Miza unei fuziuni cu Renault: Fiat-Chrysler ar urma să primească acces la platforma CMF pentru a extinde rapid gama de modele
Alianța Fiat-Chrysler își dorește să fuzioneze cu Grupul Renault pentru a-și extinde rapid gama de modele prin intermediul platformei CMF deținută de constructorul francez.
Alianța Fiat-Chrysler a propus Grupului Renault o fuziune, iar constructorul francez a anunțat că o analizează și urmează să ia o decizie în perioada următoare. Publicația Automotive News susține că Alianța Fiat-Chrysler a decis să încerce o fuziune cu Renault cu scopul de a extinde cât mai rapid gama de modele.
Astfel, în loc să investească timp și bani pentru a dezvolta o nouă platformă, Fiat-Chrysler mizează că va obține acces la platforma Common Module Family (CMF) pentru a dezvolta o nouă gamă de modele pe care să le lanseze cât mai rapid pe piață.
De altfel, platforma CMF are mai multe derivate care ar permite dezvoltarea de modele în segmente diferite, cum ar fi modele de oraș pe platforma CMF-A, modele subcompacte pe platforma CMF-B și modele compacte și de segment D pe platforma CMF-C și CMF-D.
Între timp, Renault ar urma să beneficieze de platforma Giorgio pe care au fost dezvoltate sedanul Alfa Romeo Giulia și SUV-ul Stelvio, care ar permite constructorului francez să dezvolte noi modele.
În plus, Grupul Renault ar primi acces facil pe piața americană, acolo unde Fiat-Chrysler are succes cu brandul Jeep. De altfel, o fuziune ar permite francezilor să aibă acces la platforma pe care sunt dezvoltate SUV-ul Jeep Wrangler și pick-up-ul Gladiator.
Potrivit unor informații neoficiale transmise de agenția de presă Reuters, Renault vă lua o decizie finală în privința propunerii de fuziune în cursul săptămânii viitoare.
Via Automotive News
Fiat + Renault trebuie să fie ceva deosebit, n-au cum să dea greș.