
Kilometraj record pentru o Tesla Model S: 1.5 milioane de kilometri
O Tesla Model S P85 din Germania, folosită ca taxi, a ajuns la o performanță impresionantă: în 6 ianuarie 2022, kilometrajul a arătat 1.5 milioane de kilometri parcurși
Germanul Hansjorg von Gemmingen - Hornberg este deja celebru în rândul pasionaților de mașini electrice și, mai ales, în rândul fanilor Tesla. Acesta și-a făcut un obicei din a stabili recorduri de kilometri la volanul modelelor producătorului american.
Așadar, după ce a parcurs mai bine de 620.000 de kilometri cu o Tesla Roadster, germanul și-a achiziționat un Model S P8 pe care îl folosește și în ziua de azi ca taxi. În iulie 2019, kilometrajul sedanului electric indica 900.000 de kilometri parcurși, iar în luna noiembrie, a aceluiași an, a fost atins milionul de kilometri.
În octombrie 2020, neamțul făcuse 1.2 milioane de kilometri cu acel Model S P85. Anul acesta, în 6 ianuarie, a mai stabilit un record: 1.5 milioane de kilometri.
De-a lungul anilor, mașina a avut câteva intrări în service. Spre exemplu, după 290.000 de kilometri, bateria originală a fost înlocuită pe garanție. Inițial, în service a fost montată o baterie "folosită" (care a fost utilizată 150.000 de kilometri), iar mai apoi a fost instalată o baterie nouă.
Totodată, germanul a înlocuit trei motoare până la 680.000 de kilometri, iar cel de-al patrulea era încă în parametri la 1.000.000 de kilometri.
via Insideevs
-
alex_cu_a_mic, vineri, 07.01.2022 17:00
Nimic nou si nemaivazut decat poate pentru Tesla. La raionu diesel, business as usual: https://www.youtube.com/watch?v=1KEJLhnwfxw ... N-as sari insa cu picioarele pe Tesla pentru 3 motoare inlocuite si 2 baterii. Daca sunt doar astea, e un lucru remarcabil. Ma indoiesc insa ca e doar la a 3-a baterie mai ales ca probabil nenea a folosit superchargere la greu.
-
Edikkk, vineri, 07.01.2022 17:03
290.000 km prima baterie 150.000 km a doua baterie (era SH) 1.060.000 km a treia baterie Concluzie Bateriile de pe Tesla S duc între 300.000- 1.000.000 km Cele FLP apropo vor fi mai trainice
-
Edikkk, vineri, 07.01.2022 17:05
Motoarele , primele trei, au dus 220.000 km în medie fiecare, ultimul - al patrulea - a dus 820.000 km și încă mai poate
-
Edikkk, vineri, 07.01.2022 17:08
Asta maşina fiind TAXI deci bateria şi motorul folosite intensiv
-
Bda, vineri, 07.01.2022 22:01
Cu pârțurile astea, nu m-ai este mult până îi depășesc pe apple.individul nu este sănătos.frasu pare dus de-a binelea.cum dracu să distrugi NASA și să trimiți specialiștii la un debil ca ăsta.telescopul l-au trimis prin ESA din din guyana.omul este un dement.constelatia lui ne face prizonieri pe propria planetă
-
[email protected], vineri, 07.01.2022 22:32
Nimeni nu spune cat au costat toate inlocuirile,motoare plus baterii si mai ales cum se recicleaza bateriile.
Wonka, sâmbătă, 08.01.2022 10:26Bateriile de la mașinile convenționale cum se reciclează?
-
Autenticstyle, sâmbătă, 08.01.2022 06:44
Salutare tuturor care au ceva de zis inteligibil, ptr restu' care nici măcar ei nu stiu ce zic am un mesaj:intoarceti-vă la cazanele voastre cu motoare pe combustie!
-
dCi, sâmbătă, 08.01.2022 07:11
Cât de curând va ajunge in România cu numai 160 mii km la bord
-
Edikkk, sâmbătă, 08.01.2022 09:21
:)))) exact dci
-
dCi, sâmbătă, 08.01.2022 11:58
Edi te-am rugat politicos sa ma ignori
-
Edikkk, sâmbătă, 08.01.2022 13:28
Nop, dle dci, nu am să pot să vă ignor
-
M1, sâmbătă, 08.01.2022 15:04
Chiar nimeni nu citește faptul că s-au schimbat piese în garanție la 290.000?
