Legenda TVR renaste intr-un hambar

Publicat vineri, 18.04.2008 16:01 de Robert Gherghe

Constructorul britanic de supercaruri TVR este banuit de presa britanica ca se reorganizeaza pentru a reveni in activitate.

TVR, unul dintre cei mai exclusivisti constructori de modele sport, ar putea reveni in actualitate. Brandul englezesc s-a confruntat anul trecut cu numeroase probleme financiare, motiv pentru care proprietarul Nikolai Smolenski a hotarat sa vanda compania.

Dupa mai multe incercari esuate in mod misterios, TVR a intrat intr-un con de umbra, nemaistiindu-se practic nimic de marca britanica. In acesta saptamana, constructorul de supercaruri revine in prim-planul presei dupa ce un localnic din localitatea engleza Blackpool (fostul cartier general al TVR) a fotografiat o cladire din suburbii pe care se afla amplasata emblema marcii.

Momentul a dus la numeroase zvonuri in presa britanica vizavi de revenirea si reluarea productiei la celebrele modele sport TVR.

Conform presei locale, Derek Smith, editor la revista companiei, TVR Car Club, a confirmat ca Nikolai Smolenski si managerul TVR David Oxley sunt implicati deja intr-un plan de renastere a companiei. Se pare ca in cladirea cu logo-ul TVR se ascunde un Studio de Design si un centru de cercetare si dezvoltare, dar nu exista absolut nicio confirmare in acest sens.

Via | TVR Blog