spatele său au devenit unele dintre cele mai apreciate vedete de televiziune din lume, Fifth Gear este apreciată mai ales de pasionaţii de maşini care vor mai puţin spectacol şi mai multă informaţie. În vârful ierarhiei celor două emisiuni stau două nume grele ale entertainment-ului britanic: Jeremy Clarkson pe de o parte, Tiff Needell pe de altă parte. 

Să fii anunţat că vei avea o discuţie faţă în faţă cu Tiff Needell este ca şi cum ai primi un tort de căpşuni după o perioadă bună în care ai mâncat pâine cu sare. E o plăcere să laşi în spate discuţiile despre planuri auto, strategii şi poveşti seci servite printre dinţi şi manuale de marketing de unii dintre oamenii care conduc industria şi să vorbeşti despre maşini cu un tip deschis, amuzant şi plin de savoare. Are 60 de ani, a fost fondatorul BBC Top Gear, show pe care l-a prezentat timp de 14 ani, iar din 2002 a trecut la Channel 5, cu întreaga echipă, unde a inventat Fitfh Gear. Printre altele, în CV-ul lui Tiff stau două curse în Formula 1 (1980, cu Unipart Racing Team) şi mai ales câteva apariţii în Cursa de 24 de ore de la Le Mans, competiţie a cărei simplă evocare - am văzut în timpul interviului - îl face să fie fericit. 

Pe Tiff îl puteţi vedea, ca de obicei, pe Discovery Channel. Fifth Gear (sau În viteza a cincea, aşa cum este tradus show-ul în limba română) reîncepe în curând cu un nou sezon, al 20-lea, în fiecare sâmbătă de la ora 10. Tiff va avea treabă - printre altele - cu Lamborghini Aventador, iar colegii săi, Vicki, Jonny şi Jason, vor testa Mini Coupe, noul Ford Mustang sau gama electrică de la Renault. Nu vor lipsi nici teste cu Range Rover Evoque pe cel mai abrupt deal din Anglia sau o evaluare în stil Fifth Gear a celei mai economice maşini de pe planetă.


AUTOMARKET: Încep cu o întrebare legată de motorsport. Ai fost activ pentru o perioadă în Formula 1 în anii '80, consideraţi de glorie ai acestui sport. Cum era pe atunci competiţia şi ce s-a schimbat între timp? Crezi că Formula 1 de azi merită să fie urmărită?

TIFF NEEDELL: Evident, pe vremea mea era mult, mult, mult mai greu decât acum (râde). Maşinile de acum sunt mult mai uşor de pilotat. Când pilotam noi, totul era manual, ştiai că trebuie să schimbi treptele de viteză mecanic, nu era niciun computer între tine şi motor, era o experienţă mult mai directă, mai exactă. Astăzi, maşinile moderne sunt atât de rapide, încât precizia, concentrarea şi condiţia fizică trebuie să fie la un nivel mult mai ridicat decât pe vremea mea. Astăzi e mai uşor de condus maşina, e un stil complet diferit de pilotaj. E mult mai uşor să schimbi vitezele, poţi retrograda în mijlocul virajului, când frânezi sau când accelerezi puternic. Dar a rămas un sport fantastic. Până la urmă, indiferent că vorbim de anii '50, '60, '70, '80 sau de vremurile de azi, doar 24 de piloţi - cei mai buni - se află pe pistă. Ştii, la fotbal, de exemplu, fiecare echipă are 24 de jucători...

Care e favoritul tău în Formula 1?
Eu ţin cu Jenson Button. Dar cred că cel mai bun pilot e Sebastian Vettel, chiar dacă valorile sunt foarte apropiate. Ştim cu toţii că pilotul trebuie să fie bun şi că maşina trebuie să fie bună, deci un pilot bun e de fapt o combinaţie între toate acestea. Dar Vettel e foarte rapid atât pe un singur tur, cât şi în cursă, în timp ce Button nu e atât de bun în calificări. Încă nu are acel ceva care îţi trebuie în calificări, dar în cursă e la fel de bun ca orice alt pilot.

