Lege votată în SUA: toate autovehiculele noi vor avea cameră de marşarier în standard până în mai 2018

Publicat marţi, 01.04.2014 14:38 de Sebastian Toma

Americanii vor să-şi facă şoselele mai sigure în anii ce vor urma şi au votat o lege care obligă producătorii de automobile să monteze camere video pentru marşarier pentru toate modelele fabricate după 1 mai 2018.

Americanii de la NHTSA, o comisie specială din cadrul Ministerului Transporturilor din SUA, au reuşit să impună o reglementare nouă pentru producătorii şi distribuitorii de automobile care operează în America de Nord. Pentru a evita cele 15.000 de răniri şi cele 210 decese anuale estimate, agenţia le-a impus producătorilor şi distribuitorilor de automobile să echipeze toate vehiculele produse după 1 mai 2018 şi vândute în SUA cu camere video de marşarier.

Acestea trebuie să redea digital imagini din spatele maşinii la rularea cu spatele, aria minimă de acoperire fiind de 3x6 metri. Astfel, vor fi salvate între 58 şi 69 de vieţi în fiecare an, începând cu 2018, prin introducerea acestei măsuri. Cele mai vulnerabile categorii de victime ale accidentelor care au loc cu autovehicule care merg cu spatele sunt copiii cu vârsta de până la cinci ani şi cetăţenii în vârstă, care au trecut de 70 de ani.

Scandal în SUA: Chrysler refuză să iniţieze un recall de 2.7 milioane de maşini ordonat de NHTSA

Iniţial, schimbarea trebuia să aibă loc din 2015, dar guvernanţii au fost convinşi să amâne momentul aplicării cu trei ani. Cei de la NHTSA au integrat încă din 2013 punctarea sistemelor de asistenţă la mersul cu spatele în programul lor de evaluare de siguranţă a automobilelor noi, echivalentul american al EuroNCAP. Reglementările din ce în ce mai stricte ale legislatorilor au dus la îmbunătăţirea nivelului de siguranţă oferit de automobilele aflate astăzi pe şosele, precum şi la reducerea emisiilor de CO2 degajate de acestea.

Aria captată de camera video va trebui să fie de minim 3x6 metri. Sistemul din imagine prezintă şi un indcator de ghidare a şoferului la parcarea cu spatele, cadrul galben jucând acest rol şi mutându-se în funcţie de cum este bracat volanul.

Măsura li se va aplica tuturor vehiculelor autopropulsate care au masa de până la 10.000 de livre, echivalentul a 4.500 kilograme, incluzând automobile, vehicule comerciale şi utilitare. Producătorii nu vor putea să ofere echipamente de slabă calitate, urmând să fie introduse norme care să leglementeze dimensiunea imaginii, rezoluţia, timpul de răspuns al ecranului, durabilitatea sistemului şi modalitatea de dezactivare. Potrivit NHTSA, instalarea unui asemenea sistem costă între 43 şi 45 de dolari pe vehicul, dacă există deja un ecran adecvat. În cazul în care nu există un ecran adecvat în dotarea vehiculului, instalarea îl costă pe fabricant între 132 şi 142 de dolari.

Estimările interne ale NHTSA se aşteaptă ca 73% dintre toate vehiculele noi din această categorie să respecte norma înainte de intrare învigoare. Piaţa furnizorilor de asemenea sisteme se poate aştepta la o creştere semnificativă, deoarece americanii cumpără 16 milioane de vehicule pe an care se încadrează în aceste specificaţii.

Via NTHSA

  • rov, marţi, 01.04.2014 20:34

    corect iar riecare roman avea pe cap un politician, un tigan, si un anafist

  • DAC, miercuri, 02.04.2014 13:18

    Montarea unei camere pentru mersul inapoi nu va scuti soferul de la obligatia de a se asigura la mersul cu spatele. Oricum, o camera nu acopera toata zona din spatele autovehiculului. E cam a fel cu senzorii de parcare care nu recunosc orice obstacol aflat in raza lor. Oricum, este o initiativa buna daca va duce la salvarea de vieti omenesti!

  • ADRIAN FLORARU, miercuri, 02.04.2014 13:53

    Rov esti "analfabet" {riecare} he he cati prosti mai da din gura....

  • Lache, miercuri, 02.04.2014 20:55

    Bravo mafia! Acum te-ai apucat sa faci afaceri "colorate" cu flori? Ce antelectual esti! Stiu,se scrie intellectual.Totusi .antelectual este corect.Este acea persoana care se uita la cele 3 antene tv.