-
Mihai, sâmbătă, 08.01.2022 16:29
Intre timp nu zice nimeni cate schimburi de ulei, filtre, bujii, DPF, AD blue si alte consumabile s-ar fi schimbat la o troaca diesel de exemplu. Cred ca nu trebuie sa ii plangeti voi de mila despre cat a stat la incarcat. Daca omul vedea o problema in asta, ar fi revenit la diesel, dar nu a facut-o.
-
dCi, sâmbătă, 08.01.2022 22:34
Sunt atât de multe femei care stau cu același bărbat zeci de ani deși sunt bătute dimineața la prânz și seara...
-
inexorabil, duminică, 09.01.2022 01:13
Cei mai mulţi oameni cerebrali s-au lămurit deja: nu-i nicio scofală cu e-frenezia…Doar scamatorie eco-propagandistică. Mă rog, sigur se vor mai arunca pe fereastră, pardon, pe e-dezvoltare nişte sute de miliarde (euro/dolari), cu care s-ar fi putut combate (măcar parţial) sărăcia pe Glob, dar mai degrabă “aerul curat” ţjne de foame, nu?
-
PMC, duminică, 09.01.2022 22:29
Mi se pare catastrofala "performanta". Deci sa schimbi 2 baterii si 3 motoare mi se pare inimaginabil. Un Diesel bun, de exemplu, Mercedes, merge fara nicio reparatie capitala 1,5 mil km.
-
Seriff, luni, 10.01.2022 08:56
https://www.antena3.ro/externe/finlandez-detonare-masina-tesla-manechin-elon-musk-protest-cost-baterie-623794.html Las si eu asta aici
-
CiprianBi, luni, 10.01.2022 12:09
"Not great not terrible!" =)) Pai ce e asa deosebit la "performanta" asta? Daca schimba doar bateria, hai ca mai intelegeam. Dar asa...ce e de lauda aici? Ce nu a schimbat la masina?
-
r, luni, 10.01.2022 15:40
Mă întreb ce anume s-a stricat la un motor electric că nu a mai putut fi reparat (sau nu s-a mai meritat). Probabil că la un moment dat se arde cu totul, că rulmențți se pot schimba, perii cu cărbuni nu are. Ori poate din proiectare sunt făcute să țină atât. Remarc totuși că fiabilitatea unui motor electric Tesla este la un sfert față de fiabilitatea unui motor benzină 1,4 de Logan care în mod normal duce 1 milion de km (că de aia nu se mai fabrică nici astea).
Citeste si
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 9 aprilieLeapmotor C10, versiune cu range extender pentru Europa. Start de la 37.400 de euroLeapmotor anunță că SUV-ul cu zero emisii C10 va fi disponibil și într-o versiune cu range extender pe Bătrânul Continent. Primele exemplare ajung în reprezentanțe în luna aprilie, iar prețurile încep de la 37.400 de euro. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | marţi, 8 aprilieMarea Britanie: mașinile cu motor hibrid vor putea fi vândute până în 2035Guvernul Marii Britanii a decis să prelungească perioada de vânzări a mașinilor cu motoare hibride cu încă 5 ani față de planul stabilit inițial. Aceeași măsură nu se va aplica mașinilor cu motoare pur termice. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 2 aprilieNoutăți anunțate pentru Polestar 2: baterie nouă și autonomie crescutăConstructorul suedez de automobile anunță o serie de îmbuntătățiri pentru modelul Polestar 2. Pe listă regăsim și o baterie nouă, de la CATL, care oferă o autonomie ceva mai mare pentru versiunea Standard echipată cu un singur motor electric. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | miercuri, 26 martieȘeful Audi confirmă lansarea unui nou model electric accesibil în 2026Gernot Dollner, CEO-ul Audi, a confirmat pentru presa din Germania că Audi urmează să lanseze un nou model electric anul viitor. Noul model va fi de dimensiunile lui A3 și promite să fie unul accesibil. Citeste tot
-
MASINI ELECTRICE SI HIBRIDE | joi, 20 martieMG4 primește o nouă generație: design schimbat și dimensiuni mai mariAceasta este noua generație a modelului MG4. Modelul cu zero emisii a primit un design nou, a crescut în dimensiuni, iar motorul electric dezvoltă 161 de cai putere. Citeste tot
God ... sa schimbi 3 motoare electrice ... macar se vede o evolutie si in domeniul asta... ultimul pare sa fi tinut cel putin 500k km ... Singura mea problema este ... cati km sa faci frate sa ajungi la cifrele astea. Si mai ales cat a stat omul asta la incarcat, deja mi-e mila de el sa ai un asa stil de viata ... sa traiesti in masina