PILOTUL TIFF NEEDELL

Tiff, ai pilotat în cele mai importante competiţii din lume. Formula Ford, Formula 3, Formula 1, în raliuri, în BTCC, în Le Mans. Care este competiţia care te-a atras cel mai mult, care ţi-a lăsat cele mai pregnante amintiri?
Formula 1 a fost, evident, vârful carierei mele de pilot, e o competiţie în care maşinile sunt făcute doar pentru a concura pe circuit, fără niciun compromis. Dar am participat la 14 ediţii ale Cursei de 24 de ore de la Le Mans şi am fost foarte norocos să prind anii '80, când în Grupa C erau maşini fenomenale: Porsche, Nissan, Mercedes, Toyota, Mazda, Jaguar. O formulă fantastică. Ştii, când se lasă noaptea la Le Mans sau când începe să se lumineze în zori simţi lucruri cu adevărat speciale. Te afli într-o maşină de curse pe circuit în timp ce ziua se schimbă în noapte şi noaptea în zi şi alergi la maximum cu o maşină de curse pe un circuit de modă veche de 13 kilometri şi jumătate. Din punctul de vedere al experienţei, absolut nimic nu e peste Cursa de 24 de ore de la Le Mans.


Tiff Needell şi Eje Elgh înainte de Cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1987


Se vede că eşti jurnalist, povesteşti cu foarte mare pasiune.

(Râde) Da, aşa este. Dar cu aceeaşi pasiune îţi spun că trebuie să scoată motoarele diesel din competiţiile sportive cu maşini. 

Apropo, Stirling Moss s-a retras din cursele auto la 82 de ani. Tu ai 60, îl vei depăşi?
Da, evident. Vreau să mă prindă 85 de ani pe circuit, dacă Stirling Moss a putut 82 (râde). Dar, dacă mă gândesc mai bine, eu nu voi folosi niciodată cuvântul "retragere", deci practic voi sta pentru totdeauna în cursele auto.

Eşti jurnalist auto şi pilot de performanţă. Care dintre aceste două meserii îţi aduce cele mai mari satisfacţii? Cum vezi diferenţele dintre lupta pentru audienţă şi cea pentru podiumuri?
Când eşti pilot, eşti de unul singur şi faci ce crezi tu că trebuie făcut pentru a câştiga. Bineînţeles, ai echipa în spate când eşti la boxe, dar după ce ai ieşit de acolo eşti tu cu maşina, chiar dacă - mă repet - astăzi maşina înseamnă şi foarte multe multe computere care te ajută. Oricum, succesul unui program de televiziune este mai degrabă un rezultat de echipă decât unul individual. Deci e un lucru diferit, chiar dacă pot spune că directorul de platou este team managerul meu sau că sunetiştii şi cameramanii sunt mecanicii. E tot un efort de echipă, dar televiziunea este un rezultat de echipă mai evident decât motorsportul.


Tiff Needell şi Derek Bell la Silverstone în 1988


PREZENTATORUL TIFF

Închei întrebările din motorsport şi trec la acel Tiff pe care îl ştim cu toţii de la televizor. Când ai realizat că întreaga ta carieră se va desfăşura între maşini?
Am visat de când mă ştiu să fiu omul maşinilor. De fapt, tocmai am publicat autobiografia mea, Tiff Gear, o carte pe care ţi-o recomand cu multă căldură (n.m. prefaţa e scrisă de Jeremy Clarkson, unul dintre vechii preteni foarte buni ai lui Tiff), iar acolo am povestit cum tatăl meu mă ducea la curse încă de când de-abia mergeam în picioare. Mă uitam prin gard la Stirling Moss, Jim Clark şi Graham Hill şi visam să fiu şi eu ca ei. Nu am crescut însă într-o familie bogată şi nu am crezut că-mi voi realiza vreodată acest vis, însă am strâns bani să merg la Şcoala de Pilotaj de la Brands Hatch şi am făcut asta, chiar dacă eu încă credeam că e doar un hobby. Am terminat facultatea de Construcţii Civile, construiam poduri, iar în paralel m-am trezit câştigând un Lotus 69 de Formula Ford (n.m. a câştigat monopostul într-un concurs organizat de revista Autosport). Şi mi-am spus "Ştii, de fapt acum eşti pilot de curse". Am aflat că sunt destul de bun la asta, dar abia când am primit un loc în Unipart Formula 3 şi m-am retras din cariera de inginer am simţit cu adevărat că mi-am îndeplinit visul. Dar nici măcar atunci nu mă gândeam că mă va ţine mult.

Mai ţii minte care era maşina ta preferată atunci când erai copil? Un poster, un sunet, o amintire specială legată de o maşină?
Dintotdeauna am fost atras de Lotus, pentru că  Jim Clark pilota pentru Lotus. Am iubit Lotus 15 - una dintre primele mele maşini - şi am privit întotdeauna cu dragoste Lotus 25 şi Lotus 49, pe care le consider cele mai frumoase maşini de curse din toate timpurile. Deci pasiunea mea pentru motorsport nu m-a lăsat să am maşini preferate între cele de stradă. Mi-au mai plăcut Jaguar D-Type, Porsche 917 şi Ferrari 512, maşini speciale la vremea lor.

