Kerkorian contraataca GM

Publicat luni, 09.10.2006 11:33 de Robert Gherghe

Kirk Kerkorian a anuntat ca nu va investi mai mult la General Motors in urma deciziei luate de consiliul de administratie de a nu face o alianta cu Renault-Nissan.

Miliardarul de la General Motors este si principalul sustinator al aliantei cu Renault-Nissan.

In urma esecului acestui proiect, miliardarul american a anuntat ca nu-si va majora participatia in cadrul companiei, fapt care a facut ca Jerome York, desemnat de Kerkorian in consiliul de administratie la GM, sa-si dea demisia din aceasta pozitie.


Miliardarul Kirk Kerkorian, detinatorul a 9,9% din actiunile GM, a facut publica decizia sa si demisia lui York la sfarsitul saptamanii trecute. Aceasta declaratie urmeaza nereusitei din cadrul negocierilor privind o alianta intre GM, Renault si Nissan.

Alianta cu Renaut-Nissan a fost ideea lui Kerkorian dar nu a fost sprijinita de directorul general Rick Wagoner. Mai trebuie mentionat ca actiunile GM la bursa au un trend descrescator iar vanzarile pe piata americana nu si-au revenit.