Kia fotbalistica

Publicat luni, 21.08.2006 17:38 de Robert Gherghe

Kia a semnat trei contracte de sponsorizare cu echipe de fotbal din Europa: Atletico Madrid, FC Brussels si FC Girondins de Bordeaux.

Kia continua promovarea imaginii sale in lumea sportului prin semnarea a trei noi acorduri de sponsorizare cu trei echipe de fotbal din campionate importante ale Europei.

Kia Motors Franta a semnat un acord de sponsorizare cu FC Girondins de Bordeaux, echipa care in sezonul trecut a ocupat locul secund in League 1 si va participa in Champions League in sezonul 2006-2007.


Kia Motors Belgia a semnat acorduri de sponsorizare atit cu echipa FC Brussels cit si cu echipa nationala a Belgiei. Pentru urmatorii trei ani Kia va fi sponsorul principal al FC Brussels, echipa aparuta in iunie 2003, in a doua divizie belgiana, dar care a reusit in scurt timp sa atinga locul 10 al primei divizii belgiene in sezonul 2005-2006 . Acordul semnat de Kia Belgia cu federatia nationala are o valabilitate de doi ani, cu posibilitate de prelungire.

Jean-Charles Lievens, Senior Vice President Kia Motors Europe a declarat:” Noile sponsorizari Kia vor imbunatati semnificativ expunerea marcii in Europa, in aceste momente importante. Continuam procesul de innoire al gamei de produse si extindere a retelei de distributie in paralel cu pregatirile de deschiderea a fabricii din Slovacia si obtinere, astfel, a ‘cetateniei europene”.

De asemenea, Kia Motors Spania si-a prelungit contractul cu celebra echipa madrilena Atletico. In plus, in perioada 2007–2014, Kia Motors Corporation este partenerul auto oficial al Campionatului Mondial de fotbal.