Eşti co-prezentator Fifth Gear, scrii din acest an pentru revista Evo şi faci echipă cu băieţii de la Top Gear pe scenă în show-ul Top Gear Live, fost MPH. Cum se vede colaborarea dintre rivali din interior?
Îmi face o mare plăcere. Cred că jurnaliştii auto şi prezentatorii TV ai show-urilor auto formează o mare familie. Suntem cu toţii fanatici, fani ai maşinilor şi nu cred că îi pasă cuiva cine deţine afacerile şi cine are fiecare revistă sau show TV. Dacă mergem la o lansare de maşină, ne simţim bine cu toţii, deci chiar cred că în lumea auto există o familie mare şi fericită. Nu ne uităm unii la alţii ca la nişte concurenţi, ci ca la nişte fraţi şi surori, deci sentimentul e unul foarte plăcut. 


SFATURILE LUI TIFF

Ce sfaturi ai pentru un tânăr care vrea să intre acum în jurnalismul auto?
Trebuie să ştie cât mai multe lucruri despre maşini, să îi contacteze pe cei de la ziarul local al oraşului şi să-i convingă să-l lase să scrie articole despre maşini. Oricine poate astăzi să îşi facă un blog propriu şi să scrie. Evident, trebuie să ştii să conduci şi trebuie să ai propriile opinii despre maşini, nu să le foloseşti pe cele pe care biroul de presă al unei mărci le-a scris pentru tine. Trebuie să ai încredere în propriile opinii şi să simţi diferenţele dintre maşini. Asta face diferenţa dintre un tip care doar scrie şi unul care ştie ce scrie despre o maşină.

Eşti activ şi în Social Media, ai un cont de Twitter (@tiff_tv) şi unul de Facebook. Cum vezi zona asta din punctul de vedere al unui tip care a tercut prin mulţi ani de experienţă?
Folosesc doar Twitter, pentru că pagina de Facebook e construită de alţii pentru mine. Dar îmi place Twitter pentru că e amuzant. De fiecare dată când avem o cursă de Formula 1 pot să scriu un comentariu controversat şi să văd cum reacţionează lumea. E amuzant, chiar îmi place Twitter, cred că nivelul oamenilor de pe Twitter e bun. Nu trebuie să faci foarte multe, mesajele ajung de jur împrejurul lumii şi e foarte plăcut să vezi comentariile tuturor.

O ultimă întrebare: cum arată imaginea preferată a lui Tiff? Într-un pub cu prietenii urmârind o cursă lângă o bere bună sau pe un circuit închiriat cu nişte maşini adevărate?
O, ce întrebare grea! (râde). În pub sună foarte bine. E greu de spus ce prefer, pentru că-mi place să stau cu prietenii într-un pub şi să urmăresc un Mare Premiu la televizor, dar îmi place şi circuitul. Să spunem că merg ziua pe circuit şi seara în pub, e ok aşa?

  • mowgli, luni, 26.03.2012 17:10
    Bravo!

    Bravo Automarket, e tot ce pot sa spun.Il admir pe Tiff de cand l-am vazut prima data pe micul ecran, este un om extraordinar, cu un caracter aparte, un jurnalist incredibil cu un talent depasit doar de talentul de pilot. Imi place ca old fashion, un purist in ceea ce privesc masinile si motorsportul.Felicitari pentru interviu, desi as fi vrut sa vad mai mult intrebari :)

  • mircea, luni, 26.03.2012 17:46
    @mowgli

    Şi nouă ne-ar fi plăcut să-i putem adresa mai multe întrebări, dar am avut un timp limită pentru interviu :)

  • VladyF, luni, 26.03.2012 17:49

    Foarte interesant interviul!

  • ScorpyonVAG, luni, 26.03.2012 18:26
    @

    Felicitari. Pot sa zic ca au emisiunea cea mai interesanta. Doar ca emisiunea nu o mai gasesc pe Discovery TV. Au bagat Top Gear in locul ei, unde sunt prezentate doar supercaruri si vedete care fac o tura cu un Kia sau Chevrolet, ceea ce mi se pare nasol, deoarece Fifth Gear testeaza masini pe care si le permite si omul de rand. As fi interesat sa vad episodul cu Sandero accidentat de Top Gear, mi-l puteti recomanda de pe ceva site ? Multumesc. Si eu imi doresc sa devin macar un mic ,,TIFF" :)) insa mai am mult de muncit.

