Maroc: Renault şi Dacia au inaugurat uzina în care se vor produce Lodgy şi modelul utilitar

Publicat joi, 09.02.2012 19:07 de Bogdan Mirică

Renault a inaugurat astăzi uzina unde Dacia va produce noul monovolum Lodgy, dar şi un vehicul utilitar misterios, disponibil şi în variantă pentru persoane.

Alianţa Renault-Nissan a inaugurat astăzi uzina sa din Tanger, Maroc, o facilitate strategică pentru construcţia de automobile din gama entry-level, mai exact produsele Dacia. Rezultatul unor investiţii de un miliard de euro, fabrica marocană dispune de o capacitate de producţie de 400.000 de unităţi anual şi vine cu o serie de tehnologii menite să reducă impactul asupra mediului înconjurător.

Parteneriatul dintre Regatul Marocului, Renault şi Veolia Environment a făcut ca uzina din Tanger să se laude cu emisii mai mici cu 98% decât cele ale unei uzine convenţionale cu aceeaşi capacitate de producţie. În cifre, asta înseamnă 135.000 de tone de CO2 care nu mai ajung în atmosferă. De asemenea, noile tehnologii introduse de francezi au redus consumul de apă cu 70% şi au împiedicat deversarea deşeurilor industriale în natură.

Tanger, locul unde Dacia va produce Lodgy şi un model utilitar

Activitatea uzinei va demara cu producţia a două modele noi Dacia. Unul este deja familiar publicului european, fiind aşteptat să debuteze oficial în cadrul Salonului de la Geneva: Lodgy. Alături de noul monovolum, Dacia va mai asambla aici un model misterios, despre care constructorul român nu oferă foarte multe informaţii. Din comunicatul de presă reiese că este vorba despre "un mic model utilitar, disponibil şi în versiunea de vehicul pentru persoane".

Judecând după înrudirea modelelor Renault şi Dacia am putea fi tentaţi să credem că oficialii au în plan un model utilitar de talia lui Kangoo, ce va fi vândut în variantă pentru pasageri, ceva mai accesibilă decât Lodgy.

Noua uzină din Tanger va ajuta Dacia să îşi îmbunătăţească ritmul de producţie si va susţine celelalte uzine de la Piteşti şi Casablanca, unde se asamblează deja la capacitate maximă.

La inaugurarea uzinei a fost prezent şi Carlos Ghosn, preşedintele alianţei Renault-Nissan, care a declarat: "Renault si Nissan impartasesc marile ambitii de dezvoltare industriala ale Regatului Maroc. Datorita angajamentului Renault si a partenerilor sai, si a sustinerii impecabile din partea guvernului marocan, uzina noastra este pe drumul cel bun pentru a deveni o noua referinta in industria auto mondiala."

  • ionut, joi, 09.02.2012 21:16
    UE

    Uniunea Europeana a facut o mare greseala ca a incheiat cu tari precum Turcia, Maroc etc acorduri comerciale prin care pt. bunurile produse in aceste tari nu se platesc taxe vamale. Tendinta va fi ca toti producatorii sa-i mute productia acolo. Dacia Pitesti va fi sigur afectata pe termen lung de acesta chestie ..precum si Uzinele Renault din Franta.

  • Leni, joi, 09.02.2012 22:55

    asa este, ionut, ai dreptate...este o mare greseala.concret, aici este vorba de un miliard de euro care ar fi fost cu siguranta investiti in Romania, si se construia uzina la noi. (sau daca nu la noi, dar macar in Europa). Pacat...ca UE isi bate joc de locuitorii ei care inseamna defapt UE...

  • Carlos, joi, 09.02.2012 23:47

    Foarte tari astia de la Reno, fac masini de masini numai in fabrici exclusiviste. Greierasii sa traiasca.

  • neeh, vineri, 10.02.2012 00:03
    @ionut

    E o aberatie sa spui ca Automobile Dacia e "afectata" negativ de deschiderea unei alte fabrici. Adica de extindere! :)) Poate nu stiai, dar prezenta fabricii din Maroc da si mai mult de munca celor de la Pitesti(asamblarea CKD-urilor). In plus creste competitivitatea intre fabrici, deci avantaj la clientul final.

  • Szabolcs, vineri, 10.02.2012 01:48
    Utilitara

    Daca va uitati incaodata la pozele spion lodgy veti vedea ca la unele dintre ele masina are usi culisante si este mai scurta decat Lodgy.Probabil ca acela este utilitara.

  • Carlos, vineri, 10.02.2012 09:48
    @Carlos (tizului meu)

    copil frustrat, a venit vacanta cumva si nu stiu eu? :D Ontopic: capacitatea de productie e usor mai mare decat cea de la Mioveni si daca facem un calcul simplu, Dacia ar putea atinge la turatie maxima ~750.000 unitati pe an, ceea ce e f bine. Se apropie de Skoda, fara ca macar sa vanda in China cum fac cehii...

  • un realist, vineri, 10.02.2012 09:56
    @Leni

    Daca construiau la noi o fabrica de la zero, nu-si scoteau banii nici intr-o suta de ani... n-ar fi fost vba numai de 1 miliard de euro, ci de mult mai mult... uzina din Tanger exista deja... aici nu exista nimic... si mai e vba de competitivitate cum s-a spus mai sus... pana la urma Dacia e o afacere, nu o asociatie de caritate.

  • maxell, vineri, 10.02.2012 11:44
    nu mai suntem de mult timp atractivi d.p.d.v. al salariilor brute...din pacate

    Citata din zf.ro : "Conform publicaţiei franceze, la Douai în Franţa salariul mediu brut este de 1.800 de euro pe lună, la Tanger este de 240 de euro pe lună, în timp ce în România, la Mioveni este de aproximativ 890 de euro. Mai mult, datorită automatizării la Tanger vor lucra cel mult 6.000 de angajaţi, în timp ce la Automobile Dacia sunt deja 13.500. Spre comparaţie, în timp ce în România Renault cheltuieşte cu salariile aproximativ 144 mil. euro anual, în Franţa la Douai cheltuielile sunt de 105 mil. euro, iar în Maroc la Tanger se va ajunge la cel mult 17,3 mil. euro."

  • maxell, vineri, 10.02.2012 11:51
    mergand cu ideea mai departe

    Trist nu este nivelul mai ridicat al salariilor brute la noi decat in Maroc, fapt imbucurator de altfel pentru anagajatii Dacia din Romania, ci fiscalitatea excesiva care incet, incet alunga investitiile din zona noastra in alte parti ale globului. Facand un calcul simplu, daca costul total salarial mediu e de 890 de euro, un angajat Dacia nu se alege cu mai mult de 500 de euro, restul pleaca la stat.

  • LSM, vineri, 10.02.2012 12:01
    @maxell

    In principiu ai dreptate dar: -13500 este cu fabricatie motor am auzit ca sunt si furnizori instalati pe platforma din Mioveni,uzina Tanger nu are are acelasi lucru - Douai are vreo 4500 de oameni si cred ca este automatizata cat de cat, deci in bilant trebuie luat si intretinerea acestui lucru Este sigur ca daca RENAULT, dar este valabil pt toti constructorii gasesc o zona mai ieftina si au conditii cat de cat isi vor face uzina acolo