Maşina Anului 2011 în Europa şi-a anunţat lista completă de candidaţi

Publicat vineri, 17.09.2010 11:06 de Sebastian Toma

Oficialii European Car of The Year, cea mai prestigioasă competiţie în domeniu de pe Bătrânul Continent, au anunţat lista celor 41 de modele care se vor lupta pentru titlul cel mare.

Organizatorii celei mai importante competiţii europene rezervate automobilelor de serie, European Car of the Year, au anunţat lista celor 41 de modele care se vor lupta în această toamnă pentru titlul de Maşina Anului 2011 în Europa. Câştigătorul din 2010 este Volkswagen Polo, iar deţinătorul titlului din 2009 este Opel Insignia. Procesul de votare are două etape, prima urmând să prezinte o listă mai scurtă de nominalizaţi în data de 2 noiembrie 2010, iar cea de-a doua rundă va decerna câştigătorul, pe 29 noiembrie.

Toţi pretendenţii la titlu sunt modele disponibile în cel puţin cinci ţări din Europa, ale căror vânzări sunt aşteptate să atingă minim 5.000 de exemplare pe an. Numărul de candidaţi din acest an este mai mare decât la ediţia precedentă, sfidând recesiunea economică. Ca de obicei, nemţii au numeroase modele inscrise în luptă, dar francezii, coreenii şi japonezii nu stau nici ei deoparte. De data aceasta, avem şi o prezenţă românească în "persoana" lui Dacia Duster.

Până pe 2 noiembrie 2010, toate modelele au o şansă egală la titlu. După această dată, juriul va alege şapte finalişti. Juriul de la Maşina Anului 2011 în Europa este format din 59 de membri, care reprezintă 23 de ţări europene. Reprezentarea juriului este făcută în funcţie de mărimea ţării şi de importanţa acesteia în industria auto. Ţările care au cei mai mulţi membri în juriu sunt Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Spania, toate având câte şase membri în juriu.

Membrii juriului Maşina Anului 2011 în Europa sunt aleşi pentru competenţele personale, nu pentru publicaţia pe care o reprezintă. Noii membri sunt propuşi de un comitet în baza recomandărilor făcute de grupuri regionale. Anual, fiecare membru trebuie să confirme faptul că testarea automobilelor este un element major al activităţii sale profesionale. Comitetul juriului în 2011 este format din: preşedinte - Hakan Matson – Dagens Industri (Suedia); vicepreşedinte – Sergio Piccione – El Mundo (Spania) şi de secretarul general Frank Jansse – Stern (Germania).

Iată lista celor 41 de modele care concurează pentru această disticţie prestigioasă:

1. Alfa Romeo Giulietta

2. Audi A1

3. Audi A7

4. Audi A8

5. BMW Seria 5

6. BMW X3

7. Chevrolet Spark

8. Citroen C3/DS3

9. Citroen C4

10. Dacia Duster

11. Fiat Doblo

12. Ford C-Max / Grand C-Max

13. Honda CR-Z

14. Hyundai ix20

15. Hyundai ix35

16. Jaguar XJ

17. Jeep Grand Cherokee

18. Kia Sportage

19. Kia Venga

20. Lexus CT200h

21. Mazda5

22. Mercedes-Benz CLS

23. Mini Countryman

24. Mitsubishi ASX

25. Mitsubishi i-MiEV/ Peugeot iOn/ Citroen C-Zero

26. Nissan Juke

27. Nissan Leaf

28. Nissan Micra

29. Opel Meriva

30. Peugeot RCZ

31. Porsche Cayenne

32. Renault Fluence

33. Renault Latitude

34. Renault Wind

35. Saab 9-5

36. Suzuki Kizashi

37. Suzuki Swift

38. Volkswagen Passat 

39. Volkswagen Touareg

40. Volkswagen Sharan/ Seat Alhabra

41. Volvo S60/V60

Via | CarofTheYear

  • edi80, vineri, 17.09.2010 11:58
    tare curios sunt cine va iesi:)

    eu cred: 1. Alfa Romeo Giulietta 2. Honda CR-Z 3.Renault Fluence

  • Alex, vineri, 17.09.2010 12:06

    Hai sa nu fim pesimisti! Eu merg pe Duster.

  • LEE, vineri, 17.09.2010 12:30
    alfabetic

    Citroen C3/DS3............Honda CR-Z.............Lexus CT200h..........Mitsubishi i-MiEV/ Peugeot iOn/ Citroen C-Zero...............Nissan Leaf..........Opel Meriva................Saab 9-5..........Suzuki Kizashi.............Volvo S60/V60

  • Ghiri, vineri, 17.09.2010 14:15
    Topul meu

    Alfa Romeo Giulietta Citroen DS3 Dacia Duster

  • G., vineri, 17.09.2010 15:13
    [email protected]

    Sper sa castige Alfa Romeo.

  • mog, vineri, 17.09.2010 18:33
    eu zic asa

    1 giulietta 2.volvo s60 3 kia sportage

  • SeLeCT, vineri, 17.09.2010 22:23
    Saab forever

    1. Saab 9-5 2. Alfa Romeo Giulieta 3. Mercedes-benz CLS

  • denon, sâmbătă, 18.09.2010 12:21
    Alfa

    Si io votez tot pt Giulietta

  • ZZZ`, sâmbătă, 18.09.2010 17:42
    Privind obiecitv

    1. DS3 (e o noutate care s-ar putea sa prinda) 2. A1 (e o masina care se vinde si asta conteaza) 3. Touareg sau Volvo S60 Alfa nu o bag pt ca dupa parerea mea nu o sa prea faca vanzari.

  • Costi9b, sâmbătă, 18.09.2010 21:15
    Duster!!!

    Este pentru prima data cand avem o masina in acest top... Ar trebui sa fim mandri si sa o sustinem.

  • celfaranume, luni, 20.09.2010 11:44
    ff

    bv volvo vw zusuki honda saab dacia

  • andrey11, luni, 20.09.2010 19:54
    Giulieta

    Alfa va castiga , iar Duster va iesi in primii 7 , garantat.

  • dan, luni, 20.09.2010 22:34

    sunt multe care merita sa fie in top... dar e doar una singura care merita sa fie masina anului... iar aceasta este GIULIETTA!!!