  • mircea, luni, 26.03.2012 18:29
    @ScorpyonVAG

    Aşa cum am spus şi în text, în scurt timp va începe sezonul 20. Nu există încă o dată exactă, dar când va veni vei afla de aici :)

  • LauCalin, marţi, 27.03.2012 00:46

    Wow, ce interviu! :)) Cred ca merita citit de oricine, nu doar de cei care sunt pasionati de masini. La partea cand spunea de cursa de 24 de ore de la Le Mans parca incercam sa imi imaginez si am inceput sa zambesc... nici nu vreau sa ma gandesc cum e sa traiesti live un asemenea moment. :)) Cred ca la stiri de genul asta se vede cine e cu adevarat pasionat de masini si are habar cat de cat despre ele, pentru ca "trebuie să ai încredere în propriile opinii şi să simţi diferenţele dintre maşini. Asta face diferenţa dintre un tip care doar scrie şi unul care ştie ce scrie despre o maşină."

  • denon, marţi, 27.03.2012 02:09

    Credeam ca sunt io mai conservator din fire de prefer Fifth Gear in locul Top Gear, dar se pare ca sunt multi de aceeasi parere.

  • C-G-C, marţi, 27.03.2012 06:48
    Felicitari, Mircea!

    Super interviu. Cred ca este primul astfel de interviu realizat de presa auto din Romania. Despre Tiff nu ai ce spune, este pur si simplu meserias :). P.S.: Pe cand un interviu si cu J.C. :))

  • SaabCuantic, marţi, 27.03.2012 09:07
    Mda...

    Nu prea ma inteleg cu MM, dar...n-am cum sa fiu Gica-contra cand vine vorba de profesionalism. N-am putea sa colaboram mai strans, fara sa sarim cu satarul unii la altii?...Vorba aceea: Adidas torsion, daca vrei cu adevarat poti :) Tiff este, intr-adevar, un tip special, nu numai pentru ca se pricepe "magna cum laudae" la masini si poseda in mod delicios arta conversatiei, ci si fiindca are harul de a transforma in momente pline de haz situatiile oarecum stanjenitoare. Ceea ce nu reuseste oricine de pe planeta albastra (sau mai albastruie din cauza topirii ghetarilor). Cu alte cuvinte, se cheama dat nativ...Este chiar prototipul de persoana cu care as sta zile intregi la aceeasi masa rotunda, fara sa izbutim sa ne plictisim...

  • mircea, marţi, 27.03.2012 10:29
    @all

    Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase, asta mă obligă să fac lucruri cel puţin la fel de reuşite şi de acum înainte. Iar următorul interviu care va apărea pe Automarket va fi de asemenea unul fascinant: cu designerul noului BMW Seria 3. @SaabCuantic Nu ştiu de unde ai prins ideea că nu te înţelegi cu mine :) Apreciez opiniile tale şi consider că sunt unele dintre cele mai corect construite între cele ale userilor noştri fideli. Problemele tale nu au legătură cu Automarket sau cu Mircea Meşter, ci cu alţi useri :)

  • raduvlase, marţi, 27.03.2012 11:30
    Bravos

    Da, foarte frumos interviul...imi si imaginam cum ar fi sa merg (chiar si pe jos) pe circuitul LeMans :) Sunt un fan la Top Gear, dar imi place foarte mult si Fifth Gear...ce e drept, TG este de fapt un pamflet cu si despre masini, pe cand Fifth Gear este mai aproape de formatul clasic al unei emisiuni auto, bineinteles realizata cu un profesionalism exemplar. Felicitari Mircea pt. interviu. Iar acum o intrebare pentru tine. Cum te-ai simtit cand ai fost fata in fata cu Tiff? Adica, totusi, e un etalon in domeniul jurnalismului auto.

  • Ray, marţi, 27.03.2012 14:36
    Diesel

    Cand a adus vorba despre motoarele diesel cred ca dorea sa-l intrebi de ce nu-i plac si care e problema lui cu ele (si sincer si eu as fi fost curios), de exemplu in loc de intrebarea despre "tinerii jurnalisti" care a fost modul tau de a-i cere sfaturi de cariera de la Tiff. In rest, e chiar bun interviul si in sfarsit, mai vedem si chestii originale pe Automarket.

