Masina lui Alonso, de vanzare

Publicat luni, 18.12.2006 13:22 de Robert Gherghe

Site-ul eBay a scos la licitatie un Renault Megane RS folosit de campionul mondial de Formula 1, Fernando Alonso, in acest an.

Vrei sa devii propietarul masinii pe care a condus-o Fernando Alonso in timpul castigarii celui de-al doilea titlu mondial? Este acum scos la licitatie pe eBay.

Nu este monopostul de Formula 1, dar este un Megane RS pe care campionul mondial l-a condus la unele evenimente promotionale. Desi este un model care ajunge la circa 20 de mii de euro, faptul ca a fost condus si este personalizat cu numele lui Alonso il face sa valoreze circa 50 de mii de euro. Sau cel putin asa s-au gandit organizatorii licitatiei din Barcelona. Este o masina la mana a doua, care are la bord 19.000 de km dar este in acelasi timp o piesa de colectie, pe care orice fan al campionului mondial ar dori-o in garajul sau.