Mercedes, BMW si Volkswagen nu se vor prezenta la Tokyo

Publicat marţi, 24.03.2009 11:18 de Sebastian Toma

Dupa ce Volvo a anuntat ca nu va participa la Salonul Auto de la Tokyo, trei producatori germani de automobile si-au exprimat incertitudinea in participarea la acest eveniment.

Mercedes-Benz, BMW si Volkswagen au anuntat ca prezenta lor la Salonul Auto de la Tokyo este improbabila. Pe langa cei trei producatori germani, Volvo, GM, Ford si Chrysler au anuntat ca nu se vor prezenta la evenimentul de la Tokyo.

Bosch, producatorul german de accesorii si consumabile auto, a declarat ca nu se va prezenta nici el la Salonul Auto de la Tokyo. Producatorii si-au motivat absenta de la acest salon auto pe fondul micsorarii cheltuielilor.

Neprezentarea la saloanele auto din lume este unul din pasii pe care i-au facut numerosi producatori de automobile in vederea micsorarii costurilor.

Via | Autoblog