  • ., marţi, 27.03.2012 14:51

    "rebuie să ai propriile opinii despre maşini, nu să le foloseşti pe cele pe care biroul de presă al unei mărci le-a scris pentru tine" s-a auzit? poate anul asta numai schimbam notele de pe o seara pe alta si nici nu valoram modelele dupa tara de provenienta.

  • vemil71, marţi, 27.03.2012 15:31
    Tiff

    Foarte interesant interviul, multmim!!! si poate pe viitor vom mai avea parte de surprize ca aceasta.

  • Hoinar, marţi, 27.03.2012 15:54
    Felicitari

    Bravo Mircea, bravo Automarket, super fain interviul. Tiff e un personaj extrem de simpatic din lumea jurnalismului (auto sau nu...), un tip plin de informatii si de bun simt. Ma bucur ca ati si am avut parte de acest interviu.

  • Octav72, miercuri, 28.03.2012 23:04
    Marele Tiff Needell

    Un interviu exceptional, in care totul decurge dupa cum doreste sansa de a realiza o astfel de comunicare. Adica nu este nimic de schimbat in dialog, pentru ca totul vine de la sine. Natural, atunci cand pasiunea pentru automobil, aduce fata in fata pasionati. In acel moment, energiile pozitive devin liantul comunicarii. Omul Tiff Needell imi place foarte mult, pentru pasiunea dovedita, pentru implicarea deosebita in motorsport. Vocea calda si ochii care stralucesc, atunci cand vorbeste despre pasiunea sa, spun totul. Si cred ca mai are acel ceva: o deosebita modestie, care-l determina sa spuna si altora cu drag, despre pasiunea sa. Un model despre ceea ce este sanatos sa insemne pasiunea adevarata.

  • SaabCuantic, joi, 29.03.2012 08:41

    La fel de mladios putem vorbi despre marele...Octav72. Aceeasi eleganta necamuflata, acelasi rafinament de jazzman, acelasi stil perfor(m)ant...nu te dezminti niciodata, Octav! Daca Automarket ar organiza un concurs pentru noi in care sa ne indemne sa nominalizam care este userul cu cel mai inalt grad de civism, expresivitate umana si prestanta epica, in mod indubitabil si detasat ai iesi pe prima pozitie...Chiar imi fusese dor de balsamul all-seasons pentru suflet numit Octav72. Ar trebui sa publici mai des, maestre! Nu de alta, dar jungla violenta care se instaureaza deseori pe aici ma deprima din perspectiva unui om pacifist si iubitor de Adevar. Am oroare, nu mai vreau sa fiu partas la asa ceva, cum am stabilit deunazi si batut in cuie ramane! Cat despre Tiff, reprezinta exact jurnalistul ideal de autoshow! Daca emisiunea lui ar dura 24 de ore din 24, pe bune daca as mai schimba canalul...De fapt, cuvintele noastre omagiale par prea sarace pentru a-l defini fidel pe acest colos pilduitor! Bafta in continuare, Tiff, iar din respect pentru dumneata nu uitam s-o tinem in...viteza a cincea :)

  • Octav72, vineri, 30.03.2012 20:36
    @SaabCuantic

    Tiff Needell ne invata lucruri frumoase despre sportivitate si fair play. Este o incantare acest interviu si ma bucura sa citesc comentariile celorlalti colegi. Asa comunicari pline de pasiune, din care sa razbata intelegerea reciproca, imi doresc sa citesc si pe mai departe. Asa cum omul Tiff Needell vorbeste despre o mare familie si parca mi-l si inchipui, cu fata plina de o lumina blanda si hotarata. Stie sa-si traiasca pasiunea si daruieste, facand-o sa se manifeste atat de uman si plina de culoare, pentru toti ceilalti. Pasiunea insemna acel vis pe care il avem de cand suntem copii, asa cum marturiseste Tiff Needell. Cand nu uitam visul, pasiunea exista frumos si la varsta maturitatii. Tiff Needell ne dovedeste atat de bine ca este posibil sa traim cu sportivitate si bucurie pasiunea care ne anima. Pasiunea poate exista frumos, chiar daca nu vom avea vreodata participarile si palmaresul celor care sunt in varf, dar care reusesc atat de bine sa se faca simtiti printre noi. Pentru ca pasiunea exprimata frumos se transmite si inspira. Deosebite multumiri pentru Mircea Mester, interviul este ca un dar frumos care zambeste tuturor!