Mai profitabilă decât petrolul: în Dubai, o plăcuță de înmatriculare a scos din buzunarul unui afacerist 8 milioane de euro
Arabii au scos la licitație cele mai dorite plăcuțe de înmatriculare. Pentru a-și asigura numărul 5, un indian a plătit nu mai puțin de 8 milioane de euro.
Nu mai devreme de luna iulie vă anunțam că un om de afaceri arab a plătit 18 milioane de dirhami, echivalentul a 4.3 milioane de euro, pentru plăcuța de înmatriculare cu numărul 1, pe care a montat-o apoi pe un Pagani Huayra.
Se pare că și alte plăcuțe de înmatriculare nasc isterii de acest gen și pot scote din buzunar sume chiar mai mari. S-a întâmplat recent la una dintre licitațiile organizate de Autoritatea pentru Drumuri și Transport din Dubai.
Indianul Balwinder Sahani, stabilit în Dubai, a plătit nu mai puțin de 33 de milioane de dirhami, echivalentul a 8 milioane de euro, pentru plăcuța de înmatriculare cu numărul 5. Gestul indianului a depășit orice așteptare și chiar recordul anterior: șase milioane de euro plătiți pentru plăcuța de înmatriculare cu numărul 9.
Chiar dacă a achitat echivalentul a trei supercaruri Bugatti Chiron, indianul va monta plăcuța pe una dintre limuzinele sale Rolls Royce, cu mult mai ieftină decât numărul de înmatriculare.
Ziarul local Khaleej Times a susținut că omul de afaceri ar fi fost dispus să liciteze chiar și 100 de milioane de dirhami, adică aproape 24 de milioane de euro pentru numărul de înmatriculare 5. Așa că cele 8 milioane plătite sunt considerate a fi o afacere bună.
Licitația organizată de Autoritatea pentru Drumuri și Transport din Dubai a adunat 300 de oameni cu mulți bani, care s-au bătut pentru un total de 80 de numere de înamtriculare.
Placute customizate mi se par a fi o idee f buna pentru a mai strange bani la bugetul local. Ar fi foarte interesant sa fie aplicat si la noi, chiar daca sumele ar fi mult mai mici.